Credinţe populare

funny church 2

Ana era învăţătoare la Buricu’ lui Dumnezeu. Buricu’ lui Dumnezeu era un sat, nici de deal, nici de munte, ci de din valea dintre amândouă, chinuit de cutremure. Până şi Dumnezeu mănâncă fasole bătută în post.
Se pregătise să predea limba franceză, dar anii de la universitate dădeau bine doar pe hârtie. Pentru postul ăsta nu fusese nevoie de niciun cadou, directoarea renunţase pentru că, votată şi consilier la primărie, se înglodase în politică. Directoarea sau coana preoteasă, după cum o strigau sătenii, căci era soaţa popii, se ocupa, alături de bărbatu-său, de condiţia morală a comunei. Şcoala primară avea o singură clasă, 14 fete şi băieţi de clasa a-4-a şi un olimpic de clasa a-3-a. După valul celor care acum priveau cu neîncredere spre gimnaziu, natalitatea scăzuse drastic, datorită faptului că nişte americani vizitaseră comuna şi împărţiseră prezervative. Doar coana preoteasă se încumetase să mai nască un băiat, în anul care urmase, dar şi acela semăna al dracului de bine cu primarul. Popa îşi pusese prezervativul la dispoziţia comunităţii, în caz că vreo bătrânică s-ar fi temut de vreun eventual viol. Coana preoteasă era profesoară de muzică şi toţi copiii, fără nicio deosebire de talent, activau în corul bisericii. Dumnezeu nu măsura la-urile cu diapazonul. Popa declarase şcoala creştin-ortodoxă, spovedise toate băncile şi împărtăşea gratuit copiii, de 4 ori pe an. Toată comuna avea certificat de bun creştin, de la biserică, mai puţin doctorul, un arab care terminase facultatea după 12 ani şi fugise la Buricu’ lui Dumnezeu, să scape de războiul de întors acasă. La început popa a pus presiune pe el, pentru botez, citindu-i spaima în ochi, dar arabul s-a ţinut tare. Dacă vroiau trimiteri la spital, trebuiau să înceteze să-i mai aducă cârnaţi de porc şi sarmale cu afumătură.
Ora de religie era mai populară decât cea de lucru manual, până şi matematica se trăgea din versete din Biblie.
La început Ana fusese uimită de cuminţenia copiilor. Copiii credeau că Dumnezeu stătea în spatele clasei şi îi asculta când ieşeau la tablă. Indiferent ce încerca să-i înveţe, se ridicau unul câte unul, gata să recite poveşti din Biblie, psalmi sau, antrenându-i şi pe ceilalţi, câte o rugăciune. Dacă erau întrebaţi câte picioare are oaia, răspundeau invariabil: ‘câte i-a dat Dumnezeu’ şi până să ajungă la răspunsul estimat, Ana trebuia să treacă câteva praguri de ‘Aleluia!’. Noroc cu dracii. Dacă Dumnezeu nu ar fi inventat dracii, Ana nu şi-ar fi putut respecta programa şcolară. Tocmai ce se anunţase o vizită de la Inspectoratul Şcolar, iar Ana, ca să insufle mai mult curaj micuţilor, l-a zugrăvit pe inspector drept un vampir, o umbră a lui Vlad Ţepeş, gata să le dea nemurirea peste cap, împiedicându-i să mai crească, obligându-i să rămână pitici, dacă nu-şi învăţau lecţiile. Dacă copiii l-ar fi adus iar pe Dumnezeu în discuţie, cel de la Inspectorat ar fi putut transforma cuvintele în lilieci şi în sat ar fi coborât, de la munte, odată cu oile, lupi fioroşi, băutori de sânge de român curat la suflet.
Între timp, prin lume, nişte concetăţeni ai doctorului violau doamne civilizate. Babele din comună s-au adunat în faţa dispensarului, cerându-i doctorului să-şi facă şi el datoria faţă de comună. Ahmed s-a ascuns sub patul metalic, din cabinetul medical, acoperindu-se cu cearceafuri şi prosoape, în caz de asediu. Babele strigau sloganuri într-un limbaj curăţat de regionalisme, ca să nu se poată plânge de neînţelegeri, meritau aceeasi trataţie ca şi nemtoaicele şi nu aveau să plece până când nu se puneau de acord asupra unei liste de aşteptare şi numirea unor termene certe.
Ana numai ce terminase cu pregătirea lecţiilor pentru a doua zi, împodobise pereţii clasei cu hărţi şi citate celebre, mutând feţele Sfinţilor pe pervaz, ca pentru o tombolă, şi se îndrepta, săltând ca o copilă, înspre dispensar. Obişnuia să bea o cafea cu doctorul, iar acesta o regala cu poezii în limba maternă. Îl privea fascinată. Cu răbdare, apoi, Ahmed îi traducea versurile, povestindu-i puţin şi despre ai lui, cei lăsaţi acasă. Deşi era un pic îndrăgostită de el, nu nutrea vreo speranţă, ea considerându-se o fiinţă de aspect şi condiţie modeste. În plus, Ahmed pleca în weekend-uri la oraş, unde Firuţa, care dădea cu mătura pentru o manichiuristă, îl văzuse plimbând, în maşină, o artistă. Aşa le spuneau ţăranii femeilor elegante, învăţate cu pălării şi machiaj. Înţepeni stupefiată, fără cuvinte, până aproape la limita esofagului, când realiză ce urmăreau bătrânele. Chiar dacă primul impuls fusese să li se alăture, bunul simţ, dictat de meserie şi lecţia deschisă de a doua zi, învinseseră şi o făcură să se scuture de cai verzi, pe gânduri repetenţi şi să facă apel la înţelepciunea de poveste a bătrânilor satelor, pentru a zădărnici manifestaţia. Babele s-au dovedit greu de urnit. S-au lăsat duse de nas doar când le-a promis să bifeze cu doctorul lista de aşteptare şi să-l asigure că erau deschise la negocieri, având în vedere că acum era considerat unul de-al satului, cu cetăţenie, cum ar veni. Ahmed s-a dovedit, la rândul lui, greu de scos afară şi cu toate genele războinice, moştenite de la înaintaşi, avea să se zbată în coşmaruri toată noaptea. Convins că deja i se pregatiseră cătuşe cu blăniţă roz, şi de la adventiştii din comuna vecină, Ahmed nu s-a lăsat până nu a convins-o pe Ana că trebuia să-l ia de bărbat. Împreună au oprit la casa parohială, unde Ahmed a cerut, bâlbâindu-se, popii să-l însoare în regim de urgenţă, îngrozit peste măsură până şi de ocheadele pe care i le tot arunca coana preoteasă, în timp ce servea cafele şi turte cu brânză. Popa, în schimb, s-a îndreptat de şale, cu importanţă şi reproducând, ad litteram, emailul primit de la patriarhie, a refuzat să pună cununa lui Dumnezeu pe capul necredinciosului. Ori se boteza, ori rămânea la mâna babelor! Atât de înspăimântată îi era bătaia inimii, Încât Ahmed a uitat de sabia profetului şi a acceptat-o pe coana preoteasă drept naşă. La sfârşitul zilei, noul Vasile şi-a luat de mână logodnica şi, cu binecuvântarea popii, ca să nu facă Allah vreo confuzie, a mutat singura valiză a Anei, din găzduirea ţaţei Valeria în apartamentul pe care îl ocupa, deasupra dispensarului. A doua zi de dimineaţă, Ana şi-a făcut apariţia la şcoală îmbujorată până la mărgele, făcând-o pe preoteasă să-şi schimbe planurile, acum că fusese desfăcut borcanul cu dulceaţă. Bărbaţii însuraţi înşelau în procent mult mai mare decât celibatarii. Şi-apoi popa nu avea să-şi bănuiască finul …

