Frica de semnul împărţirii

french postcard 1913Vintage French postcard – 1913 – etsy.com

Cerasela nu se lăsase copleşită de un destin apatic şi lipsit de bunăvoinţă, sub semnul bărbatului-trecut. Trecut prin multe? Nu. Nici măcar prin viaţă. Nici trecut încă de tinereţe, nici măcar de pragul milionului de dolari. Bărbatul-trecut e acel bărbat care te părăseşte fără ca măcar să te fi avut. El are un prezent ambiguu şi se teme până şi de felul în care pronunţi cuvântul ‘viitor’. Se teme de mama-soacră, pe care nu o va cunoaşte niciodată, de pisica Trudy, care zgârâie posesorii de şosete flauşate, chiar şi de seturile de pahare de cristal urmând a fi primite drept cadou de nuntă de la o virtuală mătuşă, văduvă de ofiţer.
Pe Colea îl cunoscuse la o petrecere. Era moldovean, maică-sa se nimerise să fie rusoaică, iar taică-său un complexat. Norocul fusese de partea lui, căci se aruncase maică-sii, era frumos ca un înger şi deştept ca el însuşi. O invitase pe Cerasela la un dans, din acela în care-ţi mişti doar şoldurile, căci ieşi din ritm dacă ridici piciorul. Cerasela, ploieşteancă până la frica de mătreaţă, fu fermecată de glasul moale şi graiul săltăreţ, peticit pe unde fuseseră odată vocale de final, cu voie bună. I-a fost imposibil să nu se îndrăgostească de un bărbat care o amuza confundând gusturi cu feluri de mâncare, care recita poezii de amor scărpinându-se absent în cap. Nici nu apuca să-şi dea peste ochi cu privirea de căprioară, că, chiar înainte de ultima rimă, Colea îşi cobora capul pe umărul ei şi lipindu-şi buzele de boaba de cercel, îi şoptea precipitat:
– Ti las, dară, adio!
Privirea de nevastă de cerb se retrăgea, fără aplauze, de pe scenă şi-n locul ei o uluială, jucată magistral de femeia de serviciu, trăgea benevol cortina.

Ghemuită într-un colţ de cameră, a plâns cam zece minute, a scâncit încă vreo zece, după care şi-a trase pelerina de ploaie pe umeri şi a plecat acasă. A dormit neaşteptat de bine, iar de dimineaţă, activându-şi fundul de ochi, un suflet critic dobândit în timpul studiilor la liceul pedagogic, şi-a proptit mâinile în şolduri şi s-a postat, hotărâtă, în faţa oglinzii. Părul îi era prea lung, ochii un pic prea apropiaţi, curbele nu epatau prin feminitate, picioarele îi erau cam subţiri … În rest … tolerabilă. Dând din mână a lehamite, se răzgândi:
„Degeaba îmi bat capul, dacă nu-i sunt pe plac, asta e! Zău, fată, nu mai are balta peşte?!”
Fără să-i treacă prin cap vreo operaţie estetică, îşi trase blugii pe ea, un tricou care se iubise până la pierderea raţiunii cu maşina de spălat, şi, păstrând un zâmbet pentru espadrilele vărgate, ieşi afară din casă. Cât timp eşti student misiunea, la îndemână, a zilelor tale, pe lângă subînţeleasa aspiraţie la cunoaştere, este socializarea. Cum să pierzi vremea regretând pe unul, când numai la cafeaua de dimineaţă mai aşteaptă încă vreo trei?

„Ei, fir-ar să fie, dacă nici asta nu e coincidenţa dracului!”, îşi spuse, căci unul dintre aceia trei era chiar el.
Dovedind o sensibilitate demnă de o mamă implicată organic în educaţia anilor de început, Colea se ridică politicos de la masă şi îi veni în întâmpinare. O sărută, furând ceva roşu de buze pe propriii pomeţi, iar Cerasela se trezi tremurând de plăcere, când de fapt ar fi trebuit să se simtă scuturată de o criză de nervi. Ca să nu întârzie la cursuri, Colea îşi răcea cafeaua trecând-o dintr-o ceaşcă într-alta, profitând de fiecare ridicare de sprâncene, ca s-o atingă. Nu s-a scuzat nici când genunchiul a început să-şi facă de cap, pe sub masă, cu al ei. Abia când unul dintre colegii săi i-a dat cu fumul de ţigară peste faţă, şi-a adus aminte că nu avea talia îndeajuns de subţire pentru a concura pentru gusturile lui. L-a presat, iritată, în legătură cu laconicul ‘adio’.
– Am sâmţât pre’ mult, şî pre’ dintr-o dată. M-am spăriet.
După afişarea iertăciunii, rămasă cu zecimale din pricina gâdilatului pe gâtlej, datorat repetării papagaliceşti a explicaţiei, s-au plimbat de mână o lună, o lună întreagă în plin sezon de primăvară, urmând să analizeze situaţia, cu seriozitate, la buza verii.

