Procesomanul

judge 1

Fusese implicat în sute de procese, poate mii şi nu câştigase niciunul. La început se purtase ca un bufon, făcuse sala să râdă. Ba refuzase şi avocatul din oficiu. Un măscărici, chiar şi ispăşirea pedepsei fusese un prilej de glume. Fusese fericit cu condamnarea.
La primul proces condamnarea fusese cu suspendare. Avea 14 ani. Furase cireşe din livada Mariţei, cea mai frumoasă vecină pe care un tânăr, încă copil, o putuse avea, dar Mariţa se enervase că o spusese la tot târgul că n-avea câine la poartă şi refuzase să-l mai primească în curte. La 18 înşelase deja multe aşteptări. Primise multe condamnări cu zâmbetul pe buze, ridiculizând judecătorul. Apoi oboseala îi împinse umerii pe scaun şi fusese nevoit să recurgă la avocaţi. Deşi îl serviseră ireproşabil, era convins că nici ei nu credeau în el. Sala nu mai avea acelaşi chef de glume, după atâtea recidive. Se auzeau din ce în ce mai des glasuri care îl făceau unicul responsabil. Din idolul galeriei devenise brusc un răufăcător, ca toţi ceilalţi. Zâmbetul i se lăţise într-un rânjet carnal, arătând disperării toţi dinţii.
Apoi sala se golise, încetul cu încetul. Avocaţii, deşi investeau timp şi expertiză, nu mai puteau ascunde sub mască dezolarea de a mai avea parte de încă un proces dinainte pierdut. Judecătorul, devenit tiranic, îi preluase din glume şi răsucea cuţitul adânc în rană. Prietenii îl priveau circumspect ,refuzând să mai fie asociaţi cu unul care se învăţase să piardă. Familia, chiar dacă îi aducea pachete când era închis, evita să-l mai strângă în braţe. Sălile de judecată deveniseră neguroase şi păreau că se strâng în jurul lui, împingându-l în sălbăticie, în timp ce judecătorul părea că-şi ascute, calm, dinţii de hienă. Afară lumea îşi ducea zilele în spate, înăuntru îi era administrat ajutor medical.
Îmbătrânise în rele.
Judecătorul Conştiinţă părea să-i preia anii tinereţii şi vigoarea.
Se prăbuşi lamentabil în timpul unui proces, cerând iertare. Pentru toate câte se întâmplaseră îşi cerea iertare. Mai ceru răbdare până se va fi umilit îndeajuns. Judecătorul îi respinse cererea, curtea nu apucă cu ghearele din tristeţi meritorii, îi era de ajuns că începuse să simtă. După un vechi obicei al pământului, sala fu întrebată dacă era cineva în mulţime care să se oferă să-i salveze sufletul. Dar sala era goală. Avocata se prefăcu ocupată cu strânsul hârtiilor. Poliţistul zâmbi satisfăcut. Grefiera lăsă povestea fără sfârşit şi îl prinse de mână.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s