Amor duplicitar

old couple

Mă lasă să mă cufund, inhalând răcoarea. Aveam să mor, plămânii nu pot trăi cu apă. Undele se ţineau de mine, alintându-se delicat. Tremuram un pic de frig, tremuram un pic de plăcere. M-am lăsat tras de mătasea algelor şi făcut să plutesc. Ridicam mâna leneş, numai puţin, cât să-i tulbur luciul care păcăleşte noaptea, ascunzând forfota adâncului. Apele tinere mă legănau, infuzând în mine un soi de fericire mediocră, fără întrebări şi note explicative. M-au trezit două meduze obraznice, un pumn de bale acoperindu-mi ochii. M-am înfiorat şi visul s-a scuturat într-o ploaie de petale frivole. Sânii nevesti-mii, treziţi şi ei, de gravitaţie, mă palmuiau, să-şi facă loc. N-o mai văzusem de multă vreme. Pielea feţei se lăsase păgubaşă să mai râdă de lucruri mici, de când reumatismul începuse s-o chinuie cu dobânzi nesimţite la împrumuturi domestice. Devenise o vechitură, acoperită de pistrui şi aluniţe ca nişte păduchi de hârtie, citind la anticariat. Îndrăznii să arăt milă, căci nu deschisese încă ochii. În fundul alor mei, încă simţeam unghiile lungi ale închipuirilor, lăsând zgârieturi pe spinare. Pe limba încă le salivam gustul. M-am dat jos din pat, hoţeşte, am pus pe mine atât cât să pot pleca, dar m-a văzut:
– Unde pleci?
– La serviciu.
– Ce serviciu, ai visat urât, tu eşti pensionar!
– Am uitat să-ţi spun, mi-am găsit o slujbă part-time. Să mai îndulcim pensia.
Nu m-am mai întors acasă. Trăiesc cu una de-o vârstă cu nepoata-mea, care îmi mănâncă pensia pe tartină, iar când sforăi şi nu aud, se culcă cu toţi vecinii. Nevastă-mea mă urăşte, nu mă mai pot apropia nici de casă.

**************************************************

Armate de furnici îmi mărşaluiau pe talpă. Râdeam până la durere, voiam şi nu voiam să mor din gâdilat. Mă scuturam de perseverenţa lor mecanică, dar le lăsam să-şi facă drum, pe mâini. Am simţit-o apropiindu-şi, grijulie, răsuflarea de mine, suflând râzând când creaturile mărunte dădeau cu capul de pământ. M-am lăsat pe spate s-o văd mai bine şi picături de lapte au scăpat la mine pe pleoape. Şi-a icnit ruşinea, cu oroare. Mi-am lipit palmele de sânii plini, vrând să prind în căuş miracolul fecundităţii, bogăţia pământului. M-am trezit ţinându-l în braţe. Pielea se chinuia să ascundă truda tinereţilor. Calviţia îl atacase fără veste, fără milă. Încă ţinea sub pleoape cei mai frumoşi ochi de pe pământ. I-am prins sărutul de frunte, toată dragostea mea acolo, sufocată de ea însăşi. M-am strâns din tremurături, îngrozită, gustul de putred îmi întuneca privirea. Pe pernă, creierii i se vărsaseră abundent, sinucişi după ani de încăpăţânare şi refuzuri minimale. Am sărit din pat şi am atârnat cârpe negre deasupra uşii. Cu basmaua cernită şi puţin dos de ceaun dat pe sprâncene, să se asorteze, am ales grâul de pus la fiert. El nu mai era, ca să observe că mă îngrăşam de la colivă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s