Ruga neputinţei

rainbow fist

„Am braţe grele, învăţate să sape,
ele ştiu mineritul, te roagă de ape”,
îmi spuse muntele, asuprit de ecou,
dezolarea îmi prinse inima în garou.
Ca o starletă, la şcoala de dramă:
„Braţele mele pe muritori se destramă”,
îmi spuse apa, legănând din şolduri,
speranţele mele se vindeau la solduri.
„Braţele mele sunt ocupate,
ţin rodul la piept, dau moartea la spate,
nu pot să fac nicio încercare
de-a strânge emoţii din îmbrăţişare”,
mi-a spus pomul, rătăcit de grădină,
lăsând pe mine o umbră de vină.
„Mâinile mele ]i ţin pe toţi, în braţe,
dac-ar strânge prea tare, ar fura din viaţă,
ţi le dau, rămân eu prizonier în umblet,
ele ştiu, de la îngeri, să sărute pe suflet”,
îmi spuse aerul, coborând pe pământ,
ţinut de umeri de-o pală de vânt.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s