Procesomanul

judge 1

Fusese implicat în sute de procese, poate mii, şi nu câştigase niciunul. La început se purtase ca un bufon, făcuse sala să râdă. Ba refuzase până şi avocatul din oficiu! Un măscărici, chiar şi ispăşirea pedepsei fusese pentru el un prilej de glume. Fusese de-a dreptul fericit cu condamnarea.
La primul proces condamnarea fusese totuși cu suspendare. Avea doar 14 ani. Furase cireşe din livada Mariţei, cea mai frumoasă vecină pe care un tânăr, încă copil, ar fi putut-o avea, dar Mariţa se enervase că o spusese la tot târgul că nu avea câine la poartă şi refuzase să-l mai primească în curte. La 18 ani înşelase deja multe aşteptări. Primise multele condamnări cu zâmbetul pe buze, ridiculizând judecătorul. Apoi oboseala îi împinse umerii pe scaun şi fusese nevoit să recurgă la avocaţi. Deşi îl serviseră ireproşabil, era convins că nici măcar ei nu credeau în el. Nici sala nu mai avea acelaşi chef de glume, mai ales după atâtea recidive. Se auzeau din ce în ce mai des glasuri care îl făceau unicul responsabil. Din idolul galeriei devenise brusc un răufăcător, ca toţi ceilalţi. Zâmbetul i se lăţise într-un rânjet carnal, arătând disperării toţi dinţii.
Apoi sala s-a golit, încetul cu încetul. Avocaţii, deşi investeau timp şi expertiză, nu mai puteau ascunde sub preș dezolarea de a mai avea parte de încă un proces dinainte pierdut. Judecătorul, devenit tiranic, îi preluase din glume şi răsucea cuţitul adânc în rană. Prietenii îl priveau circumspect, refuzând să mai fie asociaţi cu unul care se învăţase să piardă. Familia, chiar dacă îi aducea pachete când era închis, evita să-l mai strângă în braţe. Sălile de judecată deveniseră neguroase şi păreau să se strângă în jurul lui, împingându-l în sălbăticie, în timp ce judecătorul părea să-şi ascută, calm, dinţii de hienă. Lumea de afară îşi ducea nepăsătoare zilele în spate, înăuntru lui îi era administrat ajutor medical.
Îmbătrânise în rele.
Judecătorul Conştiinţă părea să-i fi preluat anii tinereţii şi vigoarea.
Se prăbuşi lamentabil, în timpul unui proces, cerând iertare. Pentru toate câte se întâmplaseră îşi cerea în sfârșit iertare. Ceru răbdare, până se va fi umilit îndeajuns. Judecătorul îi respinse însă cererea, curtea refuza să se  apuce cu ghearele de lamentabilele tristeţi, chiar dacă meritorii. Dreptatea se mulțumea să-l vadă ajuns să simtă. După un vechi obicei al pământului, sala a fost întrebată dacă era cineva în mulţime care să se ofere să-i salveze sufletul. Dar sala era goală. Avocata s-a prefăcut a fi ocupată cu strânsul hârtiilor. Poliţistul a zâmbit satisfăcut. Grefiera a lăsat povestea fără sfârşit şi l-a prins de mână.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.