Variaţiuni comode (pe aceeaşi temă)

copiat

Sunt instalatoare. Instalez programe pentru inimi, de bun gust (dulce), de noroc pe ultima sută de metri, invenţii de viaţă în doi, plimbare cu câinele şi chiar şi peticiri de sacoşă. Dacă vrei să scapi de mine, îmi spui că ai pe alta (să fie fără metafore), eşti echilibrat, sănătos, inteligent şi socializezi cu graţie. Şi mai ales te prezinţi frumos. Orice altă descriere trezeşte în mine registrul de reparaţii. Feţii-Frumoşi pot să-şi vadă liniştiţi de drumul lor, mă interesează doar ăia pe care nu-i iubeşte nimeni, fraieri şi fără de gagică, dar care cred, cu obstinaţie, că dacă şi-ar pune mintea ar fi un succes deplin. Exemplarele splendide în capul lor mă atrag ceva de speriat. Cu un asemenea profil ar fi trebuit să urmez o carieră de soră medicală, dar concurenţa mare a făcut ca departajarea să se facă la rezistenţa la limbaj agresiv, ton vulgar şi expunere la funduri goale. Sunt modestă.

Prima dată când mi-a dat ambiţia un şut înainte şi am fost capabilă să recunosc manipularea, la distanţă de secunde, că nici eu n-am fost deşteaptă dintotdeauna, a fost în anul meu secund de studenţie. Eram noi, viitori ingineri mecanici, nu agronomi, nici zootehnişti, la cules de legume, la o fermă din Bărăgan. În comunism toată lumea lua parte la pregătirea zacuştii, unii din aceia pe care încerc să-i ignor la pregătirea vinului. Era un frig năprasnic. Pentru că artiştii şi-ar fi stricat mâna sau răguşeala le-ar fi răpus coardele vocale, aportul lor la umplerea cămării erau turneele de întreţinere a voiei bune şi a optimismului proletar timpuriu. La o astfel de seară culturală, tolăniţi pe pături în jurul unei scene improvizate din spinarea unei remorci, profesorul care gestiona înţelegerea funcţionării mecanismelor, alea suple, de mecanică fină, ne-a anunţat solemn că la dumnealui nu se copiază în examen, ba ne-a provocat să încercăm. Menţionez că toată adunarea consumase deja jumătate de sticlă de vin greu, puterea ursului, de caciulă, fes, coroniţă sau şapcă. Pentru că mâncarea sănătos-vegetariană, provenită direct din coşurile noastre, ne dădea crampe, am acceptat.

Eu nu mai copiasem niciodată. Avusesem o tentativă în şcoala generală, dar mi s-au lipit foile de caiet de deget, un fenomen de electrizare şi alte chestii cărora astăzi li se spune bioenergie sau altceva, şi o alta în liceu, când toată lumea a reuşit să se descurce la lucrarea scrisă de la istorie. Eu, deşi trăsesem cu coada ochiului şi văzusem, în clar, anii, care îmi amintiseră oarecum de nişte evenimente, n-am reuşit, fără un alt indiciu, să dezvolt subiectul, îndeajuns de mulţumitor încât să ridic media generală.

Dar dom’profesor avea nevoie de ajutor şi nu puteam să-l las aşa, încordat în credinţa lui că studenţii nu ar îndrăzni să copieze la dumnealui. Înainte de examen, care era unul scris, toată lumea şi-a făcut copiuţe. Erau la moda cele pe elastic, aşa zisele motociclete, care rulau materia ca la cinematograf. Eu am mizat întotdeauna pe lucruri uzate, vechituri cărora le ştiam rostul, cele cărora li se întoarce de obicei spatele, aşa că mi-am făcut tot din cele stil armonică. N-am apucat să scriu cât sunt de norocoasă, aşa, în general. Pentru că n-a lipsit nimeni de la examen şi eram cam înghesuiţi în bănci, dom’profesor m-a mutat la catedră, la dreapta dumnealui. Copiuţele dormeau cuminţi în manşetele duble ale puloverului pe care îl asortasem la o fustă în bie. Pe sub fustă beneficiam de o jupă cu buzunar, port-bonheur la care participaseră şi colegele de cameră. Doar că ar fi atras atenţia ‘colegului de catedră’ asupra picioarelor şi semnificaţia gestului s-ar traduce şi azi ca obraznic. După vreo jumătate de oră, două motociclete au optat pentru un upgrade la ataş şi au fost eliminate din competiţie. Eu mă cronometram, atentă să nu depăşesc timpul de joc. Am luat nota 10. Şi nu m-am lăudat. Mă organizez excelent, cu sau fără ceas. 

Dacă vrei să mă păstrezi, spune-mi că nu mă iubeşti.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s