Pretenţii sau dragoste?

leonardodavincimonalisa

În ziua în care m-am născut, tata avea un plan. Într-o ţară care-şi ascunde sub preş misoginismul, pentru fragilul motiv de a profita de buna impresie a musafirilor, în suirea pe piedestal a unui ego balonat de la prea multe sarmale, m-aş fi aşteptat să citesc măcar puţină dezamăgire în ochii lui, doar nu eram băiat. Da’ de unde. Mă speria cu o mulţime de gingăşii şi giumbuşlucuri, doar ca să mă facă să-i zâmbesc. Tata era fericit. Mama se mai gândea, căci era încă slăbită. Mai târziu aveam să aflu că atunci când a primit vestea, tata s-a tras puţin deoparte, din noua meserie de părinte şi şi-a zis înţelept:
– Să fiu al naibii, am fată! FATĂ!!! Fata lui băiat deştept! O s-o înveţe tata ce înseamnă să fii femeie, femeie deşteaptă, nu surogat. Să revigorăm specia, că de la o vreme ne dă prea multă bătaie de cap. Mărul şi Eva, acolo a fost buba. Dacă n-ar fi avut atenţie distributivă şi ar fi avut ochi doar pentru Adam, nu se ajungea aici.
Aşa s-a făcut că am crescut pe stadioane, la masa de poker sau remy şi cu băieţii, la o vodcă. Când am adus primul băiat acasă, să ne facem împreună temele la matematică, tata m-a convocat la o discuţie ca între bărbaţi.
– Luluţa, acum că ai intrat în lumea întâlnirilor amoroase, e bine să punem la punct nişte reguli …
– Ce întâlniri amoroase, tati? Vorbeşti prostii, de-abia ce-am lămurit o problemă de şiruri. Vezi tu, deşi se lungesc până niciunde şi mai mult decât atât, au nişte vecinătăţi foarte strâmte, epsilon, nu altceva …
– Iar te dai deşteaptă?
– Tu m-ai provocat, mă iei la mişto, n-ai văzut că Miţă e cu un cap mai scund ca mine? Singurul meu amor, pe moment, e matematica, nu că m-aş aştepta să înţelegi …
– Tocmai asta e problema … La vârsta asta toţi băieţii sunt mai scunzi cu un cap, dar se fac ei mari … şi nu e frumos să te foloseşti de naivitatea şi iluziile lor, deopotrivă. Să rezumăm: în relaţii trebuie să te comporţi ca un domn, un gentleman, un domn englez, adică cu rafinament.
– Gentlewoman, vrei să zici …
– Nu există aşa ceva! Văd că nu eşti atentă … În relaţii e important să te comporţi ca un domn.
– Tati, am senzaţia că atunci când o să fiu mare, o să mă fac femeie, o doamnă adică …
– Femeie nefemeie, important e să te comporţi ca un domn. Nu discuţi intimităţi în public, numai de faţă cu băieţii.
– Cum adica numai de faţă cu băieţii?
– Femeile bârfesc … te ştie tot oraşul, bărbaţii mor cu secretul în vestiar. Ai chef să te dai mare? Foarte bine, nu te opreşte nimeni, da’ să fie numai când eşti între băieţi. Asta e regula de bază. Corolar: nu-l reclami! Dacă te-a înşelat, nu-l reclami la directorul general, la organizaţia de partid sau la administratorul blocului. Te faci că nu ştii, cu demnitate şi eleganţă.
– Adică mă declar fericită că mă înşeală? Mă enervezi!
– Învaţă! Noi, barbaţii nu punem pancarte că ne înşeală iubitele, le facem să sufere în tăcere.
– Orgoliul, bată-l vina, de-aia …
– Poate, dar e un mod sănătos al jocului de societate …
– Nu cred că pot …
– Poţi să-i spui popii, că de-aia s-a inventat spovedania …
– Nu-i de-ajuns, îl arunc în stradă pe nesuferit şi gata!
– Nici chiar aşa … el poate nu voia să te înşele, se mai întâmplă, uneori bărbaţii iubesc atât de mult o femeie, sunt atât de acaparaţi de ea, încât nici nu-şi dau seama, decât prea târziu, că alta i-a atras în patul ei …
– Aşa zici tu … nicio pedeapsă … adică el îmi umileşte sentimentele şi eu trec cu vederea …
– Poţi să-l baţi … dar să fie acasă, îl baţi până-i sună apa în cap.
Curios, dar acelaşi lucru aveam să-l aflu şi de la bunică-mea, mai târziu, când a preluat frâiele educaţiei mele din mâinile tatei, nu de alta, dar riscam să devin prea elegantă în comportament.
– Dacă te înşeală, nu-l reclami la direcţiune, da’ îl baţi de-i merg fulgii. Acasă.
– Cu ce-l bat?
– Cu ce apuci. Îl baţi să ţină minte.
Într-o zi am întrebat şi eu despre dragoste. Tata mi-a dat nişte bani, să-mi cumpăr o prăjitură, cât se gândea el la un răspuns adecvat. Seara mi-a deschis ochii asupra ‘Suferinţelor tânărului Werther’, puse pe hârtie de Maestrul Goethe. Tata nu era cine ştie ce cititor, dar avea fler. M-a mai întristat şi Camil Petrescu, în comentarii. Filmele însă mă făceau curioasă. Bunică-mea lăcrima de câte ori o întrebam. Babele, născute sub fustele unei epoci care permitea poezii cu rimă doar în patul conjugal, scoteau din sân pozele moşilor – chipuri cât o mie de cuvinte.
