Iluzia c-ai fost

moon

Împachetam stelele şi fugind de mine,
râdeau ameţind cometele:
– Înveleşte-le în ziare şi etamine,
or fi ele frumoase
dar nici paharele de sticlă
nu au idei aşa arţăgoase …
Împachetam luna,
ca pe o rochie elegantă de seară,
fără să văd că nebuna
îmi păta toţi meteoriţii cu ceară.
N-aveam scâncete de rumeguş,
peste toate se aşternea, fără ifose,
praful uitării din stele,
nu ştiam cum să fac sorilor culcuş,
de nicăieri nişte ploi, pierdute şi ele,
li se turnau pe cap,
ca un botez de trecut în tăcere.
Plecam într-o fundătură 
din aceea neagră,
unde te îmbeţi cu vid cu licenţă,
nu ca licoarea de contrabandă
pe care ţi-o servesc
matematicieni în penitenţă.
În haos doar eu ţi-am fost ecuaţia
şi-am rămas singură, gata de plecare,
nimicul sperie ecoul şi gravitaţia
şi gusturile mor pe non-cuvinte amare.
Copii săraci, fugiţi de foame,
decupează stele şi lună din pânze
de păianjen uitate pe porţi spre cotloane,
de alte vieţi şi sfârşituri obtuze.
Le-atârnă de întuneric
şi durerea pe suflet mă taie de gheaţă,
că-n singura lume-n care te-am cunoscut
nu mai e nimeni să sufle peste ele cu viaţă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s