Psalm meschin

statue

Pe Dumnezeu l-am găsit stând pe o piatră, la marginea drumului. M-am aşezat lângă el şi am aşteptat să-mi întoarcă privirea. Îmi vorbea în cap, nici măcar în şoaptă. Buzele alea, strânse fără nicio intenţie, m-au enervat foarte tare. Când am început să-i vorbesc, s-a apucat să strângă cuvintele şi să le pună în sticle, astupându-le cu dopuri. Dopuri de plută, ca nişte palme peste faţă. Eram pe drumul beţivilor. Cât vedeai cu ochii lumea mirosea a împărtăşanie. Am stat apoi o vreme, întrebându-mă ce s-a mai ales de dorinţe. Mi-a făcut semn cu capul, spre stânga. Pe acolo trecea drumul lucizilor. Aveau gherete cu paznici şi cărţi la ceainărie. M-am strâns lângă el, căci îmi era frică de apucăturile mele. S-a ridicat brusc, scuturându-şi de praf aura, speriat, probabil, că mirosul de om i-ar putea ajunge din trahee în sange. A plecat să vândă sticlele la talcioc. Când m-am uitat în urmă, drumul spre casă dispăruse. Am mai stat o vreme, cât să bat o cărare, să aibă de unde veni. Dar Dumnezeu nu vine la oameni. Doar oamenii îi fac pe plac, uneori, lui Dumnezeu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s