Desfrâul minţilor cuminţi

satra

Ea era Zaza. Ţiganul bătrân fusese mare lăutar, dar taică-său se luase cu una dintre argintari. Băuse toată noaptea, învârtind un miel pe jar, când îi venise sorocul ţigăncii şi până la primărie Zaraza şi-a mai pierdut din fuste, rămânând doar cu flori în păr. Avea ochii verzi, ca smaraldele, lungiţi pe pomeţi, până în burta tâmplelor, nasul drept, privind sever la buzele pline, mustind de dulceaţă ca năravul piersicilor. Trupul subţire fusese ţinut, cu uşurinţă, ascuns de hainele cu ţesătură moartă şi fără geometrie, alese de maică-sa. Când taică-său a plecat să-i facă un colan nopţii, femeia şi-a luat fata şi-a fugit din şatră. Zaza fura şi cele mai bine păzite minţi, încă de la 14 ani. Se aciuară la casa unei cucoane, nevastă de chirurg de renume, căreia îi dădea în cărţi de vreo doi ani. Pentru o cameră la umbra garajului se ocupau de casă şi de gătit. Madam Pietreanu nu avea copii şi curând Zaza a început să fie răsfăţată de toţi adulţii din casă. Bătrânul chirurg o ajuta să se pregătească pentru Facultatea de Medicină, iar nevastă-sa se îngrijea de trusoul pentru când va fi fost mireasă. Dacă ar fi fost să rămână în şatră, ar fi avut probabil câţiva copii până acum. Mama Zazei plecă şi ea, pe lună plină, în noaptea primei brume şi a pijamalelor flanelate. Zaza a fost de neconsolat, câteva luni şi deşi mintea-i a trecut cu aroganţă printre examene, inima s-a lăsat să cadă grea, până în miezul durerii. Pietrenii au ţinut linia vieţii departe de umbre, cocoloşind în soare candorile reticente la maturizare. Nu cred să fi existat oameni mai calificaţi pentru meseria de părinte decât Pietrenii! Dumnezeu, aflat în trecere, a lăsat să-i scape printre degete unul din acele destine pe care le ţinea pentru ocazii speciale. De cealaltă parte a drumului , înglodat în datorii, lungind un pahar de bere proastă, nici Dracul nu stătea degeaba.

Zaza a absolvit facultatea cu rezultate excepţionale şi şi-a început rezidenţiatul la unul din spitalele de elită ale Bucureştilor, iar în anii care au urmat a devenit unul dintre cei mai apreciaţi medici pediatri ai capitalei. Zaza nu dădea timp vulnerabilităţii să se ascundă sub piele, o confrunta cu o lume magică, cu zâne şi inorogi, cu apă vie şi vrăjitori înţelepţi. Când dădea peste câte un încăpăţânat, se acompania la mandolină, dar zâmbetul nu-i părăsea trăsăturile frumoase, nici măcar în intimitatea lui noapte bună.

La o aniversare a Pietrenilor, nişte prieteni de familie au venit însoţiţi de un nepot, abia întors din îndepărtata Americă. Bărbatul emana o aroganţă paşnică. Încă de la început au schimbat priviri dezbrăcate de cuvinte fără rost. Spre finalul serii i-a propus să o conducă acasă. Pietrenii o ajutaseră să-şi cumpere un apartament cu două camere într-o zonă cochetă. Invitat la o cafea, bărbatul a acceptat fără să ezite, dar paşii blamară câteva minute mai târziu impulsul uşuratic, pe când interiorul camerei l-a purtat prin decorurile pline de pasiune şi culori, de ademeniri răutăcioase ale şatrelor de ţigani. Zaza aparţinea unei lumi fascinante, dar de neatins fără mănuşi de protecţie şi săli izolate de cinematograf. A scos din joben o inflexiune şăgalnică a vocii, după care, glumind tandru, a părăsit scena, în drum spre o vizită la spital, inventată pe moment. Apelul fusese emis de un pager pierdut în negura prejudecăţilor.

Robert a pierdut bătălia cu dragostea de sine, nu-şi aducea aminte să fi fost mai fericit decât atunci când, după o săptămână, Zaza i-a deschis uşa, atât cât s-o acopere cu trandafiri. 

-Zaza Zaibov, juri să spui adevărul şi numai adevărul …

-Jur.

-Când aţi început procesul de otrăvire a defunctului Robert Mamoleanu?

-De la prima întâlnire.

Murmurele violente din sala au speriat transa în care căzuse de la moartea lui Robert. Lovitura de ciocan, răstindu-se la mulţime pentru a recupera puţină linişte, aproape că i-a întors stomacul pe dos. 

-De la prima întâlnire … Cu ce a greşit Robert Mamoleanu? Conform declaraţiei martorilor, v-aţi întâlnit pentru prima dată la o cină, cu doar câteva săptămâni înainte şi nu există niciun martor care să declare că ar mai fi existat o altă întâlnire. V-a murit în braţe, nu-i aşa?

-A murit în timp ce mă cerea de soţie. L-am iubit.

-L-aţi iubit? L-aţi omorât, nu l-aţi iubit!

Hohotele au scăpat pe cai nărăvaşi, cotropind şi chip, şi suflet.

-L-am iubit! şi cu ea, împreună, au urlat de durere toate nopţile fierbinţi, mângâierile, şoaptele, îmbrăţişările …

-Dacă l-aţi iubit, de ce l-aţi ucis? De ce aţi început să-l otrăviţi încă de la prima întâlnire?

-Venise pe furiş …

-Pe furiş?

-Noaptea, venise noaptea, pe furiş, ca să nu-l vadă nimeni. Eram secretul şi blestemul vieţii lui. Era dispreţul şi furia din mine.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s