Conte – un regal

saint bernard

Nu mi-am dorit niciodata animale de casa. Pe cand eram copil tineam canari. Galbeni ca un galbenus. Mi-era teama sa nu moara de foame asa ca ii indopam cu seminte de in si frunze de salata pana mureau satui. Asa si cu florile, obicei pe care l-am pastrat pana in ziua de azi. Daca le-as spune vegetale de casa ar suna ca o salata, in fapt muscatele, begoniile si ficusul sunt tot niste prietenoase cu care din cand in cand mai si vorbesc. Si pe ele le ud cu frica sa nu sufere de mana mea, pana la inec. Macar mor niste betive fara sa simta durerea. Nu sunt o persoana rea la inima, doar nepriceputa. Cu cainii e mai complicat. La inceput tata a adus acasa o pereche cu imprumut de la niste prieteni plecati in concediu. Enervante creaturi. Trebuiau scosi la plimbare si asta cadea in seama noastra, a copiilor. Nu se mai opreau din mers. Chiar si cand ma vedeau obosita, gata sa ma intind lata la pamant, inca ma mai trageau dupa ei. Daca voiam sa citesc o carte, eram la varsta lecturilor obligatorii, aveau chef de joaca si proaste obiceiuri de a linge pe fata si a-ti sari in brate fara avertizare. Cand a venit sora-mea pe lume a inceput parada animalelor de casa. Ei ii placea sa aiba grija de toata lumea si manifesta indulgenta chiar si pentru rosaturile de pantofi si refuzul de a merge la baie.
Anii au trecut si ma felicitam ca reusisem sa pun o distanta acceptabila intre noi, adica intre mine si societatea secreta a animalelor de casa. Apoi niste prieteni de-ai mei au cumparat un Saint-Bernard.
Primul gand a fost: „Ce i-o fi apucat?”
Al doilea gand a fost: „Poate vor sa emigreze in Elvetia, ce sa fac, o sa-i vizitez si acolo …”
Al treilea si ultimul gand a fost: „Daca ii pun o butelcuta cu brandy la gat cred c-o sa am destula tarie sa fac fata.”
Asta a fost tot pana l-am vazut. Pentru un catelus era mare. Desi arata ca un ghem de lana mitoasa toata ziua dormea langa calorifer. Si scheuna cand visa. Asta era un caine cu vise colorate. Il chema Conte.
Vrand-nevrand am crescut impreuna. Intr-una din verile care au urmat prietenii mei au plecat in concediu si eu am acceptat sa-i tin companie. Era usor sa impart casa cu Conte, ramasese un lenes. Un singur pacat avea Sfantul Conte, cand se indragostea disparea cu zilele si era adus inapoi acasa cu ajutorul cetatenilor binevoitori. Fiind intr-o perioada cu predispozitie spre suflete frumoase il scoteam afara doar in lesa, caci Conte era un pedant, nu-si facea nevoile decat pe covor de iarba verde. De la pedanterie mi s-a tras.
Era dimineata. Fusese arsita cu o zi inainte si soarele ignora ceasul cu alarma picotind dupa niste pete de intuneric. Am deschis un ochi derutata si a fost de-ajuns sa vad capul cainelui la mine pe piept, privindu-ma cu speranta. M-am prefacut ca nu-l observ si-am plecat inapoi in somn. Nu prea mi-a reusit. Conte nu stia sa accepte un refuz cu eleganta. Mai intai a tras plapuma jos de pe mine. Apoi a inceput sa ma traga de mana jos din pat. Trasul de mana e un fel de-a zice, aproape iti inghitea mana. Dupa ce am dat cu fundul de pamant am renuntat la lupta. Mi-am tras un pulover peste pijama, i-am pus lesa si cu ochii usor intredeschisi am coborat patru etaje. In spatele blocului era un rai de copaci tineri si boscheti. Acolo ma gandeam sa-mi plimb tristetile. Era ora patru dimineata. Pentru ca nu eram inca stapana pe mine Conte a reusit sa se scoata din lesa. Se pricepea si la smecherii.
Intre timp vecinii se pregateau de mers la serviciu, unii fumau deja in balcoane admirand natura vie a diminetii. Eu aveam chef sa mai dorm. Conte nu. A inceput sa se joace de-a v-ati ascunselea cu mine. Regula era sa-si ascunda ochii dupa un copac sau tufis si eu sa-l caut. Cand ma apropiam se ascundea in alta parte si mai departe. Dupa zece minute m-am enervat. Am inceput sa strig si sa-l chem la ordin. El n-avea chef de cearta, niciodata n-avea chef de cearta. Vecinii isi aprinsesera deja a doua tigara. Era o zi interesanta. M-am asezat pe un bolovan sa cuget. Mama mea de imprumut a crezut intotdeauna ca as fi fost buna de profesoara. Nu stiu de ce caci singurul lucru la care ma puteam gandi era o mama de bataie. Apoi brusc m-a calcat pe urechi o idee. Copilarisem pe stadioane, dar nu numai pe cele mari de fotbal ci si pe cele inghesuite la marginea orasului, de rugby. Asa ca a fost de-ajuns sa-mi imaginez ca susnumitul Conte era in posesia balonului oval, mi-am facut vant si am sarit pe el, l-am apucat cu amandoua mainile de gat si i-am pus triumfatoare lesa. Radeau si caramizile din blocuri. Si pot sa jur ca radea si Conte.
Conte, un inger in Elvetia Domnului acum, era un caine cu simtul umorului. Desi in general era si cuminte, adica nu fura de mancare, facea si mici exceptii ca sa-si arate adoratia fata de gospodine. Odata a mancat un cozonac pentru ca nu se putea hotari care-i placea mult, cel cu mac sau cel cu nuca. Altadata a mancat un platou intreg de snitele. Cand au disparut ne-a facut pe noi adultii din casa sa ne privim cu suspiciune, desi am fi fost demult la baie, in chinuri dupa asa festin. N-a iesit din ecuatie nici copilul care avea pe atunci abia cativa anisori. Dar miracolele asta fac din om, un cugetator la imposibil. Ar fi ramas o crima perfecta daca multumit Conte nu s-ar fi intors la locul faptei, adulmecand spasit.
Cei ce au caini stiu deja cat de bucurosi sunt cand te intorci acasa. Conte era marinimos si cu prietenii. Imi aduc aminte de zile in care pierdeam cate o ora si mai bine in fata oglinzii apoi dadea Dumnezeu de ma intalneam cu Conte. De obicei in locuri fara asfalt, cu strat de colb de doua degete. Il vedeam alergand bucuros de la distanta si imi venea s-o rup la fuga dar stiam ca era inutil, ma prindea oricat de departe. Devenise si el un amator de rugby. De cele mai multe ori ma punea la pamant, ma balea corespunzator dupa care ma returna lumii plin de admiratie.
Conte a fost la fel de om pe cat noi de caini.
P.S. Intre timp prietenii mei si-au mai luat un Conte, unul ceva mai sceptic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s