Cu dragostea eşti pe cont propriu, cu oamenii eşti pe sentiment colectiv, legiferat, delimitat şi explicat. Că eram pe cont propriu, n-a fost greu să-mi dau seama, dificil era s-o prinzi. Problema cristalizării sării pe coadă. Întâlneam câte un tip mai interesant, deveneam brusc optimistă, începeam să-mi fac o strategie … când să pun mâna pe dragoste … abracadabra … dispărea … Pleca carevasăzică … dacă era toamnă, în ţări mai calde, dacă era iarnă, la schi, unde eu mă temeam de oase rupte, primăvara nu intra în discuţie, atunci toată natura forfoteşte şi e greu să extragi detalii personale, vara la mare. Da, vara toată lumea pleacă la mare. Lumea cu dragoste. Cei nealiniaţi pleacă la munte, asceză şi răcoare.
După un şir de eşecuri, în care variabila se încăpăţâna să fie epsilon şi să joace în vecinătăţi mai mult sau mai puţin restrânse, m-am hotărât să schimb radical viziunea despre sentimente şi viaţă. Nu era frumos să-i reclami, nu era frumos să-i inoportunezi, iar ei îşi făcuseră un obicei în a dispărea înainte de bătaia de acasă. Dacă dragostea se ţinea de şmecherii şi nu perturba mai mult decât puţină imaginaţie, aveam s-o proptesc binişor acolo şi să-i pun eticheta pe gură. Să mai zică ceva …
Am încercat prima dată cu Elvis. Înfierbântase multe minţi … cam prea multe, s-a dovedit, era uşor de iubit. Tocmai pentru că era la îndemână, concurenţa era acerbă. A urmat Schwarzenegger. Era dur şi foarte ocupat cu proprii bicepşi. O prietenă de-a mea se întâmplase să treaca, în acelaşi timp, printr-o perioadă Eliade. Comunicau în vis, o aplecase spre meditaţii … mi s-a părut interesant. Am zis să încep de la elementele de bază, dar să încep cu cel mai bun. Leonardo Da Vinci. Misterul Mona Lisei. Dragoste la prima citire, fără ochelari de vedere. Ştiţi ce epopee şi ce martiriu este să te îndrăgosteşti de cineva care le ştie pe toate? Mai ales în vis, unde accesul la arhive e limitat. Perioada tatonărilor, despre care specialiştii spun că e cea mai dinamică, am petrecut-o mai mult la colţ, pe coji de nucă. Nu numai că ţinea cu tot dinadinsul ca ultimul cuvânt să fie cel corect, dar aborda domenii în care păşeam pentru prima dată. Fără milă. Enciclopediile tratează plebea fără milă. Informaţiile sunt exacte, concentrate, erudite şi apartinice. Din duelurile verbale se autodeclara învingător, în timp ce discipolii, masa de manevră, care nu avea ochi decât pentru maestru, îi ţineau isonul. În timp ce încercam din răsputeri să menţin lupta activă, fără pierderea mâinii, a paloşului, evitând capitularea, am mai plecat urechea şi la bârfe. Da Vinci era un singuratic. Viaţa lui intimă era guvernată de discreţie şi totuşi semenii nu l-au lăsat să scape chiar cu faţa curată. Relaţiile cu femeile, evazive. Relaţiile cu bărbaţii, mai calde. Şi tata, şi bunică-mea îşi făcuseră datoria exemplar. „Vorbeşti numai de faţă cu băieţii şi practici discreţia cu eleganţă”.
În Mona Lisa se întâlneşte spiritul uman, blândeţea surâsului, pacea cu sine. Ne înrobeşte. Au fost ‘Gioconde’ şi mai frumoase, dar niciuna atât de aproape de omenesc, capodoperele sunt cu atât mai mari, nu cu cât se îndepărtează de noi, ridicând ştacheta la stele, ci cu cât de abil fură viaţa, fără s-o imite. Aşa e şi cu dragostea, un ţipăt şi o discreţie în aceeaşi nucă. Un limbaj al sufletelor, al semnelor, cel mai greu de înţeles. Unii pretind că-l vorbesc cursiv, alţii că au dicţionar explicativ. Lăudăroşenii.
Îl văd muşcând un zâmbet în ‘Cina cea de taina’, despărţit de zvonaci, adoratori, contestatari, sfătuitori, prin siguranţa de sine. ‘Ăsta e adevărul’. Poţi să încerci să îngropi dragostea, ca să-ţi creezi impresia că ţii totul sub control, dar ea va învia de pe cruce, în cea mai frumoasă poveste.
Te îndrăgosteşti de ceea ce lipseşte din tine, nu de ceea ce e bine pentru tine. Bei apă, pentru că ţi-e sete, nu pentru că-ţi place gustul. Apa nu are gust, nici măcar cel pe care i-l dai.  
Iubindu-l pe Leonardo şi căutând o revelaţie, am descoperit două răspunsuri în mine, divergenţe în evidenţă: o mare admiraţie pentru femei şi o mare răbdare în a descâlci bărbaţii. Dragostea e disputa aparenţelor învinse pe adâncime, în realitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s