Rătăciri printre amintiri

pansies.jpg

Mi s-a întâmplat, de câteva ori în viaţă, să primesc flori de niciunde. Flori care nu urmăreau să facă impresie, ci doar să dăruiască o amintire. Primele au apărut într-o dimineaţă a anilor de liceu, albe şi fragile, şuşotind cuminţi, fără frică de soare. Următorul buchet a venit într-o lună de primăvară, pe când mă chinuiau alergii de pe pajişti şi din flori de tei. Era sofisticat şi preţios. Eram studentă şi pentru că îmi găsisem ceva de lucru nu plecasem acasă în vacanţa de Paşte. Am găsit florile la uşă, dis de dimineaţă. Am alergat în cămaşa de noapte, pe coridoare, să prind măcar un zgomot de umbră. Câteva zile am privit în ochi toţi bărbaţii cu care mă înconjuram. De-a dreptul obositor. Nu îndrăzneam să-mi las privirea prea mult să zăbovească sau să ridic din sprâncene, pentru că erau semne evidente de ‘vino-ncoace’ (eram destul de matură ca să ştiu). Nimic.

Bărbaţii sunt nişte creaturi ciudate, logica cu care se laudă unilateral e rigidă şi se ciobeşte uşor. Cheltuie o mică avere pe o frumuseţe de buchet, îşi fac curaj până la uşă, după care fug, ca de apocalipsă. Cine e floarea şi care grădinarul?

Când am mai îmbătrânit, s-a inventat internetul. Apoi Facebook-ul. Şi pozele cu sclipici. Asta da doză de curaj, administrată sufletelor sub acoperire! Acum orice bărbat îţi poate trimite câmpuri întregi de flori, drăgălăşenii în versuri şi ciocolată fără calorii, fără a mai fi nevoit să-şi piardă cumpătul pe la uşi. Bineînţeles că au mai rămas pe lume şi ceva dinozauri, care-ţi vâră buchetul, cu obstinaţie, pe sub nas: ‘uite, fă, cât am cheltuit pentru tine!’.
Poate ar trebui reinventaţi bărbaţii sau poate ar trebui să li se ceară datele din buletin la florărie. Cei care fură din straturile primăriei ar trebui să fie tatuaţi cu delictul, pe post de cazier. Bărbaţii au creat ‘femeia sceptică’, naivitatea nu mai avea la un moment dat farmec pentru ei, iar acum trebuie să găseasca drumul înapoi, dacă nu cumva ploaia a şters urmele …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s