În iunie se coc cireşele. Dacă-s prea dulci, viermele stă ascuns, să nu facă insolaţie. Dacă-s acre şi apoase, viermele-martir pleacă în pelerinaj la Mecca frunzei. Ceraselei îi plăceau căpşunile, dar avea o slăbiciune şi pentru îngheţata de vanilie, stârnită cu dulceaţa de cireşe amare a maică-sii. Madam Florescu nu o lega prea tare, o lăsa să te prindă de limbă pe neaşteptate, zaharisind lacrimile ochilor de papile, numai atât cât să le tulbure un pic liniştea, după care rămânea lamentându-se într-un strop de amăreală, ce cădea pe final, ca o ghilotină. Călăul din tine retrăia, rând pe rând, starea de extaz la decapitarea fiecărei cireşe. Colea alese două perechi, de pe tarabă şi i le prinse de urechi. Ţăranul mai puse o mână de cireşe pe cântar.
– Să aibă domnişoara mai multe perechi de cercei! spuse timid şi îşi plecă ochii, ca de-un păcat. De dragul lui şi pentru că simţea în el însuşi o frământare, ca de un rău ajuns la ficat, Colea plăti şi pentru nişte morcovi, pe care îi ronţăiră în drum spre casă.
În faţa căminului studenţesc îşi drese glasul, ca după o răguşeală de tăcere grea şi, simţindu-şi gura înecată în salivă, mormăi din nou, abia inteligibil, laconicul ‘adio’, după care dispăru.

Când ploaia începu a otrăvi frunzele cu rugină, iar copacii, lăsaţi despuiaţi, se prinseră unii de crengile altora, ca la o frăţie de priveghi, Colea reapăru, ca un magician sigur pe succesul celei mai îndelungate scamatorii. Se lovi însă de Marcel. Cerasela îl adusese cu ea, dar şi la disperare, obligându-l să-şi ţină mâinile pe volan, la întoarcerea în Bucureşti, de la Mamaia. Marcel nu avea chef de necunoscuţi la lăsatul serii, aşa că bietul Colea, cu minţile atârnate de mâneca ultimului neuron rămas calm, s-a simţit nevoit să-şi încerce pumnul pe stomacul la care se isprăvise cerneala tatuajului în formă de pajură. La finalul conversaţiei celor doi bărbaţi, Cerasela îi întinse pe preşul de la intrare, le lipi câte un prosop umed de frunte, mai mult ca să nu leşine vreo vecină la vederea vânătăilor, şi a plecat, de una singură, la discotecă. După miezul nopţii, ameţită de dans, dar mai ales de vodca care făcuse autostopul în zona traficului de bere, Cerasela s-a întors la camera de cămin, împiedicându-se de Colea, şi el pe jumătate adormit. Marcel dispăruse sau poate îşi găsise ceva cunoştinţe medicale printre vecine.

Moldoveanului nu-i mai rămăsese să joace decât cartea unirii, dacă intenţiona să mai prindă vreun post guvernamental. La nuntă a fost adus mai mult forţat, şi ţinut sub observaţie de fratele miresei, pasionat subit de artele marţiale. Mama-soacră s-a îngrijit atât de cetăţenie cât şi de buletin. Laolaltă cu mâne-sa de peste Prut, le-a cumpărat puişorilor un apartament în capitală. Pereţii unuia dintre dormitoare au fost tapetaţi cu fotografii de femei urâte, odaia fiind declarată ‘cameră de deparazitare, în caz de invazia sinelui de către factorul ‘adio’ ‘.

I s-a permis totuşi să ţină şi câteva poze frumoase prin buzunare. Poze cu copii. Au avut cinci, toţi făcuţi la beţii de ‘post-adio’, până au recunoscut oficial importanţa prezervativului. Erau totuşi prea multe sărbători calendaristice pentru un singur popor, oricât de creştin.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.