DIVAgraţii

dog boobs

Sunt o practicantă a filozofiei prostului (cu z de la pleonasm). Creierele sunt încă nişte casetofoane, din acelea vechi, Sanyo parcă scria pe etichetă. Aveau cinci taste mari, care cereau trudă degetelor. Oamenii deştepţi scriu muzica şi furnizează casetele. Oamenii care se cred deştepţi – narcisiştii planetei – vor copia casetele şi vor încerca să le vândă drept originale. Cei cuminţi vor apăsa tasta ‘Play’ şi vor face karaoke. Proştii, ca mine, se vor juca pe toate butoanele, lălăind nişte falsete. Cei mai mulţi nu se vor atinge de casetofon, îl vor păstra curat, ca pe albumele de artă şterse de praf de pe raftul din sufragerie. Şmecherii au transferat deja muzica pe iPhone şi vine în secvenţe, cu trandafiri, mâţe şi oameni bătrâni. Aţi mai văzut vreodată atâţia trandafiri sclipicioşi şi atâtea mâţe zâmbăreţe? Între timp, într-un loc numit Palmyra, nişte copiatori de casete au distrus originalele …

Oamenii care scriu o fac pentru a te atrage pe drumul lor. Ne pietruim, nebuneşte, drumurile spre absolut. Toţi vrem să lăsăm ceva în urmă: un pom, o casă, o carte, o idee, un copil. M-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am dat seama că eu nu voiam să las nimic. ‘De ce scrii?’, m-am certat atunci. ‘Pentru că nu am cu cine să vorbesc’, am recunoscut. Inconştient, era tot un fel de a uita să-ţi ştergi amprentele, după ce ai furat puţin din timp.
Scriind seducem. Seducem trecătorii să-şi părăsească trotuarele şi să ne urmeze la drumul mare. Unii ies însă la agăţat cu cuvintele în pielea goală. Aici plagiez discursul unui ‘rock-star’ cu casetă originală, dar care mi-a blocat aplauzele şi m-a obligat să respect distanţa regulamentară, pentru a nu fi acuzată de hărţuire. Drept urmare, nu pot să-i pronunţ numele, dar regăsindu-şi ideile în divagraţiile mele va şti că m-am gândit la el şi chiar am avut decenţa să recunosc că m-a inspirat. Puţin mai mult şi ar fi fost flirt deschis!
În a seduce pe ceilalţi, în dragoste ca şi la război, dacă asculţi muzică la căşti sau nu, ştii că nu e totul permis. Ştii dar nu recunoşti. Sloganurile sunt artificiale, ca şi trandafirii daţi cu fixativ.
Dacă stau pe o terasă, aşteptând un croissant fierbinte şi o linguriţă de zahăr să împartă cu mine o cafea, şi te citesc, asta nu înseamnă că trebuie să ţi-o scuturi sau să te desfaci în faţa mea, după caz. Tot aşa nu înţeleg nevoia oamenilor de a se fâţâi prin lume despuiaţi. NU, corpurile nu sunt perfecte, nu cred nici în ruşinea excesivă dar p___ şi p____ sunt frumoase în intimitate, pentru mine, un străin de tine, goliciunea ta e jenantă, aşa că atunci când îmi scrii ceva de citit la lumina zilei îmbracă-te! Chiar şi când vrei să mă adormi frumos, lasă-mi iubitul/iubita să se dezbrace pentru tine, nu-mi defila pe sub nas obstentativ. Arta e măiestria de a-ţi sugera o poveste, nu de a te trage de mână, cu încăpăţânare. Cuvintele, în esenţă, nu cunosc ruşinea, dar au orgoliu. Se lasă folosite, cu speranţa că nu ai să le dezamăgeşti. Dar când tu le ţii mai mult dezbrăcate, umilindu-le în faţa celui ce le caută, aruncându-le în vulgar şi derizoriu, ajung să se răzbune şi să râdă de tine. De ce dorinţa asta de a golăni scriitura? De ce nudismul acesta impus şi deşănţarea? Sugestia excită mult mai adânc.

De ce să rămânem casetofoane, fără a face diferenţa între arta din dragoste, a face dragoste, a face sex şi o alta, de neamintit. Organele sexuale nu sunt frumoase, chiar nu sunt, staţi puţin pe gânduri înainte de a vă expune ochilor tuturor şi alor mei. Ele devin frumoase în intimitate, când laşi perdelele peste lume. Ştiu că unii critici se extaziază în faţa goliciunii, poate şi dintr-un pic de exhibiţionism, temători că ar putea părea ridicoli dacă s-ar dovedi nişte pudici.

Cred că am trecut de perioada când arta era fascinată de corpul omenesc şi încerca să înţeleagă lumea mai uşor, de la exterior înspre interior. A venit timpul, fără a ne dezice de trecut, ci apreciindu-l ca pe un album de amintiri, să ne explorăm şi minţile, şi nu, nu e nevoie să fie în fundul circumvoluţiunii gol.
Şi da, acesta este un text de babetă lovită de înţelepciunea menopauzală şi probabil, după mintea unora, frigidă, dar nu e lipsit de sens să mai pleci, măcar din când în când, urechea şi la vocea timidă şi subţiratică a respectului de exterior. Poate mă contrazic uneori, dar îmi aduc aminte de un timp când mi se aprinseseră călcâiele după unul frumos, având norocul de a fi invitată la o petrecere, cu prietenii lui. La un moment dat ne-am aşezat la masă, încercând o discuţie picantă, despre sentimente, cot la cot cu aperitivele. Unii, încălziţi deja de ambrozia podgoriilor din regiune, au început să schimbe săruturi. În faţa mea, un cuplu nu s-a putut abţine nici de la cel franţuzesc, antrenat într-un schimb înfocat de salamuri şi maioneză. Cred că atunci m-a lovit primul val de frigiditate din viaţa mea. Mi-a trecut şi dragostea pentru ăl frumos şi n-am mai fost în stare nici măcar să ţin în mână un meniu, pentru o perioadă. Aşa că aveţi grijă ce tartine serviţi musafirilor …

P.S. Domnului plagiat sincere mulţumiri, fie ele chiar şi din înşelarea aşteptărilor.

Reclame

Un gând despre “DIVAgraţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s