Blajinul de vineri

old man

Soarele se stricase la stomac. Pitit după un nor ciufulit de vânt, aştepta ieşirea din tură. A fi paznic de zi era o slujbă importantă, dar nu atât de obositoare precum cea a lui Dumnezeu. De la brutăria Raiului se livra non-stop. La poartă te întâmpinau cu colac împletit şi cu sare. Momeală pentru gospodine. Cheia de la cramă era la Dracul. Cu coada ochiului vedea Luna masându-şi cu uleiuri minerale pielea de pe gât. Lascivă creatură! În tinereţe îi crăpaseră buzele când o văzuse legănându-şi fesele pline pe sub nasul lui, dar cum dădea să se apropie, luna se ferea la spatele unor hăndrălăi pietroşi, lipsiţi de aură şi probabil mari consumatori de a-steroizi. Era plină lumea de steluţe naive, gata să se-mpăuneze pe Calea Lactee. Mai erau şi ceva comete, din acelea pasagere, nişte curviştine frumoase şi pline de nerv.

Semnă condica şi, aşezându-se pe vine, trase un jurnal din mâna unui satelit clăpăug şi uitând pe moment de toate, începu să se uite la poze.

Pe o prispă nervoasă, care taman ce împinsese la vale o mână de coceni, un moş cu pălăria de fetru trasă pe ochi şi un fir de cicoare albăstrie rotit printre dinţi se certa cu măgarul. 

-Lasă, bre, jos desăgili şî du-ti la grajduri! 

Măgarul privea înainte, fudul ca-ntr-o zi de joi, la târg, când ai bojocii plini de bani, numai buni de risipit. Moşul îl împunse uşor, cu piciorul. Măgarul zvârli din copită şi-şi dădu capul pe spate, nechezând. Moşul se prefăcu prins de toropeală, dar genunchii îl dădură de gol, tremurând pe sub izmana subţire. Măgarul făcu câţiva paşi, timid, după care se lăsă să cadă pe una din desăgi. Moşul începu să-l ocărască şi-l lovi cu palma peste crupă. Măgarul îl plesni cu coada peste obraji, după care alungă vreo cinci muşte, care-şi băgaseră trompa pe unde nu le fierbea oala. Moşul se lăsă să cadă lângă măgar şi începu să râdă în hohote. Măgarul se scutură de desăgi şi se repezi, ca un apucat, pe poarta grajdului. Acolo, parcă lovit de streche, începu să se învârtă în cerc, tropăind ca la parada circului, făcând paiele, cuminţite de ceva vreme, în baloţi, să zboare precum fluturii. Prins pe picior greşit, moşul apucă o biciuşcă de pe gard şi lovi cu ciudă colbul ogrăzii. Măgarul se opri în loc şi, rămas cu gura căscată, scăpă o balegă pe patul de lut şi franjuri de paie. Sfârşit de silă şi bătut în lupta cu propriul animal, moşul se lăsă să cadă greu pe prispă. Adormi, tulburând zumzăielile gâzelor cu propriile sforăituri. Nu degeaba aşteptase vreo trei ore, la crâşmă, să se urnească animalul …  

Aşa îl găsi baba, când s-a întors, cu vaca, de la imaş, şi îl acoperi cu un ţol de cordele. Râni pe la animale, îndestulă măgarul şi duse desăgile la bucătărie. Mare încăpăţânat mai era boşorogul! Toată ziua se minuna cum de mai trăia spurcăciunea de măgar, fără ca nimeni să-i dea de mancare. Ce să te mai miri că atunci când se trezea cu ouă la subsuori, dimineaţa, credea că îi fuseseră cotcodăcite de babă, că ei nu aveau găini, numai cocoşi pintenaţi, care săreau pârleazul, la megieşi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s