Vieţi pe tipsii de argint (II)

man 2

Must pe mustăţi

Maria apărea de nicăieri şi agita tot aerul din încăpere. Dintre fuste, mersul scutura stropi albi de făină şi nările adulmecau miros cald de poale în brâu.

-Ciocolată fierbinte! anunţă doamna, bătând din palme ca o fetiţă la prima împărtăşanie.

-Acuşica aduc şi plăcinţelele. Cu brânză dulce şi-o supărare de mărar.

-Ne răsfeţi, Maria …

-Lasă, cuconiţă, că şi matale eşti mână largă …

Plăcintele îmi aduceau aminte de bunica şi de praznicele gospodarilor de pe malurile Sucevei. Mi-am plecat ochii, să ascund, pentru mine, clipa de fericire ieftină şi privirea mi-a căzut, cu zgomot, pe o manşetă îngălbenită de jurnal românesc. „Adeverul” de pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva, mi-l spunea un domn Al.V.Beldimanu, răstit şi înfipt în politică, cu propriul barbişon. Ieşii fremătau împunşi din condei, zgâriind marginile frumos lustruite ale coroanei lui Carol cel dintâi. M-am aplecat să apropii de ureche răsuflarea grea de ani a gazetei şi-am descoperit între pagini o tipsie cu tivuri vălurite şi obraji bucălaţi. Perechi-perechi de prune brumării se ţineau de mână, rotite pe marginea groasă, scoţând capul de sub stratul de mâzgă. Doamna Otilia a strâns din buze, să ascundă un zâmbet atunci încălzit şi roşeaţa i-a cuprins febril obrazul, făcând-o să clipească iute şi nesăbuit. Dându-se bătută, şi-a lăsat fruntea pe spate şi a început să râdă, cu suflet cu tot, ca un copil în roata cu lanţuri.

-Tocmai ce ai dat mâna cu Monsieur Claude. Monsieur Claude Desmet, Maestru bucătar şi şocolatier. Bunica mamei tocmai ce se întorsese dintr-o vacanţă în Belgia, cu mare drag de ciocolată fină, ce mai, scofeturi de prinţesă! Rămasă văduvă de tânără, după ce bărbatul, cu mult mai în vârstă, i se prăpădise la o partidă de vânătoare, un infarct la vederea ursului, Leni călătorea pe banii răposatului, căci în ţară viaţa frumoaselor îndoliate era tălmăcită şi răstălmăcită la toate seratele muzicale, iar domnii se fereau să deranjeze aşa linişti plictisitoare. Monsieur Claude era un bărbat arătos şi, deşi aparenţele îi găsiseră locul prim la bucătărie, serile şi le petrecea cu madame, căreia îi citea din Zola şi Stendhal, după care discutau piţigăiat, împărţind coniac şi ţigări fine, spre amuzamentul slujnicelor. Delicatesele din ciocolată îi erau servite personal, căci Monsieur Claude n-ar fi permis să-i ajungă la guriţă pe jumătate topite. În preajma sărbătorilor, belgianului îi erau interzise apariţiile în salon, căci neamurile dumneaei ocupau toată casa, îngreunând bunul mers al gospodăriei. În timpul uneia din acele vizite, când caleşti din toată Moldova trăseseră la conac, Leni a fost nevoită să tocmească grăjdari din satele vecine, căci bătrânul Ilieş şi fiu-său ăl mare n-ar fi dat treaba de-a gata. Unul dintre flăcai a venit însoţit de proaspăta nevestică, o zgâtie de olteancă cu ochi negri şi umezi, întinşi până la tâmple. Monsieur Claude, care nu se dădea în lături să ridice fustele nici slujnicuţelor de la bucătărie, a simţit jăratec pe sub tălpi. Sub coama bogată de păr negru, ca supărarea nopţii fără lună, a ghicit o piele arsă de soare, sărutată de ploi. Refuzat în salon, în timp ce consortul iepşoarei adăpa bidiviii, Monsieur Claude a încercat uşa de la camera însurăţeilor şi, găsind-o deschisă, a momit frumoasa fetişcană cu specialităţi pentru guri alese.

Leni hotărâse să-şi scoată musafirii la grădina de vară, căci se auzise că mare muzicant de balalaică lăsase în urmă stepa ca să-şi întremeze oasele cu ape minerale şi nămol, la o nepoată, la Vatra Dornei, şi poposise în urbe, hotărât să mai scoată nişte bani din muzichie. Flăcăul adus drept ajutor, rămas fără leac de nechezat pe la grajduri, s-a grăbit să-şi ia în braţe nevasta, dar ea se afla deja înconjurată, doar că de cele goale ale lui Monsieur Claude. Belgianul, citind, precis, turbare în ochii românului, şi-a luat picioarele la spinare şi a ieşit în fugă pe uşă,  fără să se mai întrebe de veşminte. Între timp, Leni se întorsese acasă, însoţită de mamă-sa, care-şi uitase, parcă anumit, mănuşile. Monsieur Claude, care interpretase impromptu şi altădată, s-a agăţat de tipsia pe care adormiseră nişte poame din vie, în hol, răcorindu-şi bărbăţia şi ascunzând-o de ochii, mult prea uluiţi ca să se mai poată lua la harţă, ai doamnelor. Cu pălăria improvizată pe cele obraznice, a părăsit încăperea, pitind un zâmbet obraznic sub o plecăciune de curte. Mama lui Leni a găsit timp să leşine, iar slujnicele, chemate să-i dea pe la nas sărurile, au avut timp să arunce un ochi. Leni a fost nevoită să-l recomande pe belgian unui profesor, prea ocupat cu trecutul ca să mai facă zilnic conversaţie soţiei despre prezent, un model fâşneţ, tuns băieţeşte, fostă muză a unui pictor francez. La câţiva ani după aceea, văduvă, franţuzoaica s-a măritat cu un tânăr scorţos, de precizie germană, cu care a îndrăznit să dea lumii doi copii.

Tipsia cu pricina a fost vreme de decenii ridiculizată şi trimisă să acopere ruşinea oalelor de noapte. Bunicul nu s-a îndurat s-o arunce, deşi toată lumea scuipa dezgustată, dar râzând pe ascuns, când era adusă la vedere. Monsieur Claude, mare amator de vinuri bune, a fost răsplătit şi răsfăţat de poame până şi-a găsit sfârşitul.

Reclame

Un gând despre “Vieţi pe tipsii de argint (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.