Mai schimb câte o scrisoare cu Dumnezeu,
scrie greu, căznit, pe omăt degradabil,
cu păsări negre, flămânde,
le rupe vântul zborul în silabe
şi copacii îşi ţin cratimele cu dinţii.
Eu le scriu pe geamul ruşinat de respiraţia caldă,
degetul formează literele elegant,
întârziind să guste scaieţi de ger.
Ne scriem banalităţi eu şi Dumnezeu,
cele mai frumoase clipe de care timpul
se descotoroseşte fără să se uite înapoi.
Toate emoţiile tremură, fără plic, la vedere,
şi nimeni nu-şi mai face timp să vadă.
Mai schimb câte o scrisoare cu Dumnezeu,
altfel cuvântul n-ar mai cunoaşte odihna.
Reclame
