(by Bob )
‘Nu-mi plac oamenii!’,
a strigat cămaşa aceea cu guler răsfrânt,
amestecându-se printre surate
cu butoni de aur,
la vernisaj.
‘Nu-mi plac oamenii!’,
a continuat şuşotind la urechi,
împingând alte mâneci în ziduri
şi stropind cu şampanie
cei patru ochi ai nasturilor.
Ascunzând feţele după tablouri,
păstrase gulerele la vedere,
dar efortul o strânse,
fără sudoare, pe corp,
strivind penele şi voinţa inimii.
‘Nu-mi plac oamenii!’,
se încăpăţâna în răspuns
rochia cu decolteu poetic,
mototolindu-se în unghere
peste care lumina trecea indiferentă.
‘Nu-mi plac oamenii!’,
îi tremura în voce
şi acul fugea, trăgând pe aţă
încă un volan,
până când bloca şi ultima ieşire
a labirintului mătăsos,
amuţind deznădejdea inimii,
căreia îi mai crescuseră două aripi.
Anunțuri