funny church 3

Inspectorul a ajuns cu întârziere, avusese o pană pe drum şi asta nu numai că-l obosise, dar îl şi enervase peste masură. Peste măsură, căci trecuse de mult pragul celor 100 de kilograme şi respiraţia îi era neliniştită, gata de pus pe fugă. Ana i-a servit o cafea, îngrijorată că micuţii, plictisiţi, se vor apuca să pupe icoanele. Inspectorul arăta mai mult a stareţ decât a vampirul pe care îl descrisese copiilor, ceea ce o făcu să chicotească. E drept că omul nu ţinuse o zi de post în viaţa lui, dar privirea bovină avea să-i convingă pe micuţi că până şi vampirii erau în slujba lui Dumnezeu.
În sala de clasă, Sultănica potcovarului le-a povestit colegilor că inspectorul era de fapt un căpcăun, care înghiţise deja trei copii, la micul dejun. Când au intrat în clasă, Ana şi inspectorul au fost izbiţi de mirosul greu de usturoi. Copiii, cu legături aproape hawaii-ene la gât, ca nişte momâi, agitau cruci de lemn, îndreptându-le înspre inspector. Cu chiu cu vai a reuşit Ana să-i aşeze la locurile lor, deşi încercase să lase bărbatului impresia că ar fi fost o glumă. Omul pur şi simplu nu-şi putuse ascunde ochii bulbucaţi înapoi, sub pleoape. Colac peste pupăză, copiii au refuzat să deschidă gura, chiar sub ameninţarea cu repetarea anului şcolar. Până la urmă tot Sultănica a fost cea care şi-a făcut curaj şi i-a spus Anei, la ureche, cum că refuzau să vorbească de frica că inspectorul le-ar putea fura glasul.
Ana a pufnit în râs şi luna septembrie a găsit-o pe post de recepţioneră la dispensar, iar peste alţi câţiva ani soră medicală. Împreună cu Vasile scotea singurul ziar al comunei, în format bilingv. Deşi mare parte din ştiri erau locale, suplimentul literar făcea ca ziarul să fie extrem de bine vândut, în toată ţara, mai ales în comunităţile cu rădăcini în Orientul Mijlociu. Ziarul fusese finanţat din bani europeni, iar comuna devenise, brusc, un punct de atracţie pe continent. Biserica şi-a asumat succesul celor doi tineri, prin prisma botezului şi a Sfintei Taine. Allah nu s-a lăsat păcălit şi coana preoteasă a dat naştere unui set de gemeni cu sprâncene fericite, la un an de la înfrăţirea comunei cu un orăşel din Japonia. Popa, sătul de miracolele din propria familie, a fugit în Germania, cu bona filipineză. Coana preoteasă a declarat biserica anglicană şi început să ţină slujbe dupa bunul plac. Babelor neviolate de turişti li s-au aprobat căsătorii de tip homosexual, varianta lesbiene. Inspectorul şcolar a propus comuna pentru înfiinţarea unei Universităţi. Ţăranii încurajau integrarea emigranţilor, prin programe în agricultură, ceea ce a îmbunătăţit nu numai starea de fericire a populaţiei, dar şi producţia la hectar.
Dumnezeu citea ziarul şi, uitându-se cu coada ochiului înspre masa lui Allah, şi-a frecat bărbia, mulţumit. Dracul şi-a îndesat încasările în buzunar şi a început să râdă.

funny church

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s