Obscenitatea suferinţelor de rutină

cpr

Nu era o ameţeală ca toate ameţelile. Asta mă îmbrâncea fără jenă şi mai avea puţin şi mă dădea şi cu capul de pereţi. Tensiunea arterială sistolică care o duce în cârcă şi pe soră-sa, mofturoasa diastolică, s-a aplecat să-i dea o pereche de palme, că deranja. Ameţeala s-a sumeţit şi s-a stropşit la amândouă. Mi s-au învineţit obrajii, de nervi. Am chemat Salvarea. Cât şi-a făcut drum girofarul, le-am ţinut o prelegere, ca să nu ne facem iar de râs, să se poarte şi ele ca nişte doamne, nu ca nişte ţaţe, că speriam pe toată lumea. Îmi speriasem deja copilul. L-a ţinut până a bătut un prieten la uşă, să-l cheme afară, la joacă.
– Mama, de ce a trebuit să-ţi fie rău tocmai acum, azi? Nu puteai să te ţii până mâine?
Mi-am adus aminte de taică-său. Era timpul să-i las de capul lor.
Între timp, Salvarea a parcat în faţa casei, atrăgând atenţia vecinilor. Sunt ruşinoasă şi atenţia mărită nu-mi face deloc bine. Paramedicii au dat năvală în sufragerie, răsuflând dezamăgiţi. Eram conştientă. Tensiunea s-a pupat cu tensiometrul, dar era imposibil de apreciat ce avea de gând. Sufăr de un sindrom. Raynaud. Mâini reci, de la care sângele îşi ia la revedere, lăsând nişte burice palide în urmă, numai bune de chemat popa. Paramedicii vin în echipe de câte doi. Acum erau un el şi o ea. Soarta a lăsat pe hachiţele mele să aflu care şi cum. Domnul paramedic mi-a prins mâna între ale sale, să-i aducă puţină culoare pe muntele lui Venus, cât s-o înţepe pentru proba de diabet. Doamna paramedic l-a atenţionat să aibă grijă să nu bage degetele în gură, că e împotriva regulamentului. N-am avut timp să mă simt un pic mai bine. A apărut şi tatăl copilului, care a început să povestească cum va duce el copilul, în ziua ce încă se ţinea departe, într-un parc de vacanţă, ca să uite de traumă. Când ai vacanţă doar o săptămână şi maică-tii i se face rău taman atunci, se consideră o amintire nefericită şi te poate bântui toată viaţa. Toţi trei au început să defileze cu amintiri din copilărie, cu mame care i-au uitat în montagne russe-uri în timp ce flirtau cu vânzătorul de la chioşcul de îngheţată. Aducerile aminte ale domnului paramedic trebuie să fi fost cele mai colorate, căci mă strângea teribil de mână. În sfârşit, ne-am grupat, gata să ne instalăm în ambulanţă. Tatăl copilului ne-a urmat până la uşa rabatabilă, căci mai era o glumă de concluzionat. Toată lumea a râs. În astă vreme m-am lăsat pe un pat îngust şi m-au prins în chingi. Domnul, tatăl copilului, mi-a urat călătorie sprâncenată, în timp ce doamna paramedic mă întreba cum de având norocul să fi dat peste un aşa glumeţ, îl lăsam să locuiască separat. I-am dezvăluit că eram divorţaţi şi nu-mi părea rău. A trântit imediat uşa ambulanţei, aproape retezându-i ex-ului vârful nasului. Nu ştiu dacă în ambulanţă se fac măsuratori, dar tăcerea se electrizează şi respiraţia devine asurzitoare.
– E timpul pentru un EKG, a decretat doamna şi s-a repezit să-mi desfacă sutienul. Aoleu, era lesbiană, astea mă iubesc. Numai lesbienele se împiedică de sutien, restul îl ignoră pur şi simplu. În timp ce şi-a făcut de lucru cu electrozii, domnul a scăpat din mâini paracetamolul, chiar ăla care mi-ar fi luat durerea. Nu şi-a revenit nici când doamna l-a avertizat că se ridicase mânerul de la pat şi o incomoda. Ca să-l scoată din transă i-a propus să conducă el ambulanţa, până la spital. Domnul a refuzat cuviincios, amintindu-i că era rândul