Restrângeri, constrângeri şi plângeri

chef

Statul la birou, indiferent de pantalon evazat sau fustă burlan, îngraşă. Când rochiile se supără şi mă ceartă, cu mâinile în şolduri, pun mâna pe telefon, să sun nutriţionistul. Nu am nutriţionist. Nici antrenor personal. Răspunde secretara. Marlene e la a doua, poate a treia, stagiune cu tinereţea, posesoare a două gambe splendide şi a unei talii sofisticate. Din invidie greu mascată, accept cafeaua amară, nu merit pic de zahăr. O întreb cum reuşeşte să-şi menţina sânii pe rafturi şi fesele încordate. Îmi răspunde, zâmbind înţelegător, că e preocupată doar de binele lui Radu. Radu e bancher şi enervat că nu poate depăşi stadiul de logodnic. Marlene e văduvă de cinci ani, dar încă mai profită de imaginea şi investiţiile răposatului. Logodna e tot o chestie de inel, doar că e lipsită de greutăţi în obligaţii. Eu, ca şi bancherul, spânzurăm de speranţă ca ciucurii mâţelor. Marlene supraveghează meniul lui Radu cu nas fin, de majordom londonez şi agilitatea lui menţine relaţia în mişcare.

Eu neglijasem partea asta din viaţa lui Iubi, poate că mângâierile vesele, pe burtică, încărcaseră relaţia cu oareşice monotonie. Dacă voiam să păstrez măcar o urmă de talie, cât să mă găsească cordonul, trebuia să mă ocup şi de găurile de la curea ale lui Iubi. Uşor de pus la punct un plan, greu de ţinut ochii pe el. Dragul de Iubi, deşi mare iubitor de mişcare, e în acelaşi timp un mare gurmand. Şi mai ales de părere că puţină burtă dă distincţie unui bărbat. Circumspect, a început să se plângă că nu-l mai iubeam ca altădată. Eu îl iubeam, că nu aveam altceva de făcut, dar pierderea siluetei m-ar fi făcut dispensabilă. Mai ales că nu atinsesem, nici măcar în treacăt, stadiul de nevastă cu patalama la mână. Am început cu salate uşoare şi tarte cu fructe. Umbla bosumflat. La prima nuntă, la care fuseserăm invitaţi, l-am găsit în bucătăria restaurantului, în tandreţuri cu oala de sarmale. A mimat nişte paşi de tango cu bucătăreasa, după care m-a sărutat zgomotos, preamărind proprietăţile verzei murate în păstrarea tonusului de abdomen. Altădată, invitaţi la un vernisaj, deşi ne puseserăm de acord să ne limităm doar la şampanie, l-am văzut, cu coada ochiului, ciugulind fursecuri din palma unei blonde cu aspiraţii la podiumul tuşelor de penel. După mai multe episoade dramatice, în care Iubi şi-a ostoit foamea pe ascuns, am ajuns să port după mine kilograme, în plus, de stres şi ne mai asortăm şi în tristeţe. Până când ni s-a revelat că nu contează cât şi pe unde mâncăm, ci cum şi cu câtă răbdare. Mare atenţie la mestecat şi la firimituri! E atât de obositor să mănânci elegant şi să gândeşti politicos încât grăsimile, deşi se lasă degustate, o iau la sănătoasa, dezgustate de atâta exces de pedanterie.

Între timp urmez nişte cursuri de cosmetică şi autoîncredere lingvistică, care să mă facă să arăt mai tânără şi mai supusă greşelii, iar Iubi nu se poate hotărî cam câte cursuri, la simultan, îi sunt de ajuns pentru bună dispoziţie.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s