Singur, buimac, fără pantofi de lac

popcorn

Eram obosit dar n-aveam niciun chef să mă duc acasă. Dacă pe alţi bărbaţi îi aşteaptă o ciorbă fierbinte, dreasă cu smântână, pe mine mă aştepta o supă la plic, mult prea sărată. Nevastă-mea a fugit de-acasă. Nu ştiu cu cine. Să fiu sincer, am observat doar când mi-au rămas prea mulţi bani din salariu. Munceam ca un bou. Nevastă-mea cheltuia. Acum probabil cocoşează alt prost, neafiliat nici el la vreun sindicat.
M-am trezit cu ochii aţipiţi pe sânii proaspăt înfăţaţi ai unei blonde şi pentru că nu ştiam cum să fac faţă ridicatului din sprâncene, am intrat pe prima uşă care mi-a ieşit în cale. Era un cinematograf şi zâmbetul larg al casieriţei îmi spunea că nu vindeau prea multe bilete, când rulau filme de groază. Înăuntru aerul asuda. Nehotărât între punga de popcorn şi paharul de Coca-Cola, am zâmbit tâmp reclamelor de pe ecran. În ultimul moment m-a scutit de singurătate un cuplu de bătrâni. Ne-am zâmbit, rezonând în mulţumirea ieftină a celui care nu mai aşteaptă mare lucru de la viaţă. De pe ecran, oameni ai cavernelor despicau, manifestând un respect timpuriu pentru anatomie, mamuţi greoi, parcă în răzbunare. Peştera s-a deschis în faţa mea şi am păşit, uitându-mi ochii la intrare. Era un întuneric gros, care filtra abuziv zgomotele pericolului. Târâiam teama după mine, când am auzit murmur de femeie: „oh …oh…oh…”. Părea că zace rănită, am întors capul să văd dacă o mai aude cineva. Bărbaţii erau probabil la vânătoare, celelalte femei puneau pe foc prada zilei şi lăsaseră bolnava în mâna sorţii. M-am apropiat de cotlonul suferindei şi am început s-o mângâi, liniştind-o. Femeia îşi încleştă speriată palmele pe gâtul meu şi strânse cu putere. Simţeam saliva părăsind colţul gurii şi horcăiam în agonie. Am împins-o brusc cu mâna şi mi-am simţit degetele umede şi lipicioase. Am deschis tremurând ochii, care apăruseră ca la comandă pe faţa mea şi am privit cu groază cum mă prelinsesem moale pe scaun, acoperit din cap până-n picioare cu popcorn. Mâna mi-am găsit-o odihnind pe pulpa descărnată a bătrânei, căreia îi mototolisem fără ruşine fusta. Ridicând privirea din coşmarul plenipotent, m-am trezit faţă în faţă cu zâmbetul cu amintiri de dinţi al bătrânului.
– Nevastă-mea crede c-ai găsit ce-a pierdut ea acum vreo 20 de ani …
Simţeam că aşteaptă să întreb politicos despre ce era vorba, deşi mă îngrozea de moarte ideea.
– Ce? am şoptit, înroşind urechile, ca în anii asurzitori ai pantalonilor scurţi.
– Centrul de excitaţie! a scuipat bătrânul cuvintele, bătând cu palmele de genunchi şi râzând până la limita pierderii cunoştinţei.
Bătrâna se agăţase cu speranţele de mine, zâmbind ca la o invitaţie la o lingură de dulceaţă şi-un pahar cu apă. Am ales varianta laşului, căci nu-mi mai rămăsese nimic din simţul umorului. Împiedicându-mă de scaune pe lista de aşteptare şi coşuri de gunoi obosite, am lăsat disperarea să mă împingă pe uşi afară. Respiram anevoie aerul rămas în libertate. Mi-am privit cu scârbă degetele lipicioase şi fără să vreau, curiozitatea mi le-a vârât sub nas. Coca-Cola! Îmi băgasem mâna în paharul cu Coca-Cola! Am început să râd, dintr-o dată, sănătos, eliberând din plămâni amintirea cavernelor. Fluierând pe două degete în gură, am oprit un taxi şi pentru prima oară, deşi mi-am dorit demult s-o fac, când am ajuns acasă am bătut la uşa vecinei şi am invitat-o la o cină, cu mic dejun inclus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s