Nopţi pe prispă

man shower

Amurgul stropea cu sânge coastele mărginimii. Luna cădea mereu în capcană, ogoind cu palme de întuneric. Stelele râdeau pe-nfundate, licărind supărarea soarelui. Arşiţa se ascundea sub ţărâna pălmuită de un vânt rătăcit de la munte.
Ileana desprinse, unul din braţele celuilalt, canafii ce-i ţineau cămaşa strânsă pe piept. Respiră adânc răcoarea de împrumut. O prinsese târziul pe câmp. Uitase de ce copac îşi legase basmaua, când se încăpăţânase să ţină pe flori stropii de sudoare. Uliţa ce ducea spre sat era pustie. De pe margini, macii închiseseră pleoapele pe ochii de tăciune, doar rapiţa ţinea aprinse felinarele, să nu-i fie urât. De undeva o mierlă se căina în tristeţea cuibului stingher.
Tudor biruise vlaga spicelor, se lăsase apoi lungit de gânduri tinere pe sfârşeala de oase, încercând să domolească foamea din inimă. O codană nu-i lăsa nopţile să doarmă. Oftă, ridicând ochii la cer şi apucă drumul satului. Departe de orice şoaptă de copac, un suflet neostoit săpase o fântână. Tudor o privi cu ochi tulburi, ca pe un pântece de ibovnică. Îşi trase peste cap cămaşa ce-i adormise pe umeri, un fior de plăcere înmuind în şagă zâmbetul de pe buze. Scăpă de nădragi, lăsându-i să alerge pe iarbă, umplu ciutura cu limpezeală ţinută departe de lumină, după care se lăsă îmbrăţişat … mângâiat … alintat … În frisoane, bătu fericit din picioare. Lăsă apa să-şi facă mendrele, sfârâind pe pofta lui de joacă, fremătă din nări ca un armăsar ţinut pe jăratec.
Toate vorbele i se scurseseră în picioare. Doar ochii arătau o nelinişte, ameninţând cu nebunie. Ileana îşi duse mâna la baza gâtului, să ceară aerului îndurare. Tudor îşi ridicase mâinile să prindă noaptea în braţe. Gelozia îi rupse gândurile de calma înţelegere. Pe furiş, prin iarba înaltă, îi apucă hainele şi dimpreună o luară la fugă, râzând, înspre sat. Tudor o privi încremenit – o dâră de suflet. Fusese dat sorţii. Îngândurat luă urma femeii.
Ileana se trezi strigată de la poartă. Ieşi în pridvor, cu năframa grea a bunică-sii trasă pe umeri. Părea că tot satul sprijinea gardul. Copiii vecinilor ridicau pe vârfuri gurile ştirbe, molfăind vorbe de lapte. Luând urma privirilor mai îndrăzneţe ochii se dădură înapoi buimăciţi. Pe prispă, gol puşcă, Tudor se lăsă trezit din somn. Slavă Domnului că adormise cu faţa în jos, altfel toţi copilandrii din sat ar fi trebuit spălaţi pe ochi cu săpun. Fără să se simtă deranjat de chiotele în izmene şi suspinele cu catrinţă, Tudor le făcu cu ochiul şi apucând în pumn poalele cămăşii de noapte a Ilenei, se acoperi pe faţă:
„M-a scos afară din casă, noaptea a fost tare fierbinte …”
Refuzând să le calce pragul la nuntă, apa bolborosi adânc în gâtlejul fântânii. Ciutura nu îndrăzni să vorbească, o ţinu strâns de umeri până nu mai avu din ce să plângă. Noaptea nu lăsa urme.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s