DIVAgraţii

dog boobs

Sunt o practicantă a filozofiei prostului ( cu z de la pleonasm ). Creierele sunt încă nişte casetofoane, din acelea vechi, Sanyo parcă scria pe etichetă. Aveau cinci taste mari, care cereau truda degetelor. Oamenii deştepţi scriu muzica şi furnizează casetele. Oamenii care se cred deştepţi – narcisiştii planetei – vor copia casetele şi vor încerca să le vândă drept originale. Cei cuminţi vor apăsa tasta ‘Play’ şi vor face karaoke. Proştii, ca mine, se vor juca pe toate butoanele, lălăind nişte falsete. Cei mai mulţi nu se vor atinge de casetofon, îl vor păstra curat, ca pe albumele de artă şterse de praf de pe raftul din sufragerie. Şmecherii proşti au transferat deja muzica pe iPhone, care vine în secvenţe cu trandafiri, mâţe şi oameni bătrâni. Aţi mai văzut atâţia trandafiri sclipicioşi şi atâtea mâţe zâmbăreţe, în viaţa dumneavoastră? În timp ce într-un loc, numit Palmyra, nişte copiatori de casete distrug originalele …
Oamenii care scriu o fac pentru a te atrage pe drumul lor. Ne pietruim nebuneşte drumurile spre absolut. Toţi vrem să lăsăm ceva în urmă: un pom, o casă, o carte, o idee, un copil. M-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am dat seama că eu nu voiam să las nimic. ‘De ce scrii?’ m-am certat atunci. ‘Pentru că nu am cu cine să vorbesc’, am recunoscut. Inconştient, tot un fel de a uita să-ţi ştergi amprentele, după ce ai furat puţin timp.
Scriind seducem. Seducem trecătorii să-şi părăsească trotuarele şi să ne urmeze pe drum. Unii ies însă la agăţat cu cuvintele în pielea goală. Aici plagiez discursul unui ‘rock-star’ cu casetă originală, dar care mi-a blocat aplauzele şi m-a obligat să respect distanţa regulamentară, pentru a nu fi acuzată de hărţuire. Drept urmare, nu pot să-i pronunţ numele, dar regăsindu-şi ideile în divagraţiile mele va şti că m-am gândit la el şi chiar am avut decenţa să recunosc că m-a inspirat. Puţin mai mult ar fi fost flirt deschis.
În a seduce pe ceilalţi, în dragoste ca şi la război, dacă asculţi muzică la căşti, ştii că nu e totul permis. Sloganurile sunt artificiale, ca şi trandafirii daţi cu fixativ.
Dacă beau o cafea pe terasă sau aştept croissant-ul fierbinte să fie scos din cuptor pentru micul dejun şi te citesc, asta nu înseamnă că trebuie să ţi-o scuturi sau desfaci în faţa mea, după caz. Aşa cum nu înţeleg nevoia oamenilor de a se fâţâi prin lume despuiaţi. NU, corpurile nu sunt perfecte şi nu cred nici în ruşinea excesivă, dar p___ şi p____ sunt frumoase în intimitate, pentru mine, un străin de tine, goliciunea ta e jenantă. Aşa că atunci când îmi scrii ceva de citit pe timpul zilei, îmbraca-te. Chiar şi când vrei să mă adormi frumos, lasă-mi iubitul / iubita să se dezbrace pentru tine, nu-mi defila pe sub nas obstentativ. Cred că asta e arta originalilor, a-ţi sugera propria poveste prin ceea ce scriu, nu a te trage de mână. Cuvintele, în esenţă, nu cunosc ruşinea, dar au orgoliu. Te lasă să le foloseşti cu speranţa că nu ai să le dezamăgeşti. Dar când tu le ţii mai mult dezbrăcate, umilindu-le în faţa celui ce le citeşte, aruncându-le în vulgar şi derizoriu, ajung să se răzbune şi să râdă de tine. De ce dorinţa asta de a golăni scriitura? De ce nudismul impus şi deşănţarea? Sugestia excită mult mai adânc. Aşa casetofonul face diferenţa între a face artă din dragoste, a face dragoste, a face sex şi una de neamintit. Organele sexuale nu sunt frumoase, chiar nu sunt, staţi puţin pe gânduri înainte de a vă expune sub ochii tuturor şi ai mei. Ele devin frumoase în intimitate, când laşi perdelele peste lume. Ştiu că unii critici se extaziază în faţa goliciunii, poate şi dintr-un pic de exagerare, în teama de a nu părea ridicoli şi pudici. Cred că a trecut perioada când arta era fascinată de corpul omenesc şi încerca să înţeleagă mai uşor de la exterior spre interior. A venit timpul, poate, fără a ne dezice de trecut, ci a-l aprecia în albumul de amintiri, dar a venit timpul să ne exploram şi minţile şi nu, nu e nevoie să fie în fundul circumvoluţiunii gol.
Şi da, acesta este un text de babetă menopauzală şi probabil, după mintea voastră, frigidă, dar nu e lipsit de sens să mai pui din când în când urechea şi la vocea timidă şi subţiratecă a înţelepciunii, aia de pe urmă. Poate mă mai contrazic uneori, când vorbesc, dar îmi aduc aminte de un timp când mi se aprinseseră călcâiele după un frumos şi am fost norocoasă îndeajuns să mă invite la o petrecere cu prietenii lui. La un moment dat ne-am aşezat la masă şi s-a deschis discuţia despre sentimente. Unii, încălziţi deja de ambrozia podgoriilor, au început să se sărute. În faţa mea, un cuplu nu s-a putut abţine de la cel franţuzesc şi sub ochii noştri s-a produs un schimb de aperitive de pe nişte papile pe celelalte. Cred că atunci m-a lovit primul val de frigiditate din viaţa mea. Mi-a trecut şi dragostea pentru ăl frumos şi n-am mai fost în stare nici măcar să miros icrele o perioadă. Aşa că aveţi grijă ce tartine serviţi musafirilor …

P.S. Domnului plagiat, sincere mulţumiri, fie ele chiar şi din înşelarea aşteptărilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s