Placebo cu arcuş

statue-mischief6

Era un parc ca toate celelalte. Copaci de vârstă mijlocie, nici isteţi, nici înţelepţi, tufe scăpate de sub control, care furau ochii curioşi şi-i ascundeau în florile mici, cu petale veşnic coafate. Şedeau înfoiate, ca nişte ţigănci de afurisenie, gata să-ţi vâre pe gât deochiul, în timp ce ţigani, hoţi de vânt, schimbau băncile de pe alei la alba-neagra. Era parcul meu, el ştia cel mai bine ce făceam cu orele când nu semnam condica. Alţii aveau parcuri cu lac şi gâşte sălbatice, care ţipau liniştea de foame. La mine greierii cântau cu economie, păstrând ceva rime pentru vârsta pensionării. Noile furnici capitaliste privatizaseră casele de ajutor reciproc. Nişte funcţionari de la primărie lăsaseră în urmă o statuie. O trudă de piatră şi nişte lacrimi de baladă semnau, pe o placă de marmură, Ciprian Porumbescu. În parcul meu se îngrămădeau, în singurătăţi, lucruri triste. Toate băncile, aşa sfârtecate, din surcele, au încercat să-mi ţină de urât, dar reveneam mereu lângă statuie. Migrene mi se lăsau uneori grele, în paşi şi mă forţam să ajung, să-mi ating fruntea de piatra rece, aşa nesimţitoare cum era. Nu cunoscusem alte mâini care să-mi ia durerea. Muzica tristă forţa în vene o anemie a bucuriei, globule palide şi disperate.

La intrarea în parc, un bătrân cu tălpi de zăpadă vindea baloane pe mai nimic. Am scos toţi banii din geantă şi i-am pus în palmă.

-Nu vreau baloanele. Aer în colivie. Îl aud cum plânge pentru că ne place să fim minţiţi. Dă-mi un adevăr, dacă ai să-mi dai.

-Acum doi ani au furat statuia de pe soclu. Primarul şi-a trimis acoliţii să le ia urma hoţilor. N-au mai găsit-o. Soclul ajunsese să ne dea fiori, plângea ca un câine fără stăpân. Pentru că primarul trecuse la penalizări, bandiţii au reapărut într-o dimineaţă cu statuia. E alta. Era noapte când au săltat-o şi n-au apucat să-i citească placa memorială. Am văzut că i-ai adus flori şi am vrut să ştii.

M-am apropiat, cu teamă, de statuie. După atât de mult timp, am ridicat privirea şi am căutat răspunsuri, în ochi. Pe soclu cineva pierduse un suflet. Nu ştiam dacă era bărbat sau femeie, cine o fi fost sau ce-a căutat, dacă a plâns sau a fost fericit.

Parcul meu era unul ca toate celelalte. Pentru că nu-mi doream nimic, mi-au dublat porţia de nefericire.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.