Nu mai sunt vămi spre iad

storm

Toate despărţirile ar trebui să aibă loc pe furtună,

aerul să vibreze deasupra gâtului, forţând anxietatea

să înghită mişcarea,

norii să se adune şi să ţi se aşeze pe piept,

apăsând nervul optic al privirilor gri,

să se strângă, ca un şarpe, în jurul tau

biciul rafalelor de ploaie,

să-ţi curgă şiroaie pe faţa plină de praf,

să plângi neputincios, să te strângi pe genunchi,

să nu-ţi mai pese de cel ce te-a lăsat singur,

ci de cel care, trecând întâmplător,

ţi-a pus pe creştet jumătate de umbrelă.

Ploile calde imită prost consolările de despărţire,

aducându-ţi aminte, când ai vrea să uiţi,

furtunile sunt plămădite fără o vorbă anume,

o mânie a firii şi la urmă un hohot de râs.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.