Performanţele întâmplării

pooh

( Winnie the Pooh and Piglet )

 

De dimineaţă aveam drum spre şcoală. Osânda tinereţilor mele. Nu aveam trebuinţă de ceas cu alarmă. Tata veghea să mi se crape zorile cât mai aproape de urechi. În pofida mobilităţii lesnicioase din articulaţii, îmi târâiam gândurile, printre învăţăturile primelor ore, cu dezgust, ca pe o lesă pierdută de câine. Un expert comunist, utilizator de limbă rusă, le băga tuturor învăţătura pe gât, aceea nouă, dogmatică, impusă precum sarea grunjoasă amigdalelor inflamate. Eu aş fi învăţat şi fără hei-rup-uri … numai că nu înainte, ci după … ce soarele termina dereticatul, săratul ochiurilor pe farfurie şi reglarea caimacului de cafeluţă. Mă despărţeam cu greu de întuneric şi de coconul drăgăstos al somnului, făcându-mi în fiecare zi aceeaşi promisiune, cu titlul de rugăciune politeistă, de a-mi găsi măcar la maturitate un serviciu în tura de după-amiază.
Zeii dorm până târziu, dimineaţa. Singur, soarele e de ajuns să sperie nopţile, le-aş fi apărat eu, cu pieptul gol, dar, intuind rebelii, soarele distribuie gardieni care să păstreze melodios glasul clepsidrelor. Oamenii au încercat, dintru început, să ademenească timpul, să-l împerecheze, căci celibatul se încalţă cu inimi reci. Secunda se-nfioară doar la trecerea notelor. Timpul declară, la vamă, o singură slăbiciune – muzica. Muzica se lasă iubită, apoi îl părăseşte pentru a se întoarce în braţele veşniciei, lăsându-l furios, hrănindu-i pofta de răzbunare. Am îmbătrânit fără vreo răzvrătire remarcabilă, fără să mă pot ataşa de ‘devreme’. Mereu, şi în toate, am fost prea târziu … Poporul meu când ‘se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge’. Marin Preda bănuia, totuşi, că uneori timpul nu prea mai are răbdare. Ignorând vestigiile de înţelepciune, eu încă mai încerc să-i pun piedică.

În pofida eforturilor, iată-mă din nou într-o dimineaţă, în drum spre şcoală. De astă dată din postura de ceas cu alarmă pentru fiul meu, însoţitor atestat, cu busolă de drum drept. Recunosc în ochii copilului nepăsarea la imboldul grăbit al orelor. Veghez la pacea paşilor dintr-un pelerinaj căruia m-am împotrivit toată viaţa mea. Copilul, ca şi mama lui, se reinventează, particularizând scurgerea timpului. Ne oprim să dăm ‘bună dimineaţa’ pisicilor cu domiciliu stabil, alergăm după porumbei şi guguştiuci căutători de firimituri, întrebăm florile ce miresme au ales din alchimia zilei.

Azi am întâlnit un balon. Uşor bosumflat, fugit de la o petrecere de zi de naştere. Baloanele, aceste lucruri netrebnice, împachetând creiere invizibile, de aer, ştiu să facă diferenţa dintre fete şi băieţi. Fetiţele se bucură cuminte la vederea lor, le iau în braţe ca pe nişte prieteni vechi şi inventează jocuri care să le alunge singurătatea. Băieţii, în schimb, le privesc încruntaţi şi le programează sfârşitul, de la prima vedere. Băiatul meu s-a repezit să-i şteargă de pe faţă zâmbetul de vopsea albicioasă. Abia de am apucat să-l trag de guler, înapoi.
– Lasă-l! A fugit de nişte copii obraznici şi acum că s-a văzut scăpat îi vii tu de hac?
– Mama, doar pentru asta s-au inventat baloanele … să fie sparte!
– Baloanele sunt aripile copiilor, aripi colorate, care le poartă gândurile departe. Când îşi iau zborul, ele scriu poveşti, pe cer. Lasă-l să ne aştepte până ne întoarcem de la şcoală sau poate până îşi găseşte un copil al lui.
– Mama, dar eu l-am văzut primul!
– L-ai văzut primul, dar pe tine te ajută mama să zbori, lasă-l să găsească un copil fără aripi.
Pe lângă noi a trecut, zâmbind mustăcios, un domn cu cămaşă apretată special pentru birou. Eu şi copilul ne-am zâmbit, înţeleşi din priviri, când ne-a zguduit pocnitura. Pantoful birocratului şi-a trimis vârful, ca un upercut, în obrăjorii scofâlciţi ai balonului. A dispărut cu un şuierat. Bărbatul îşi mângâia satisfăcut prezenţa.
Ce alterare genetică împiedică bărbaţii să se maturizeze afectiv şi spiritual? E drept că ne păcălesc, purtând fire argintii de timpuriu, cu nonşalanţă, îi luăm drept înţelepţi, când de fapt, sub stratul de var, restaurat cu abilitate, încă mai păstrează amintirea scutecelor şi sufletul jucăuş, de alintătură.
Ăstuia, iubitor de dimineaţă, i-am făcut un semn cu valoare de înjurătură şi l-am auzit râzând în hohote, în timp ce prinsesem în căuş de palme năuceala copilului. Ce explicaţii mai pot salva bucuria copilului, când i-ai refuzat ceea ce un adult, de aceeaşi configuraţie cromozomială, a abuzat, fără scrupule?
Doar sufletele micuţilor pot plânge pentru o viaţă efemeră de balon.

