Domnişoara

girl

Am oprit la marginea drumului, picioarele refuzau să mai salveze paşii de boala trecutului. Mă simţeam apucată de glezne şi trasă în tinereţea aceea fără patina milosteniei, a neprivitului. A trecut pe lângă mine, căutând din priviri bănuţi argintii, în praful drumului. Sub braţul stâng două cărţi se agăţau disperate de ea, spre a nu-şi pierde povestea în intrigi fără sfârşit. Un fes roşu, cu moţ plimbăreţ, apăsa pe gânduri. Drumul i se aşternea, înduioşat, la picioare, ocrotind răbufnirile atenţiei. O înălţare semeaţă a umerilor îmi ţinea îmbrăţişările la distanţă. Singurătatea o ţinea strâns de mână şi nu dădea voie nimănui să-i tulbure mersul înainte. M-am luat după ea, ca un căţel îndrăgostit de prima fiinţă ieşită în cale. S-a oprit în faţa unei case cu valuri albe la ferestre, ca o mare plină de voie bună, gata să împartă sarea şi scoicile cu rătăciţii ţărmurilor. Ezita. O teamă neştiută îi încreţea fruntea şi ochii încercau să ascundă, sub pleoape, vulnerabilităţi tinere, fără etichetă. Un glas cu şorţuleţ aduna veselia la fereastră:

-A venit! A venit!

Fata tresări şi le luă urma la bucătărie.

-Sărut-mâna, mătuşă Aspazia.

-Du-te şi te spală pe mâini, te-am aşteptat să mâncăm împreună.

Femeia învârti omleta enormă în tigaie, după care scoase pâinea coaptă de dimineaţă din prosopul de in şi o aşeză pe masă. Copiii se aşezară în jurul mesei, bâzâind vesel. Omleta le fură zâmbetele de pe buze, două rotocoale de castravete i se aşezară de ochi şi o felie de roşie îi scoase limba afară. Râzând, prichindeii smulseră din tigaie bucăţi din obrajii pufoşi şi le îndesară în gurile flămânde. Bucatele dispărură, lăsând în urmă o părere de ulei, lăsată ca de râu şi nişte lacrimi de firimituri. În spatele tuturor, fata privea cu milă spre furculiţa şi cuţitul lustruite, captive într-un şerveţel umil de hârtie. Aşa o învăţase bunică-sa că se porneşte la masă, cu toate uneltele şi cu reţinere matură. Femeia o văzu în timp ce se ridica de pe scaun, să debaraseze şi respiră cu greutate. Copilul ăsta nu ştia să plângă. O lua de mână şi o aşeză la masă, după care, punând tigaia înapoi pe foc, mai sparse două ouă. Împărţindu-le dulciuri, împinse puii zglobii afară, la joacă. Fata mânca meticulos, mulţumind pentru osteneala femeii şi lăudând culoarea sănătoasă a ouălelor. Cinci perechi de ochi miraţi se zgâiau la ea prin uşa întredeschisă. Fata li se alătură şi curând i se auzi glasul dulce, potrivind poveşti. De acolo venise şi ea, în urmă cu unsprezece ani. Din poveşti.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s