(by Bob )
‘Nu-mi plac oamenii!’,
a strigat cămaşa aceea cu guler răsfrânt,
amestecându-se printre surate
cu butoni de aur,
la vernisaj.
‘Nu-mi plac oamenii!’,
a continuat, şuşotind la urechi,
împingând alte mâneci pe lângă ziduri,
stropind cu şampanie
cei patru ochi ai nasturilor,
ascunzând nişte feţe pe după tablouri,
păstrase totuşi gulerele la vedere,
dar efortul o strânsese,
fără sudoare, pe corp,
strivind penele şi voinţa inimii.
‘Nu-mi plac oamenii!’,
s-a încăpăţânat în răspuns
şi rochia cu decolteu poetic,
mototolindu-se prin unghere
peste care lumina trecea indiferentă.
‘Nu-mi plac oamenii!’,
îi tremura stereotip pe voce,
iar acul necunoaşterii alerga, trăgând pe aţă
încă un volan, a altă dantelă,
blocând şi ultima ieşire
a labirintului mătăsos,
amuţind deznădejdea inimii,
căreia îi creşteau, în veşnicie, două aripi.
Reclame
