Înconjurul Crăciunului

baba

-Sunteţi bine, doamnă? taximetristul îşi ridică sprâncenele, mimând un zâmbet în oglinda retrovizoare. Iniţial îi spusesem să mă ducă acasă, apoi l-am oprit în mijlocul drumului. Nu voiam să ajung încă, tihna dintre pereţii aceia cunoscuţi îmi provoca silă. Toate aducerile aminte, care ştiau să mângâie şi să vindece, erau acolo. Azi cheia de la uşă era pedepsită.

L-am rugat să ne plimbe în cerc o vreme, până aveam curaj să prind din urmă o hotărâre. Un cerc, o ţintă perfectă, fără uşă de intrare. Când mi-am scăpat gândurile albe din mână, pe ochi mi se perinda aceeaşi imagine, din zeci de unghiuri, un surâs pentru fotografie. O biserică mărunţică, cu şal de vitralii colorate strâns pe umeri, părul prins în cruce, ca o fundă aurie, mă chema râzând, să-i intru în suflet. Lângă ea, un reprezentant al Domnului şi unul al guvernului aşezaseră temelie pentru o soră mai mare, cu zestre, care să ia minţile poporului. Pe lumânărar, o mână întinsă cerea 5 lei pentru o cărămidă. Am oprit din frustrări timpul şoferului şi-am plătit pentru patru cărămizi. M-am uitat spre El şi i-am strigat că-mi plătisem singură zidirea, sufletul meu nu-i era dator cu nimic. Din cer, bănuţi albi şi umezi îmi restituiau diferenţa de preţ. Judecata noastră nu e judecata Lui.

Nu ştiu cine supărase iarna cu pământul, dar sub picioare, un strat gros de gheaţă mă trăgea înapoi, fără să-mi ceară voie. Aş fi putut să râd, dar toată povestea asta e o treabă serioasă. Lângă mine, o bunicuţă coborâtă dintre icoane s-a pus pe plâns. Dumnezeu înlesnise mersul pe apă, dar nu apa de la congelator. În Iad autorităţile rămăseseră fără bani pentru lemne de foc. Bătrânei îi fugeau şi pământul, şi anii, de sub picioare. Am dus-o până la maşină şi am rugat-o să-i dea şoferului adresa. Pe drum am întrebat-o dacă avea mâncare şi pentru musafiri, părea că trăieşte doar din rugăciuni. Din al nouălea cer, am coborât la tejgheaua patroanei de alimentara, care nu dădea la schimb, pentru sănătate virtuală de acatiste. Degeaba am aşteptat să ni se umple sacoşa de peşte, ne-am luat singure pâinea şi vinul, ca să avem cu ce-l momi pe Moş Crăciun. Bătrâna locuia într-un bloc gri şi trist, ca toate celelalte blocuri gri şi triste care fuseseră obligate să se îndure de oameni. Pe scări îi sudui pe comunişti, care îi luaseră şi grădina şi casa, pentru nişte apă caldă şi toaleta sub acoperiş.

-M-au sărăcit, fată hăi, m-au sărăcit. Da’ amu’ îs iar bogătană, să vezi numa’ câti am!

Când a deschis uşa, cu o cheie purtată pe şnur, la gât, precum copiii cu drept de joacă, am înmărmurit. Înăuntru era un Babel al dorinţelor şi refuzurilor de a trăi. Televizoare pântecoase, cercevele de geamuri, covoare vechi, rulate şerpeşte, difuzoare cu feţe mirate, de bufniţe, casetofoane fără dinţi şi tot ce vecinii aruncaseră din nacelele propriilor vieţi, ca să-i facă loc lui Isus şi în anul acela. Şi din aproape nimic, a dospit în mine aşa o fericire şi fără să-mi pese de dureri şi vânătăi, am început să mă învârt de mână cu bătrâna şi ne pluteau sufletele în raiul ăsta artificial, construit de bunică, sfidându-l pe El Însuşi. Oamenii îi luaseră totul, Dumnezeu ne îngropase în speranţa din patru cărămizi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s