Vieţi pe tipsii de argint (II)

man 2

Must pe mustăţi

Maria apărea de nicăieri şi agita tot aerul din încăpere. Dintre fuste, mersul scutura stropi albi de făină şi nările adulmecau miros cald de poale în brâu.

-Ciocolată fierbinte! anunţă doamna, bătând din palme ca o fetiţă la prima împărtăşanie.

-Acuşica aduc şi plăcinţelele. Cu brânză dulce şi-o supărare de mărar.

-Ne răsfeţi, Maria …

-Lasă cuconiţă, că şi matale eşti mână largă …

Plăcintele îmi aduceau aminte de bunica şi de praznicele gospodarilor de pe malurile Sucevei. Îmi plecai ochii, să ascund pentru mine clipa de fericire ieftină şi privirea îmi căzu, cu zgomot, pe o manşetă îngălbenită de jurnal românesc. „Adeverul” de pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva, mi-l spunea un domn Al.V.Beldimanu, răstit şi înfipt în politică cu propriul barbişon. Ieşii fremătau împunşi din condei, zgâriind marginile frumos lustruite ale coroanei lui Carol cel dintâi. M-am aplecat să apropii de ureche răsuflarea grea de ani a gazetei şi descoperii între pagini o tipsie cu tivuri vălurite şi obraji bucălaţi. Perechi-perechi de prune brumării se ţineau de mână, rotite pe marginea groasă, scoţând capul de sub stratul de mâzgă. Doamna Otilia strânse buzele, să ascundă un zâmbet şi roşeaţa îi cuprinse febril obrazul, făcând-o să clipească iute şi nesăbuit. Dându-se bătută, îşi lăsă fruntea pe spate şi începu să râdă cu suflet cu tot, ca un copil în roata cu lanţuri.

-Tocmai ce ai dat mâna cu Monsieur Claude. Monsieur Claude Desmet, Maestru bucătar şi şocolatier. Bunica mamei se întorsese dintr-o vacanţă în Belgia, cu mare drag de ciocolată fină, scofeturi de prinţesă. Rămasă văduvă de tânără, după ce bărbatul, cu mult mai în vârstă, i se prăpădise la o partidă de vânătoare, infarct la vederea ursului, Leni călătorea pe banii răposatului, căci în ţară viaţa frumoaselor îndoliate era tălmăcită şi răstălmăcită la toate seratele muzicale, iar domnii se fereau să deranjeze aşa linişti plictisitoare. Monsieur Claude era un bărbat arătos şi, deşi aparenţele îi găsiseră locul prim la bucătărie, serile le petrecea cu madame, căreia îi citea din Zola şi apoi discutau piţigăiat, împărţind coniac şi ţigări fine, spre amuzamentul slujnicelor. Delicatesele din ciocolată îi erau servite personal, căci Monsieur Claude n-ar fi permis să-i ajungă la guriţă pe jumătate topite. În preajma sărbătorilor, belgianului îi erau interzise apariţiile în salon, căci neamurile dumneaei ocupau casa şi îngreunau bunul mers al gospodăriei. În timpul uneia din aste vizite, când caleşti din toată Moldova trăseseră la conac, Leni fu nevoită să tocmească grăjdari din satele vecine, căci bătrânul Ilieş şi fiu-său ăl mare n-ar fi dat treaba de gata. Unul dintre flăcai veni însoţit de proaspăta nevestică, o zgâtie de olteancă, cu ochi negri şi frumoşi, întinşi până la tâmple. Monsieur Claude, care nu se dădea în lături să ridice fustele nici slujnicuţelor de la bucătărie, simţi că ia foc. Sub coama bogată de păr negru, ca supărarea nopţii fără lună, ghici o piele arsă de soare şi pupată de ploi. Refuzat în salon, cât consortul iepşoarei adăpa bidiviii, Monsieur Claude încercă uşa camerei şi găsind-o deschisă, momi fetişcana cu specialităţi pentru guri alese.

Leni hotărî să-şi scoată musafirii la grădină, căci se auzise că mare muzicant de balalaică lăsase stepa să-şi întremeze oasele cu ape minerale şi nămol, la o nepoată, la Vatra Dornei şi poposise în urbe, hotărât să mai scoată nişte bani din muzichie. Flăcăul, rămas fără nechezat în grajduri, se grăbi să-şi ia în braţe nevasta, dar ea se afla deja acolo, doar că erau cele goale ale lui Monsieur Claude. Belgianul, citind precis turbarea în ochii românului, îşi luă picioarele la spinare şi ieşi pe uşă,  fără să se mai întrebe de haine. Între timp, Leni se întorsese acasă însoţită de mamă-sa, care-şi uitase mănuşile. Monsieur Claude, care interpretase impromptu şi altădată, se agăţă de tipsia pe care adormiseră nişte poame din vie şi-şi răcori bărbăţia, ascunzând-o de ochii, prea uluiţi ca să se mai ia la harţă, ai doamnelor. Cu pălăria improvizată pe cele obraznice, părăsi încăperea, ascunzându-se sub o plecăciune de curte. Mama lui Leni avu timp să leşine şi slujnicele chemate să aducă sărurile avură timp să arunce un ochi. Leni fu nevoită să-l recomande pe belgian unui profesor, prea ocupat să facă zilnic conversaţie soţiei, un model fâşneţ, tuns băieţeşte, fostă muză a unui pictor francez. La câţiva ani, aceea se mărită cu un tânăr scorţos, de precizie germană, cu care îndrăzni să dea lumii doi copii. Tipsia cu pricina fu ridiculizată şi trimisă să acopere ruşinea oalelor de noapte. Bunicul nu s-a îndurat s-o arunce, deşi toată lumea scuipa dezgustată când era adusă la vedere. Monsieur Claude, mare amator de vinuri bune, fu răsplătit şi răsfăţat de poame.

Anunțuri

Un gând despre “Vieţi pe tipsii de argint (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s