Chatonovelă

chat 1

Lui Drojdie i-au dat tableta de la serviciu. Era contabil la nişte privaţi înstăriţi. Prietenii îi spuneau Drojdie pentru că înainte de a-l lăsa nevasta, cu copil obez în braţe, avea mai mereu servieta plină cu drojdie proaspătă. Nevastă-sa nu cumpăra pâine de la supermarket, cocea singură. Când l-a părăsit asta i-a şi reproşat, c-o lăsa prea mult cu faţa la cuptor, în loc să aibă şi ea timp de sulemeneli, ca altele. Hrănise copilul doar cu mâncare gătită în casă, dar, silit să mănânce toate reuşitele maică-sii, acesta se rotunjise disproporţionat. Când gospodina a cunoscut, la piaţă, un adept al reţetelor cu seminţe exotice a plecat fără să se mai uite înapoi. Din păcate pentru mine nu ştiu să scriu corect denumirea acestui tip de ciuguleală păsărească, tot ce aud în urechi, când subiectul e pus în discuţie, este :’coji, coji, coji’.
Maria-Roza era coafeză şi făcea parte din generaţia telenovelelor, copii născuţi prematur, din trădări amoroase sud-americane. Era în pas cu moda, tableta fiind un ‘must’. Maria-Roza îşi crease o aură de excentrică, pentru a atrage clientela pretenţioasă, care ştia să aprecieze, pe lângă calitatea serviciilor, şi un bacşiş, la adevărata valoare. Pe lângă părul roz cu un smoc verde, rămas şi el uimit, tolănit pe frunte, îşi înnobilase şi nasul cu tot felul de cerceluşi de argint, care o făceau să fonfăie pe fiecare silabă, ‘ca o franţuzoaică şic’, îi spusese madam Stanca, femeia de serviciu, ‘ca o locomotivă pe aburi’, gândise Marinela, o adolescentă coşuroasă, cu păr rar şi tată consilier la judeţ. Maria-Roza fusese în grija unui nenorocit, care plecase, grăbit, pe lumea cealaltă şi spera, acum, la un pletos fără alergie la fixativ. Se considera o partidă excelentă, o femeie apetisantă, cu gust pentru propria afacere.
Drojdie se pierdu cu firea când văzu o poză a Mariei-Roza, pe Facebook. Era exact ce nu-i trebuia şi asta îl făcea să saliveze din abundenţă. I s-a insinuat printre prieteni, după care i-a trimis nişte mesaje private, presărate cu sărutări de mâini şi coşuri de trandafiri. Maria-Roza arăta, cu mândrie, clientelor sensibilităţile bărbatului învăţat cu grija de casă. Când conversaţia a început să treneze, Drojdie a realizat că venise timpul pentru o mişcare îndrăzneaţă. Venise timpul pentru un selfie. Neavând prea multă experienţă în domeniu a cerut sfatul celor câţiva prieteni care recunoşteau că aveau cont curent. Trebui să semneze o hârtie cum că, indiferent de rezultatele aplicării sfaturilor lor în virtual, nu va da pe mâna nevestelor id-urile trădătoare.
– Pune şi tu o poză cu casa, să vadă că eşti gospodar!
– Cu casa, omule, eşti nebun? Dacă e una din alea ahtiate după bani? O să-i pape toată averea! Lasă, mai bine să-l creadă sărac …
– Pune o poză cu tine, dom’le!
– Ei, vorbeşti prostii! Are burtă, chelie, vrei s-o sperie de la început? Pentru astea aştepţi întâlnirea la o cafea …
– O poză de când era tânăr!
– Ce, mă, la grădiniţă era mai frumos? Băi, Drojdie, pune o poză cu copilul, cu ăla n-ai cum să dai greş. Toate se dau în vânt după copii. Spune ceva şi despre virilitatea ta, la o adică …
– Da, fură toţi de acord. Trezeşte în femei instinctul matern.
Drojdie şi-a bătut un pic capul şi cu pozele. Copilul se mişca continuu, neînţelegând disperarea tatălui. La un moment dat l-a prins de umeri, ca să-l oprească puţin din fâţâiala aia de ici-colo, dar copilului i-au dat lacrimile. Neştiind ce poză să aleagă, a pus tot setul pe care i l-a livrat ochiul glumeţ al camerei de tabletă. Poate un pic prea înceţoşat, de la atâta râs …
Maria-Roza a privit pozele cu atenţie şi l-a şters de pe lista de prieteni. Cum de îi îngăduise copilului să mănânce atât de mult? Ce fel de părinte era? După ce a mai cugetat puţin, şi-a spus că, probabil, mititelul era în creştere, nu neapărat obez, mai degrabă pufos.
Apoi se enervă. Ce voia de fapt? O servitoare care să-i crească copilul, să facă curat, să facă de mâncare? Se şi mira că nu-i trimisese o poză cu aspiratorul din dotare, să vadă dacă ştia să mânuiască modelul! Drept cine o lua netotul?
Comentă situaţia şi cu doamnele din salon, mai pe la prânz. Acestea se lăsară înduioşate de sufletul de tătic care punea copilul pe primul loc. O sfătuiră să-i mai dea o şansă bărbatului, poate nu era el cine ştie ce Brad Pitt, dar măcar avea un suflet mare. Ce avea de pierdut? Poate omul avea şi simţul umorului …
Maria-Roza l-a lăsat să fiarbă câteva zile, după care i-a cerut să se reîmprietenească. Drojdie acceptă, dar nu-i mai scrise nimic în privat. Curioasă, Maria-Roza îi verifică profilul. Bărbatul era luat! De una din clientele din salon, care se plânsese că nu-i reuşise culoarea şi o sfătuise să renunţe la Facebook, susţinând că bărbaţii buni nu-s de găsit pe reţelele sociale. Maria-Roza ceru, de-a valma, prietenia altor 20-30 de bărbaţi, după care plecă într-o expediţie terapeutică, de cumpărături şi uită de Drojdie complet. La întoarcere îşi găsi pagina plină de literatură pe înţelesul tuturor şi animale de companie zâmbăreţe.
Pagina lui Drojdie, de asemenea, cunoscu un succes nesperat, când acesta îşi prezentă public durerea care-l împinsese în situaţia de divorţat.
Maria-Roza acceptă cererea în căsătorie a unui proprietar de magazin de unelte de pescuit, care apelase la serviciile ei pentru a-şi vopsi sprâncenele.
Drojdie încă nu s-a hotărât când să prezinte viitoarei soţii copilul, înainte sau după nuntă? De nervi, a cumpărat magazinul pentru care ţinuse contabilitatea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s