Poveşti de la discotecă (1)

SaturdayNightFever

M-am îndrăgostit, odată, de unul cu sindromul John Travolta. John Travolta, ăla din ‘Saturday Night Fever’. Mă gândesc că între timp a ajuns la John Travolta, ăla din ‘Pulp Fiction’. M-am îndrăgostit, aşadar, de el, părea un bărbat aşezat bine pe coloana vertebrală, tăcut şi chiar sfios în îmbrăcăminte. La cantină, eram eu cea care plimba tava, altfel toţi golanii i-o luau înainte. Îl certam de multe ori pentru că înmărmurea acolo, visând anonim la cine ştie ce teorie a şirurilor, în timp ce ochelarii i se abureau de la suspinul acrişor al ciorbei de perişoare. Nici nu ştiam ce comoară de horoscop îmi hărăziseră cuadraturile! Până în sâmbăta în care, terminând prematur o lectură de Celine, ne-a făcut program de discotecă. Când m-am trezit cu el la uşă, avea deja un aer de tânăr utecist, cu cărare pe mijloc, costum de gală penticostală şi verigă cu rubin, pe inelar. Cămaşa desfăcută până la brâu îmi aduna, în priviri, strănuturi cârlionţate. M-am uitat la fustiţa mea cloşată, la maieul cu broderie şi la balerinii roşii, cu funde şi am răsuflat uşurată când mi-am adus aminte că aveam cruci la urechi, erau timpurile când de la rock and roll puteai să mergi direct la biserică. John Travolta m-a atras într-o piruetă, pe sub mână, să vadă dacă trăsesem pe mine chiloţii cu paiete. Nimeni nu mergea la discotecă fără paiete, dacă nu găseai de-a gata, în comerţ, ţi le coseai singură. Simţeam, totuşi, că exagerasem puţin, în efortul de a-i face pe plac, prea multă goliciune pe lângă pantalonii lui evazaţi, cu găici pe şolduri, genul ăla de pantaloni pe care simţi nevoia să-i ţii cu mâna, pentru ca talia, mult prea joasă, să nu se lase pe genunchi. Johnny al meu, încă timid în conversaţie, a început să murmure nişte melodii la modă, semn că pregătea terenul pentru nişte dansuri mai animate decât mersul pe jos. Nu-mi puneam eu cine ştie ce speranţe, de-abia îşi scuturase nasul din nişte lecturi profunde doar nu avea să mă salte pe umeri sau o să mă ciupească de coapse, pe ritmuri diavoleşti! Am ameţit încă de la intrare, traversată de lumini colorate, date de-a dura pe cioburi de oglindă. Travolta al meu s-a dat de trei ori peste cap, ledul de la inelar a început să dea drumul la scântei de tip artificii, în timp ce din buzunarul de la piept i-a sărit pe ochi o pereche de ochelari cu sclipici. Din acel punct încolo, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Johnny era posedat de curenţi electrici, pe baterie, colcăindu-i în buzunare, luminile şi ritmul făceau parte din coregrafie. Unde era băiatul acela timid, care bâlbâia frumos orice întrebare? Pe ringul de dans, Travolta de la răscrucea incertitudinilor era rege! Până dimineaţa m-au invidiat până şi banchetele din vinilină. Curgeau sudorile, şiroaie, peste noi, iar umezeala ochilor ne fura din cuvinte. Când m-a condus acasă, Johnny avea mâna sigură, prinsă de talie, iar la uşă m-a sărutat pe franţuzeşte, de mi-au sărit fundele de pe balerini şi paietele de pe bocitoare …

SaturdayNightFever 2

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s