dânsei, el îşi lăsase, oricum, permisul acasă. Doamna a început să mă ia la întrebări şi a smuls, enervată, diagrama din imprimantă. Să-l ia dracul de EKG! Domnul ar fi avut mai multă nevoie de unul … Doamna s-a retras la volan, trântind uşa, spunându-i să mă treacă de la marafeturile inimii la dezorientări epigastrice, o copleşise, dintr-o dată, grija diagnosticului. A sugerat să fiu mutată pe scaun, ca să nu-mi dea ochii peste cap vreun reflux esofagian. Domnul s-a aşezat tacticos între mine şi oglinda din care eram supravegheată şi a început să-mi pună şi alte intrebari, în şoaptă. Doamna a luat la rând toate gropile. Domnul a mai adăugat de la el câte un ‘n’ şi un ‘l’ numelui meu. Toţi englezii îmi recită numele de câteva ori, minunându-se cât e de muzical, după care adaugă de la ei bemoli, diezi şi adieri de cheia sol.
Am ajuns la spital. Doamna m-a anunţat că va trebui să mă descurc pe propriile picioare, era mai bine pentru circulaţie şi ajuta şi la obraji stafidiţi. Domnul agăţase însă deja un scaun cu rotile. Pentru că începuse să mă calce pe nervi cu aerul ei masculin, atotştiutor (tocmai pe mine, care sunt bărbată în casă!) şi mă trăgeau de urechi palpitaţiile, am început să fac pe-a mimoza. Mi-am gâdilat pomeţii cu genele, de câteva ori, am scăpat geanta din mână, după care am dus mâna la piept, mimând o respiraţie cu suspine. Domnul se dădea de ceasul morţii, ba să-mi descheie nasturii din jurul gâtului, ba să-şi rezeme mâna, drept compresă, pe frunte. M-ar fi mângâiat puţin, dar amazoana nu ne scăpa din ochi. Părea că preluase ceva din tensiunea mea arterială, pe când încă simpatizam. Obrajii abia de i se ţineau să nu crape într-o criză de fiere … Nu s-a lăsat aşa de uşor şi şi-a proptit o mână pe fundul domnului, cu aer proprietoral. Domnul a sărit ca ars, trăgând şi poşeta mea după el. Aşa ne-a găsit asistenta-şefă, care ne-a arătat imediat cartonaşul roşu şi ne-a trimis la triaj. La uşă, domnul i-a făcut vânt doamnei, lăsând loc doar pentru scaunul cu rotile, în care, miraculos, mai existam. Nu a dat drumul mânerelor nici când sora medicală s-a încruntat oficial şi i-a făcut semn, din ochi, să-şi ia rămas bun. Omul pretindea că datorită ameţelii încă mai aveam nevoie de ajutor constant. Amazoana a reapărut în scenă, agresându-ne pe toţi cu vocea ei ascuţită, anunţând că şi alte tinere speranţe, sărite de 80 de ani, aşteptau pe fir. Domnul s-a lăsat până la urmă convins, mi-a urat toate cele bune şi a promis să mă caute, la întoarcere. Când a venit, doctoriţa a preluat ameţeala, doar uitându-se la diagrama EKG. A fost chemată o altă asistentă, care să producă una lizibilă. De data asta era o doamnă din religia care încă mai posedă virgine, chiar dacă nu pe lumea asta. N-a interesat-o deloc marca mea de sutien, mi-a povestit despre soţ, copii şi pilaful cu şofran. O seringă s-a bâţâit golindu-se pe vena mea, iar tensiunea s-a lăsat de făcut glume, plictisită. Doctoriţei nu i-a tremurat mâna când mi-a vârât un paracetamol pe sub nas şi nici eu nu m-am mai încurcat în oftaturi.
– Parcă mă simt mai bine, am bâguit, încurcată.
Nu voiam decât să mă văd înapoi acasă, cu neliniştile mele cu tot. Nu m-a lăsat până nu m-a confruntat cu rezultatele analizelor sosite de la laborator. Era bine, deşi ar fi putut fi şi mai rău. Am deja o listă cu evaluări pentru lunile care vin. Şi nici cu preferinţele sexuale nu prea mai ştiu cum stau.

paramedic

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s