Maestrului Creangă, Păţitu, cu drac

ied Lupul umbla ca un lup în cuşcă, cu o compresă cu gălbenele la urechea dreaptă. De-acolo îl muşcase cu ani în urmă o ciobăniţă şi ca să mascheze infirmitatea Van Gogh-iana, îşi făcuse o gaură, pentru cercel. Pe lângă un colţ care se plângea de bătrâneţe, îl mai durea şi împunsătura asta mică. Din trei iezi, cu câţi îl lăsase nevastă-sa la divorţ, doi se însuraseră, mai avea în grijă doar mezinul.

-Băieţi, mă duc la farmacie, sî întreb di nişti pastili, nu ştiu dacă am di gând sî şî cumpăr, cî nici bani nu pre’ mai sunt, până vini pensia. Când începi sî-ţi cauţi di lucru?

-Hai, bre, tătuţă, ştii bini cî mi-am găsît una, la supermarket, la casierie, da’ ai zâs cî-i treabă di muieri …

-Aşa şî iesti, nu vreu sî mă râdă tăt codru’, ramu’ şî unchiu’ Eminescu, cî am băiet şî nici macar n-o luat pădurili la cutreierat!

-Nu mai ai loc di câţi bursuci ş-o scos pi-acolo untura la mezat! În plus, mai prigătesc şî două doctorati şî nu pre’ mai am timp …

-Pi vremea me meseria era meserie, măi băieti, când încălecai pi cal, mâncai pământul, hăt, dipartă şî înapoi, până la potcoavi, di ti scobei cu caielili printri dinţi. Amu’ nici fieraru’, când mergi la ascuţât dinţii, nu mai ştie dacă ari ciocan sau nicovală! Mă duc, dară, la coana Miţa Iepurista, sî văd dacă faci ceva mâncari reci … Di la supă şerbinti îmi creşti tensiunea. Sî nu dischizi uşa la niminea, sub nicio formă, la nicio ameninţari! Nu deschizi uşa, dacă nu-s acasă!

-Mata nu dischizi uşa nici cân’ ieşti acasă …

-Da’ ci-s prost! Sigur îi capra. Amu’ nici capra nu mai ştii dacă îi capră … Îşi bagă plastic în ţâţi, în buzi, la dos. Şî nici nu mai cântă, cu guriţa ii, cântişeli di leagăn. Amu’ vini cu orchestră, cu solistă la acordeon …

-Lasă, tătuţă, cî mă discurc, n-ari sî steie capra numa’ la uşa noastră …

-Măi băieti, nu dai drumu’ la uşă şî cu asta basta! Caprili-s periculoasi, au pe du-ti vino în priviri şî numa’ deodată scot fierea din tini! Mai bini chem băieţii şî jucăm o etalare.

Lupul plecă, cu inima îndoită, dacă o mai îndoia încă de două ori putea să-şi facă solniţă. Ăsta mic era isteţ, dar intra numai în buclucuri. De-ajuns spus că ăia mari se lăsaseră prostiţi de nişte curve de veveriţe, măcar ăsta micu’ să aibă un dram de  noroc!

Nici nu plecă bine lupul că rafinata capră se lăsă moale pe uşă:

ied 2

-Măi ied, cucuiet,

parcă am chef de-un pamflet,  

hai, deschide uşa,

stă pe jar păpuşa.

Când s-a întors lupul de la farmacie, cu siropul de tuse gata dat pe gâtlej, a găsit uşa dată de perete. Se uită în stânga, se uită în dreapta, capra nu mai mânca halal. Nu era nici o picătură de sânge pe pereţi. I se păru că aude hohote înfundate de râs, de la bucătărie. Poate de durere până şi auzul avea vedenii … Întins pe masă, iedul cel mic era hrănit cu frunze proaspete de salată. Capra i le mărunţea, să nu se înece sau să facă vreo criză de colici înainte de a apuca să guste şi din vinegretă.

Bietul lup căzu în genunchi, cu un ultim gând către Dumnezeul haitei, să pună capra pe foc, cât i-o fierbe el sarmalele pentru cununie. A dracului capră!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s