Ca sarea din pacate

gipsy

Fraguta era tiganca lui Voda. Desi o impopotona Voda cu matasuri aduse pe drum cu peripetii din Imperiul Chinei, in rosu ca macii campului, in aurul granelor, in verdele ierbii si neaua reginelor noptii, Fraguta nu-i bucura ochii ci ca o zvarluga iesea pe poarta castelului si o intalneau uneori vanatorii prin hrubele codrului ori tolanita langa scorburi din care o ascultau cuminti coconi de iepuri salbatici. Tata-sau se prapadise lovit de un armasar otravit la potcoava. Umbla vorba ca un unchi al lui Voda, mare sfetnic, ii purta sambetele muma-sii. Rita, mama-sa, tinea gradina de ierburi a Doamnei, ca mult era palida si lupta cu viata pe pat cu baldachin. Voda afla fata, pe Fraguta, cand toata servitorimea o cauta cu stradanie mare si ea motaia fericita in crangul din vale, la umbra dulce si cu murmur de poveste a stejarilor imbrumati, cu argint la coaja si la inima prinsa-n roti de fier. De atunci incepu a boli Voda, ca n-ar fi vrut sa-si tina mintea doar sub poalele zgatiei de tiganca. Treburile imparatiei pareau ca se departeaza de el si se gasea rezemat de scobitura ferestrei, poftind la dansul ei leganat cu talpa pe roua zorilor, la vrerea despletita si fara teama in fata zilei care imbatranea firea si pielea, intunecata ca mania soarelui, calda ca slabiciunile lui. La o vreme simti Voda ca de hotare se apropia napasta. Tara ii cerea si cugetul si trupul inapoi. Pasind in alcovul in care slugi de incredere adusesera fata, se lasa sa ofteze cu o ultima parere de rau. I-ar fi placut sa-i dea timp sa-l traga sub vraja. Petale de roze ii insoteau picioarele goale si inima ii salta in piept de bucurie. Cand ii vazu trupul fraged rastignit pe horbota alba intepeni pe ganduri. Mai intai i se parguira obrajii de ras, dupa care furia isi facu de cap pe stepa rabdarii. Fraguta zacea unsa cu rahat din cap pana la picioare, sfidandu-l, provocandu-l la limita dreptatii. Porunci garzilor iatacului s-o arunce in ocna. La treapta cea mai de jos, unde doar ucigasii ceia fara mila si dusmanii lui Voda isi gaseau sfarsitul.

Pe Fraguta o lasara legata la ochi. Cand se dezmetici si-si smulse naframa ce-i dadea fiori pe sira spinarii o coplesira luminitele mici si fierbinti din razbunarile albe. Ochi de pisica, asa o botezase bunica-sa a batrana  cand o luase sa fure vorba ielelor, luna isi manjea fata de pe fund de ceaun si mutila sufletele muritorilor care indrazneau s-o pandeasca.

Fata ramasese inchisa in biserica peste noapte cat muma-sa zacuse bolnava de friguri si popa, adus sa-i citeasca, o luase cu el sa-i vare in sange o rugaciune. Fata se ascunsese sub falduri grele in altar si popa dedulcit la Sfanta Impartasanie adormi cu bratele pe cruce, strigandu-i numele in desertaciunea cimitirului. De atunci Fraguta avea mereu anafura cusuta in tivurile fustelor si tinea tot timpul la gat o sticluta cu agheazma. De sub nasul lui Voda luase o sticla de vin, vin pe care domnitorul il adusese sa-i imbaieze mintile. Sarea acoperise in nestemate osemintele aduse ofranda si-si facuse din pacate altar. Fata cerceta cu rabdare de bob de nisip cotloanele inchisorii fara sa stie de razbunarea nevricoasa a orelor, a zilelor, a vietii. Un susur de apa si-un fir de lumina o invatara cu putinul despre fericire. Linistea scoase la iveala o tanguire. Barbatul avea gatul prins in lanturi si mainile ii atarnau ca frante din zbor. Pe buze sarea isi pusese sarutul amar ca o pecete pe degetarul necontenitului. Trei zile il chinui cu hangerul pe care il gasi ascuns la caramba cizmei, pana i se prabusi in brate. Acoperiti in sudoare aveau impreuna gust de sare.

Cand Voda chinuit de cosmaruri aprige, desi glorios pe campul de lupta, trimise osteni sa aduca fata inapoi, acestia se intoarsera ingroziti si tot palatul fremata cuprins de teama. Pe mormantul alb zaceau pene de multe oratanii si sange impreunat cu sarea. Viata isi luase zborul. Viata insasi era o plecare.

Din gura pesterii, doua aratari scaldate in sange si molima patrunsera in sat dupa ce miezul noptii alungase luna sub ceata. Pe baba Rada, care-i descanta lui Voda, o gasira moarta, aplecata pe fereastra. Parul si unghiile i se albisera de ciuda.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s