Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara, într-o cârciumioară, la şosea …

when-harry-met-sally (1)

– Lilişor, ne întâlnim mâine, după cursuri, vreau să mă ajuţi să aleg nişte perdele (parcă mai contează, nişte pânză … zi da, zi da!).
– Mâine am ultimele cursuri la Polizu, aşa că ne întâlnim direct la Inter (ce dracu’ perdele, eu nu ştiu să cos un nasture … plus, cine ştie ce fiţoase invită la cafea! Să aibă putorile ce bârfi, perdelele mele … mai bine mă invita să împărţim chiria, m-am săturat de mizeria din cămine!)
– La Inter e perfect (nu pricepe deloc tolomaca, tre’ s-o rog, de-a dreptul, să mă ajute să le şi montez, poate îi place holul şi am şi eu cu cine să împart chiria!)
– Pe mâine!
– Da … pa.

– Sărutmâna, Lilişor, sper că nu eşti obosită, ca să te înveselesc puţin am rezervat o masă la Athenee Palace. După atâtea cursuri, sigur ţi-e foame (dacă nici acum nu pricepe nimic, mă dau cu capul de masă)!
– La Athenee? Eşti nebun? Nu vezi că-s în blugi şi cămaşă? De ce nu mi-ai spus ce ai de gând, veneam şi eu în rochiţă (bărbaţii sunt nişte tâmpiţi, cum naiba inviţi o tipă la un restaurant scump şi-o duci în blugi? Îl dau cu capul de masă!)?!
– Eşti super! Serios (ce-o fi greşit Dumnezeu cu femeile astea? O duc să mănânce, nu să facă Revelionul!)!

– Domnu’, domnu’ … o vorbuliţă … (şoptit: cât face fata?)
(La mine în gând: pun pariu că ăsta l-a luat de peşte … doar i-am spus prostului … la Athenee nu mergi în blugi sau cu fuste scurte! S-a înroşit tot la faţă … of … îi sparg capul, de nervi!)
– Boierule, suntem de la Circa 6 de Miliţie, solicitaţi prestări de servicii?
– Nu, domniţă, mă scuzaţi, l-am întrebat pe domnul dacă are un foc …
– Pe mine trebuia să mă întrebi, amărâtule, ia de la brichetă!
– Sărutmâna … să trăiţi, am vrut să zic …
– Hai, valea, că ne strici rondul!
– Lilişor … (o luasem pe mânecă, am crezut că ne bate pe amândoi)
– Silviule, dacă nici ăstuia n-ai fost în stare să-i dai una peste bot, de a trebuit să-ţi sar în ajutor, data viitoare, când mă mai inviţi la Athenee, lasă-ţi măcar ghiulul de la tac-tu acasă (noroc c-am fost pe fază, şmecherul ăla ne închiria pe amândoi)!

Între timp, maître d’ ne-a preluat de la uşă şi ne-a condus la masă, unde, vădit stânjenit de blugii mei, mi-a tras scaunul aproape părinteşte.
– Ce bei, Lilişor? (O sticlă de vodcă, ca să-mi fac curaj să-ţi pun întrebarea.)
– Aş fi băut doar un suc de portocale, dar simt că o să am nevoie să-mi menţin atenţia trează, un uzo şi apă minerală (drace, trebuie să beau şi borhot acum, după ce că m-au luat ăştia drept paraşută, îl mai am şi pe plăvan în grijă!)
– Iiac … cum poţi să bei aşa ceva (n-am auzit pe nimeni să se îmbete de la căcatul ăla. De ce naiba n-am eu noroc la femei, de arătat bine, arăt, prost nu sunt, umblu la costum şi mai am şi ceva bani în buzunar?!)?
– Mă răcoreşte (aoleu, Silviule, te-ai apucat de topul naţiunilor, la băuturi, eu speram să şi montăm perdelele în seara asta şi să începi cu apropo-urile!)

Până au venit băuturile, un chelner costeliv, scârbit de slujba lui şi de originile mele incerte, mi-a aprins Carpaţi după Carpaţi (nişte ţigări puturoase şi fără filtru, în caz că vă prefaceţi că habar nu aveţi ce-s alea. Silviu avusese măcar atâta minte să vină cu Kent-ane, dar, ca să-l pedepsesc că nu mă lăsase să-mi expun crăpătura de pe picior şi paietele de pe rochie, le-am ignorat).
De mâncat, am mâncat cotlete, cu cartofi natur şi salată de varză şi, de-a dracului ce sunt, am comandat şi profiterol, că-l vedeam bâţâindu-se, de nerăbdare, să umple sacoşa cu perdele. Mă mâzgâlisem toată cu sos de ciocolată, spre disperarea omului cu bricheta, care, dacă nu şi-ar fi pierdut slujba, m-ar fi şters el însuşi cu şerveţelul pe la gură, căci Silviu al meu îmi detalia nu ştiu ce vis urât, din Schopenhauer, care se proiecta pe viaţa de zi cu zi în vorba de duh a non-cocalarului: haina nu-l face pe om.
După ce am renunţat, elegant, la cafea (simţeam că ar fi făcut apoplexie şi ar fi fost nevoie să-l car în spate până la Cocor) s-a trecut la achitarea ospăţului, împărţirea bacşişului şi a câtorva complimente bucătarului. Abia ieşit la aer curat, Silviu şi-a tras o scatoalcă peste frunte, uitase să măsoare geamurile şi habar nu avea ce mărime de perdele îi trebuia! Aşa am ajuns să agăţăm două sticle de vin, cu tot cu sacoşă şi am măsurat geamurile vreo doi ani, cât am împărţit chiria. Şi toate astea pentru că zăbăucul îşi cheltuise alocaţia pe masa de la Athenee şi nu mai avea din ce plăti chiria. Bineînţeles că am aflat de la proprietar, care locuia în apartamentul de vis a vis! Silviu e un timid şi singurele subiecte despre care e în stare să-mi vorbească ore în şir, privindu-mă în ochi, sunt un nebun de domn Heidegger şi şturlubaticul cetăţean Nietsche. Sau o fi vorba despre Mozart? Bacon prea sună a costiţă afumată …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s