Am Şeherezadu pentru tine … (2) TuNelul

couple 6

– Termină!
– Nu pot!
– N-o să apuc să te ung peste tot şi o să te ardă soarele …
– Nu pot … mă gâdili …
– Hahaha … mă faci să râd … aici te gâdili?
– Mă omori, termină!
Avea mâini frumoase. Din degete, nişte pretenţii de mângâieri mă zguduiau de râs, până la pierderea minţilor. Crema de protecţie solară are efect afrodisiac în toate clişeele cinematografice, asta pe care o foloseam era expirată. Îmi cheltuisem banii din bugetul pe sănătate pe apă de gură, aşa că asupra mea avea, de fapt, un efect de mâncărime, precipitată de gândul vesel că s-ar putea să se lase şi cu nişte bubiţe. Pe undeva şi o nerăbdare, aproape invocând insolaţia, de a-l prinde trişând şi a-mi câştiga dreptul de a încălca promisiunea.
După ce petrecuse o zi întreagă cu mine, bucuria neaşteptată mă prinse aproape vlăguită la ora poveştilor.
– Gustă!
– Nu vreau lapte, e timpul să-ţi începi povestea …
– Gustă doar, nu încerc să te adorm cu trucuri ieftine …
– Mmm, ai pus şi suc de portocale?
– Şi soare, nu vreau să adormi … încă …
– Sunt numai ochi şi urechi …
– Era pe vremea venerabilului Ion Iliescu. Califatul îşi ţinea bogăţiile într-o peşteră şi numai o mână de oameni ştia parola bolovanului de la intrare. Săracii erau premiaţi de bogaţi cu excursii în Turcia şi în Polonia. Celor cu apetit pentru limbi străine li se închiriaseră autocare pentru Franţa, Belgia sau Olanda. Spania şi Italia încă se bucurau să găsească intact portofelul, lăsat pe pătură, pe plajele de nudişti. După îngheţul neuronilor din perioada comunistă n-ai fi zis că au scăpat mulţi şi totuşi nişte tâlhari idealişti devastau liniştea în inima capitalei. Pur şi simplu nişte nebuni care voiau comuniştii afară din ţară. Păi ce ţară ar mai fi fost aia, cu doar 200 de locuri de muncă? Ce faci?
– O pancartă din faţa de perna cu “Jos Comunismul!”, nu te-ai gândit deloc la scenografie …
– Califul de la Cotroceni şi vizirii săi nu se puteau pune de acord cu metodele de curăţire a străzilor patriei. Când banul a refuzat să cadă ori pe cap ori pe pajură, ci direct pe Kant şi-au declinat competenţa şi au lăsat reciclarea deşeurilor pe mâna serviciilor. Românii aruncau totul pe jos. Cineva trebuia să ridice gunoiul. Califul îşi pierduse totuşi somnul, nu putea lăsa la voia întâmplării soarta unei dinastii comuniste pur-sânge, cu grade de rudenie consemnate într-un arbore genealogic regional. Plimbându-şi neuronul prin grădina nopţii, califul Iliescu se împiedică şi înjură ceauşist, crezând că e o bordura cu cameră all-inclusive sau un bocanc de sergent adormit cu capul pe salariu. Aplecându-se fără prea mari dureri de şale, căci de când preluase tronul avusese parte de masaje de la profesionişti, descoperi o lămpiţă. I-ar fi fost mai de folos o lanternă, dar poate dacă freca puţin abajurul … Nu umbla cu batistă la el, aşa că fu nevoit să cureţe lutul cu poalele cămăşii de partid. De ce te strâmbi?
– Ai zis partid … ăsta-i brand, reclamă mascată …
– Ok, fac cinste cu o Cola, am pus deja una la frigider … ţie chiar nu ţi-e somn deloc?
– Tţt …
– Unde rămăsesem? Da, califul frecă îngândurat lampa şi la două zile distanţă arşiţa verii a fost invadată de ‘Răcoarea adâncurilor’. ‘Răcoarea adâncurilor’ era un duh rău … abia acum luăm o pauză publicitară, să ne înghiţim teama … Prima dorinţă a califului fusese ‘un califat fără idealişti, o ţară săracă şi cinstită’. Duhul adâncurilor şi-a dotat cele câteva sute de mâini cu bâte de tipul ‘ia-ţi spinarea la purtare’ şi a plecat în căutarea conştiinţelor mizerabile, care furau tăcerea publică.

Pe Maria a găsit-o la fântâna arteziană, cu buza spartă. El era student la arhitectură şi în vremuri, nu aşa tulburi, i-ar fi putut construi un palat. După furia duhului n-a putut decât s-o bandajeze şi s-o ţină în braţe.
Între timp marele calif poruncise lauri pe cascheta cu licurici a duhului şi profitând de decalajul de luminare a minţii, între suprafaţă şi subteran, l-a trimis pe ‘Răcoarea adâncurilor’ înapoi în lampă, cu burta plină de astă dată, premiat pentru treaba bine făcută.
Nici un cadiu, muftiu sau, de prin altă poveste, leneş zapciu n-a putut demonstra vreodată că duhul a fost a treia prezenţă pe tronul califatului. Dormi? Of … nici măcar o dată nu m-ai rugat …

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s