Castelana

lady_of_the_castle_by_Joeri Van RoyenLady of the castle by Joeri Van Royen

 

Degetele îi tremurau uşor pe ceaşca de ceai. Aplecată pe broderie, lăsase dimineaţa să plece, păstrându-şi gândurile cuminţi. Mătasea se insinuase în tăcerea de borangic, aducând miresmele grădinii sub nările acului. Savura lichidul fierbinte, privind cu jind la biscuţii aromaţi, abia scoşi din cuptor. Corsetul îi strângea grijuliu poftele, nelăsând respiraţia să se extazieze. Închise ochii ca pentru a nu-şi vedea păcatul şi fărâmiţă grăbită un biscuit între buzele frumoase, trandafirii. Se depărtă de măsuţa pe care lenevea ceainicul, apropiindu-se de fereastră.
Seceta prelungită ruinase grădina. Trandafirii, care fuseseră altădată mândria moşiei, zăceau însetaţi, autoflagelaţi cu proprii spini, singurii care conservaseră ceva din vlagă. Rămăşiţele celor care îndrăzniseră, dar nu biruiseră, fuseseră îndepărtate.
Apoi silueta bărbatului îi ţinu privirea captivă. Aplecat, parcă stând de vorba cu pământul, radia o nelinişte în tăcerea aceea a devremelui. Când ochii fuseseră gata să-şi ia curiozitatea înapoi, bărbatul se ridică brusc şi se lăsă o clipă furat de mirajul orizontului, după care se descheie fără grabă la cămaşă şi o lăsă să-i cadă la picioare. Muşchii frumos conturaţi fremătau cerând hrană. Noul grădinar măsura la pas visul său de verdeaţă. Din timp în timp se oprea şi nota mărunt pe o tăbliţă ce-o purta pe palmă. Parcă citindu-i gândurile număra paşii grăbit, după care, răsuflând greu, se prefăcu a-şi târâi picioarele, înainte de a se arunca iar în vârtejul nerăbdării. Ea zâmbi de la fereastră, ca-ntr-un pastel muzical, ciupit jucăuş de strune de vioară, după care simfonia dădu iar buzna, lovind nemilos tobele şi scrâşnind fulgere din talgere. Obosită să mai numere paşii cu el, se lăsă să-i admire umerii asudaţi.
Vechiul gradinar murise cu mulţi ani în urmă şi nu găsise pe nimeni să lecuiască grădina de tristeţe. Apoi bărbatul, care acum se lăsa prins de grabă văzând norii grei, de vară, adunaţi ca la o chemare la luptă, se oferi să o pună pe picioare. Venise din sud, alungat de o epidemie de fierbinţeli şi nu ştia cât de la nord avea să mai meargă. Deşi părea că acolo îi era locul, ocrotind fertilitatea pământului, făcând-o bine, ceva din linia frântă a umerilor îi spunea că era mai mult decât atât. Ploaia se lăsa să cadă bogat pe gândurile ei, iar preocuparea lui şi ziua i le duse obosite, la culcare.
Trecuseră deja două săptămâni şi bărbatul continuase măsurătorile şi delimitase geometric supuşeniile zarzavaturilor de aroganţele reginelor frumuseţii. Grădina îşi cufunda pielea în roua dimineţii, tentând soarele s-o adore cu diamante. Grădinarul părea însă nepăsător la puterea pe care o avea asupra pământului şi a vieţii răsărite din el. Ca un ceasornic grijuliu cu soarta minutelor, măsura la pas bunăstarea cochetelor, alinta prospeţimea, închinându-i-se cu reverenţă, dar nu uita să mângâie ofurile fragile ale înţeleptelor.
Îşi făcuse de-acum un obicei să-l soarbă din ochi, de la fereastră, în fiecare zi. În orice alt regat o astfel de legătura ar fi scandalizat public. Nopţile lungi şi vraja aurorei boreale ocroteau aici inimile de invazia prejudecăţilor de curte. Timpul înşela la bani mărunţi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s