Pestă acvatică

fishbowl2

Soarele îşi prăjea nişte ouă şi mirosul anihila parfumul celor câtorva căpşunele care suplineau lipsa mea de bucurii. Făcuse icter mecanic şi se holba, cu ochii gălbejiţi şi fruntea cuprinsă de febră, la fetişcanele din parcuri, jinduind neruşinat la carne fragedă, la apusul zilei fără dinţi. Ca o limonadă răsuflată, îl priveam cu coada ochiului în timp ce zdrenţe descărnate de lămâie îmi dădeau fiori, amestecându-mi-se printre gânduri. Şezlongul începuse să-mi frământe dureri sub piele, sătul să-i apăs rinichii plini de nisip. Nişte aripi albe îşi scuturau penele pe faţa mea bronzată şi mulţumeam în gând Dumnezeului pescaruşilor că, sătul de gălăgia supuşilor, nu-i hrănise încă. Mă pregăteam să mă retrag în braţele patului meu cu baldachin, căruia îi făcusem promisiunea solemnă că n-o să-l părăsesc până la Crăciun, deşi îndesam, disperată, sub preşul conştiinţei, faptul că-i făcusem cu ochiul unuia îngust în şolduri şi cu tăblia tapiţată, vârât cu forţa în fericirea altora, din vitrina unui neguţător de mobilier fetişist. Spuma mării mi s-a înfăşurat de picioare, trăgând de timp până la acel ‘adio’ efemer şi neliniştindu-mă că aş fi putut să rănesc tenul perfect al Afroditei, m-am trezit cu două braţe, pe care un frizer de alge îşi scuturase foarfecele, înfăşurându-mi gleznele. Arătarea avea pielea intrată la apă, încreţită ca o uniformă trecută în rezervă. Mai era şi de gen masculin, căci îi distingeam barba, pedepsind pori prozeliţi de dimineaţă. Îşi căscase ochii la mine şi aproape că am leşinat de aşa privire goală şi fostă nervoasă.
Mă gândisem să-i ofer prosopul meu cu hibiscuşi, să-şi încălzească vânătăile, dar m-am răzgândit. La câtă saramură îi inghiţise pielea, s-ar fi impregnat în ţesătura pluşată, lăsându-mi pe falduri o brumă albă. Am încercat să-l împing uşor, lăsându-l ofrandă plajei, cu capcanele ei de scoici, dar arătarea s-a ridicat din valurile cuprinse brusc de nebunie, lovindu-şi capetele de zidul căzut la pământ al ţărmului şi scuturându-se, s-a întins de-a latul, gata-gata să-i bage degetele în ochi astrului hepatic. Dintr-o dată plaja a devenit prea strâmtă pentru amândoi şi după ce reuşisem să menţin prizonieră o gură de oxigen, nu mă atrăgea cine ştie ce noua senzaţie de înghesuială. Un gând m-a lovit pe pauza de masă a creierului, că s-ar putea să am de-a face cu un înecat pe care apa îl reanimase şi-l trimisese înapoi, pentru că nu mai erau locuri libere nici pe fundul mării. Întotdeauna am crezut că apele astea erau sărate de la lacrimile dispăruţilor, care uitaseră drumul spre casă. Arătarea a început să se gudure pe lângă mine, pretinzând că e lihnită, deşi aş fi putut să jur că în stomac îi colcăiau încă peşti. Ca să nu-şi declare adresa în patul meu împărătesc, am împărţit cu el focul îngăduit de soare până la reluarea serviciului, în zori şi ne-am povestit aventuri de alcov, inventate atunci şi acolo. Am adormit întinsă pe stomacul lui, visând la prinţul în care se transforma când îşi apropia faţa de flamele fermecate ale mâniei de foc. Când m-am trezit, de dimineaţă, abia de am avut timp să mă mir de inelul de nămol pe care mi-l îmbrăcase pe deget, înainte de a ne împacheta într-un sărut egoist, dându-i şi mai mult peste cap, stăpânului zilei, gustul amar. De după un colţ de nor se auzeau chicotelile lunii, iar pe sub picioare apa clocotea şi hohotea triumfător.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s