La vârste fragede, de grădiniţă, băieţii încă se pot juca liniştiţi cu păpuşile. Un curs pregătitor de socializare. Apoi le sunt smulse din braţe şi le sunt permise doar maşinuţele, avioanele sau trenuleţele. Dacă refuză să adoarmă singuri, li se pune in braţe un ursuleţ şi sunt apostrofaţi să se poarte bărbăteşte. De fapt nici nu au cum să se poarte altfel. Aşa cum nici fetiţele nu se pot comporta decât ca nişte fetiţe. Pentru simplul motiv că sunt nişte fetiţe! Şabloanele create de societate, pentru a descrie diferenţele dintre femei şi bărbaţi, sunt foarte rigide şi uimitor de bine conservate, în timp ce orice altceva, în societate, a beneficiat de îmbunătăţiri sau schimbări succesive. Sexele sunt constrânse în nişte matrici strâmte, care deformează până la hidoşenie. Suntem foarte severi în a aprecia formele noastre de expresie, dar ne lăsăm cuprinsi de duioşie şi apelăm la iertare pentru crima ce afectează, cu statut definitiv, viaţa altor oameni. Pedepsim cu maliţiozitate o persoană nesigură pe propria sexualitate, dar avem grijă să oferim o viaţă confortabilă, cu televizor, sală de gimnastică şi avocat unuia care a omorât cu sânge rece alţi oameni. Înăsprindu-se presiunea societăţii, ajungem cu toţii nişte hibrizi, ne pierdem din unicitate, devenind, încet, calm şi sigur, oile furate de la Dumnezeu şi duse pe păşuni private.
Cât timp se ţes, în ordine aleatorie, astfel de gânduri timpul mă sare, despicatul firului putrezit în patru îl plictiseşte de moarte, iar el e donator, nu ştie ce-i sfârşitul pe propria piele.

Mă întorc la prima misiune a dimineţii, las copilul la uşa clasei şi mă reped la secretariat, să adun nişte informaţii despre câteva programe extraşcolare. E coadă. Toată lumea e avidă de clarificări, dimineaţa. Creierele sunt spălate pe ochi şi pe dinţi, gata să descifreze şi să absoarbă până şi pagini întregi de instrucţiuni de utilizare. Mă aşez pe un scaun şi refuz să mai las gândurile s-o ia razna, de frică să nu-mi pierd rândul. Îşi face apariţia un tată, împingând grijuliu un cărucior din care îmi face cu mâna un băieţel, de vreun anişor şi ceva, posesor a patru dinţi şi un zâmbet angelic. Tatăl parchează căruciorul în faţa mea, sesizând că schimb ocheade indulgente cu copilul. Puştiul râde de-a dreptul, după care renunţă la acadeaua care-l ţinea ocupat şi începe să mă mângâie pe sub tivul rochiei, provocându-mă, de după gene lungi, să-i spun că nu are voie. Tatăl îşi înfoaie pieptul şi dacă n-aş şti că e doar o iluzie optică, chestie de reflexie şi refracţie, aş putea să jur că i s-a deschis în evantai coada de la spate.
– Are un fetiş pentru picioare frumoase. Seamănă cu taică-său, îmi face cu ochiul Păunaşul codrilor.
Prind copilul de mână şi inventez un joc de admiraţie pentru propriile lui picioruşe, grăsuţe şi pufoase, cu mişcări imprevizibile. Copilul pedalează fericit, în timp ce tatăl ne lasă pe amândoi cu gura căscată, în timp ce imită, la perfecţie, demararea de pe loc a unui bolid de curse. Mă trezesc bătând din palme şi acceptând nişte pufarini dintr-o pungă pe care tatăl o scoate din buzunar, cu mişcări de mare magician. Copilului i se lipesc pufarinii de faţă, pe mine mă strigă de la ghişeu, iar tatăl îmi şopteşte, când trec pe lângă el, că în fiecare miercuri dimineaţa, la pub-ul de peste drum, se strâng părinţii fără pereche ai împrejurimilor. Deocamdată erau numai taţi. Se căutau mame. Mă simt o victimă sigură … a tentaţiei de socializare.

Recunoşti un bărbat după cheful nealterat şi nepotolit de joacă.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s