Chin dospit

Church in Forest

Toaca bătu săptămâna de când am plecat de-acasă. Venisem la maici, un schit printre fiare, alungat de oameni în potrivnicul pădurii. N-am mai găsit nimic din Dumnezeu. Omul meu săpa la buza nopţii, despuindu-mă de somn şi de tihnă. Gândisem să mă ţin departe, poate un an, să plec poate în pribegie, pe alte cărări, pe unde glasul de alean să nu mă mai ajungă. De la clopot n-aveam parte decât de gâlceavă. Rugăciunea nu mă mai răbda cu sufletul smuls de păcate şi aruncat câinilor de pripas ai îndurării. Mi-am strâns trenţele pe lângă trup şi cu binecuvântarea măicuţelor, dată în grabă şi pe şoptite, să nu ajungă la urechile arhanghelilor, am luat drumul înapoi, înspre casă. Poarta s-a prefăcut a nu mă cunoaşte. Ca un fur, am sărit gardul, pe-o rână, şi cu un cuţit ruginit, ce-l găsisem înfipt în ţărâna gherghinelor, am deschis geamul, mâniind cerceveaua, şi-am pătruns în iatac, gata să-l găsesc în amor cu alta. Casa era goală. Patul zăcea chinuit, strâns de gât de pânzele albe, bătute la râu cu maiul. Pilota se vârâse pe dedesubt, cu de-a sila. M-am asezat cu mâinile în poală, legănând nişte griji îndestulate cu laptele sânilor. Am tresărit când i s-a lăsat umbra pe poartă. Se oprise acolo, de parcă nu mai ştia dacă a ajuns acasă. A intrat deodată, speriat ca de el însuşi. Oboseli mai vechi îi trăgeau pielea smintită, întinzându-i-o pe faţă. A trecut pragul privind nervos împrejur şi-un tremur aprig mi s-a dus direct la inimă. Se plimba ca stăpânit de o vrajbă, de colo-colo, căutând cu privirea arătări care să-i smulgă povara de pe umeri. Ochii îi luceau, adânciţi în orbite şi nu mai vedeam omul, de fiară. Sângele se înverşuna să-l cheme acasă şi clocoteam până la măruntaie, un chin căruia numai răul din el îi mai era de leac. Când privirea i s-a oprit la mine în piept, mi s-a aruncat la picioare bolborosind, cu capul împins adânc, între palme, cerşind mângâiere şi cântece de leagăn. Apoi toate au încremenit şi am început să urlu, crezând că l-am pierdut, după ce îmi dăduse ultima clipă. O viaţă într-un sărut. Adormise. După zile nesfârşite, fără noroc, m-am lăsat pe pielea lui, ca o sudoare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s