Raiul glumeţilor

kitten_photo_angel_heaven_animal_pets

Primul care mi-a dat bani de pomană a fost popa. Venea întotdeauna înainte de Bobotează şi din ce câştiga împărţea şi copiilor. Am crescut între două biserici. Una ortodoxă, una romano-catolică. Ai lui bunică-meu fuseseră toţi catolici, ai bunică-mii toţi ortodocşi. De mers, mergeam la amândouă. La catolici era răcoare şi stăteam toţi cuminţi, pe bănci. La ortodocşi se dădea de pomană. Dacă nu mă târau babele la slujbă, mă duceam de una singură, să-mi iau colivă. Niciodată coliva nu s-a asociat, în mintea mea, cu moartea. Era dulce, gustoasă şi ţinea de foame. Chiar dacă nu ajungeam la timp la veşnica pomenire, toată lumea îmi păstra o porţie, pe care, dacă nu apăream, o trimiteau biei (bunică-mii). Prima dată când moartea a livrat pachetul, personal, a fost când l-a luat pe biu (bunicul meu). În noaptea în care şi-a făcut bagajele a venit să mă pupe, în vis. A doua zi nu înţelegeam cum putea să zacă, indiferent, în coşciug de stejar, în gerul din biserică. Iarna de-afară năvălise peste noi, curioasă să vadă dacă era bine îmbrăcat. Acum se face focul, în biserici şi toată lumea pune poze pe Facebook. Bia plângea la pieptul lui, şoptindu-i tandreţuri din care nu înţelegeam nimic. Eu nu puteam să-l ating. Doar gândindu-mă, mă cuprindea o stare de anxietate extremă, care mă lăsa cu buze tremurânde şi cuvinte şchioape. Auzisem de prea multe ori povestea lui Isus care înviase şi învia şi morţii. Dacă îi puteam învia şi eu? Bia, când a auzit ce blasfemii îmi treceau prin cap, a rugat-o pe Florica să mă ducă acasă. Lui biu i-ar fi plăcut să încerc, dar congregaţia ar fi putut fi luată pe nepregătite, zăpăcită si nu era deloc bine să te superi cu popa pâna nu termina slujba de înmormantare. După a treia porţie de colivă, de la praznic (babele se întrecuseră în reţete), bunică-mea m-a luat deoparte, să vorbim despre morţi şi despre bătăile de cap de după. 

