Zaţeiforme

cafea 2

Am aşteptat toată săptămâna, cu sufletul la gură. Melania mă lua cu ea la ghicit în cafea. Madam Sileanu primea numai pe bază de recomandare. Ghicea în cafea arabică, prăjită în casă, cu două boabe de alune şi un praf de vanilie. Râşnea proaspăt, nu suporta sorbitura zgomotoasă şi laudele de complezenţă. Prefera o strâmbătură de nas autentică unor limbuţii fără pronunţie firească. Servea cafeaua în ceşcuţe de porţelan disparate, asortând câte una primei impresii. De emoţie, la prima înghiţitură am dat pe gât jumătate de licoare. M-a bătut părinteşte pe umăr:

-Drăguţă, cafeaua se bea încet, cu guriţe mici, laşi gândurile să te poarte pe unde-i voia matale.

M-am înroşit până aproape de spaima de a nu fi ridicată şi trimisă acasă. Melania mi-a făcut semn cu ochiul să-i dau ascultare bătrânei. Le-am lăsat apoi să converseze afectat, în timp ce mă căzneam să nu mă gândesc la el şi la problemele în amor care mă aduseseră să-mi iau la întrebări destinul.

Ultima gură de cafea rămânea ceştii. Madam Sileanu îmi arătă cum s-o port de mână pe pereţii de porţelan, cum s-o răstorn în farfurie, epuizată, după ce şi-a prins de tapiserie ciucurii gândurilor. N-am îndrăznit nici să clipesc. Câtă vreme Melania îi cerea sfatul în legătură cu nişte şerbet de trandafiri pe care voia să-l servească la aniversarea coanei Aglaia, bunică-sa, ridicai ceaşca, cu mână tremurandă, şi-mi încremeni privirea pe mulţimea de şerpi ce păreau să colcăie, sâsâind până la mine în străfundul urechii. Madam Sileanu zâmbi amuzată, văzându-mi oroarea vopsită pe faţă şi îmi desprinse, cu nebănuită gingăşie, ceaşca din mâinile de care se agăţase.

-Aşa par ele la prima vedere, răuvoitoare şi bicisnice, dar frumuseţea vine de dincolo de ziduri. Ceaşca matale e încă umedă, ai să plângi … Da. Ai nişte iniţiale pe inimă, dar ţi le-oi spune la sfârşit. Mata le ştii.

-Aş vrea să le şterg.

Melania începu să râdă, după care, sub privirile mustrătoare ale lui madam, a dus mâna la gură, să acopere păcatul.

-Pune degetul pe fundul ceştii!

Când arătătorul a plecat întins, ca pentru o cruciadă, madam Sileanu m-a prins de încheietură şi apucând uşor degetul mare, i-a pus amprenta pe oful ascuns.

-Durerile zac pe patul de boală, de nu chemi doctorul să le vadă. Sunt vaiete care tac odată mângâiate, dar şi vaiete care mor otrăvite.

Madam Sileanu mi-a prins iar degetul şi, fără să mă mai întrebe, l-a vârât în coastele toartei.

-N-ai linişte, o molimă a cuvintelor ce n-ajung acasă.

Ah, cum le vedeam râzând la mine din zaţul fiert sub întuneric! Guri strâmbe, şuierătoare, aruncându-mi în obraji veninul de sub limbă. Am pus mâna pe cleştişorul zaharniţei şi am început să le ciopârţesc dinţii moi şi limbile parşive. Madam Sileanu a început să chicotească, păstrând un rost de râs ascuns în piept, iar sânii începură să i se legene dezamăgiţi, făcând măsuţa să se clatine pe picioare. Melania îşi coborî genele peste ochii speriaţi, învelind un oftat uşor într-o tuse seacă. Am prins de-un colţ privirea lui madam şi, cufundate în aceeaşi întâmplare, ne-am înţeles să ne lăsăm zguduite de râs, fără a ne-ndura de manierele de salon.

-Când mai vii, să urmăreşti, mai bine, un film înainte. Mata eşti prea cuminte.

-Ca amorezii de prăsilă?

-Ca amorezii de prăsilă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s