heaven

Aşa am aflat că bunică-meu nu era chiar mort, mai stătea pe-acasă vreo 40 de zile, pe post de omul invizibil, după care pleca la Dumnezeu, să-şi ia repartiţia pentru noua locuinţă. „Vrem nu vrem, la un moment dat, toţi ne mutăm”, a filosofat, socialistic, bia, precum un destoinic director de fond locativ. Şi la Dumnezeu se ajunge tot cu peşcheş. Au prioritate cei ce au cheltuit pe lumânări, pomeni, cei care şi-au julit genunchii la rugăciune şi cei care nu au pus mâna pe cuţitul vecinului, când l-a enervat capra. Bia nu era de acord cu ploconeala turcească, aşa că a mutat explicaţia de pe axa-profit pe axa-timp. De Paşti, de exemplu, se deschid cerurile.
– Dacă te uiţi cu telescopul îl vezi pe Dumnezeu?
De îngeri nu am întrebat pentru că la vârsta aceea credeam că-i duceam în spate, ca pe nişte rucsacuri, ca să ne ţină de 6 (unde 6-6 era lumina galbenă a semaforului de tip şcoală).
Bunică-mea nu a ştiut ce şi cum să răspundă, pentru că unii oameni povesteau că l-au văzut. Pe Dumnezeu. Unii doar credeau că l-au văzut, iar alţii credeau că a fost văzut. Aşa că a trecut mai departe.
Fiul lui Dumnezeu s-a ridicat din morţi, de Paşti şi a plecat acasă, în Rai, în ziua de Înălţare. Cine moare între Paşti şi Înălţare merge direct în Rai. Dumnezeu ţine porţile larg deschise, aşteptându-şi fiul, care, ca orice copil, nu se grăbeşte. În Post mor cei neiertaţi, cei cu păcate, de-aia atunci ne rugăm, mai abitir, pentru sufletele lor. Deci ăia din Post nu primesc repartiţie în Rai, dar, dacă au noroc, mai pot prinde locuri la demisol. Dacă se ambiţionează să rămână oameni ai străzii, în Rai, până se eliberează ceva şi pentru ei sau ajung în acelaşi timp cu un grup de foşti constructori, părerile de rău pot fi şi ele răsplătite. În rest, cei ce mor de-a valma, când nu e nici Paşti, nici Crăciun, nici Post, trec pe la tribunal.
Bunică-meu a murit când a vrut el, cred că i-a trimis Dumnezeu vorbă, că parcă a simţit el ceva. Bunică-mea a plecat de Izvorul Tămăduirii, când cerurile oferă şi tratament, mori şi scapi de toate bolile. Tata, în schimb, şi-a împodobit brăduţul în Post. A intrat şi el o dată beat în biserică, să invite popa la un parastas, şi s-a întâmplat să fie în timpul slujbei. Dumnezeu e atent în timpul slujbei, aşa că aveţi grijă la ce vă gândiţi, când mergeţi la biserică …
Am ascultat eu toată tărăşenia asta, dar pe morţi tot n-am pus mâna. De pupat, nici atât! Era cât pe ce să fac o încercare cu bia … când nu şi-a mai putut ţine răsuflarea. M-a găsit popa fumând în curtea bisericii, galbenă ca ceara şi buzele precum coaja de cantalup. La început m-a boscorodit, ba mi-a arătat şi cartonaşul roşu, de fumat se fuma peste gard, în strada mare, dar când i-am zis că bunică-mea îşi curăţa plămânii, s-a dus să verifice şi a fost de acord cu mine. Puţea a ţuică în casa mortuară. Corpul se grăbea să propulseze sufletul, ca să nu piardă perioada de ofertă.  Râgâia indecent.
Nu ai cum să nu te temi de morţi, dacă provii dintr-o familie de glumeţi. Biu s-a lungit, cât pe ce să nu intre în niciun fel de sicriu, bia şi-a amenajat o distilerie în intestine, iar de tata mi-a fost frică să nu mă apuce de mână. Mai trăsesem eu o spaimă, când m-a luat Nana cu ea, la cimitir, să aprindem o lumânare şi să dăm ceva de pomană. Nenea Mişu obişnuia, cât a locuit pe pământ, să mă tragă de fundiţe şi de cordoane şi să mă gâdile fără tristeţe. Cât Nana s-a aplecat să-i aprindă lumânarea, el s-a prins de bareta de la săndăluţă. Am sărit pe Nana, culcând-o la pământ, pe cât era de lungă şi de lată, în timp ce o şopârlă i-a trecut peste fustă. Deşi m-am plâns că nenea Mişu mă trăsese de baretă, Nana a ţinut morţiş că fusese şopârla, rătăcită şi ea, şi speriată, prin iarba înaltă. Nu ştiu de ce-l apăra mereu pe nenea Mişu, mai ales după ce toată lumea prezentă atunci la cimitir a crezut c-o trage la el, când a văzut-o lungită până-n cruce! Ne-a trecut la amândouă cu câte un coniac, păstrat special pentru astfel de situaţii, al meu amestecat cu lapte, ca să nu dezvolt subiectul şi în vis.
Păstrez legătura cu toţi ai mei. Nu ştiu exact unde au primit repartiţie (dacă e s-o cred pe cuvânt pe bunică-mea), dar au lăsat moartea la cimitir şi stau la taifas, vii cât viii …

free coffee

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s