Vieţi pe tipsii de argint (III)

Fum pe deget

Hats & Headgear Fashion in the 1930s (5)

Plângea pe gânduri. Sfioasă, am închis pe jumătate ochii, plimbând ultima gură de cafea de pe un obraz pe altul. Doamna Otilia îmi luă ceaşca din mână şi mutilându-i cu mişcări studiate părerea de rău, o răsturnă pe farfurie.
– Îţi dă Maria în cafea. Le ştie pe toate. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea.
Apoi, ca lovită de supărare, se ridică de la masă.
– Am uitat de una din piese. O aduc imediat.
Când s-a întors, ţinea palmele petrecute una de umărul celeilalte, de parcă ar fi prins o pasăre. Parcă lipsite de voie, degetele au lăsat încleştarea să zboare şi mi-au pus în palmă o cutie de bijuterii, din argint. Era plăpândă, făurită să poată să ţină umbră doar unui inel. Dantelat în filigran, veşmântul tubular o ţinea strâns de mijloc. Jur-împrejur, ochi mici de turcoaz stăteau de pază virtuţii de voal alb a topazului de pe capac. Împinsă de la spate de-o nelinişte, am întâlnit privirile doamnei, implorând-o să mă lase să deschid.
– Bucureştii sunt ai florăreselor primăvara, fuste noi în culori atât de obraznice că-ţi pălmuiesc privirea, dacă îndrăzneşti să te zgâieşti cum flutură pe glezne. Poartă pe braţe coşuri de răchită, încă ninse cu ghiocei. Proaspăt numit director la Muzeul de Istorie, tata fu chemat la minister pentru nişte recomandări de expoziţii de istorie contemporană. La insistenţele mamei, ne-a luat cu el. Croitoreasa mamei primise nişte jurnale de modă din Germania şi insista să o căutăm cu mătase şi voaluri. Bunicul îmi dăduse bani pentru câteva perechi de escarpeni şi două-trei pălării. Eu şi mama am avut câteva zile de vis.

Am colindat toate prăvăliile, ne-am făcut fotografii, să ne rămână zâmbetul suvenir, ne-am plimbat pe Calea Victoriei, ne-am lăsat visele să cutreiere vesele prin Cişmigiu. Tata a întâlnit câţiva prieteni din timpul studenţiei şi a aranjat o cină festivă la Hotel Bulevard.

 

hotel bulevard, bucuresti, 1922(Hotel Bulevard,Bucuresti, 1922)

Mama îmbrăcase perlele, semn că erau oameni importanţi. Pentru mine a ales o rochie cuminte, roz cenuşiu, cu guleraş dantelat pe croşetă şi escarpeni fini, o piele tristă, gri-şoriciu, întoarsă pe dos. La urechi mi-am pus două boabe mari de struguri, ticluite în argint, licăriri blânde de obraz de lună înspăimântat. Am strâns părul într-o fundă de catifea, lăsând îndeajuns plictiselii, să se ineleze în joacă. Tata a făcut ochii mari şi m-a sărutat resemnat pe frunte, ca şi cum ar fi pierdut deja o parte din mine. Invitaţii tatei au sosit în acelaşi timp cu noi. Înaintam în restaurant, umăr la umăr cu un tânăr atât de extraordinar de frumos, încât nu mi-am mai putut ţine ochii pe loc toată seara. Era înalt, era blând, lipsit de îndrăzneală. La început abia dezlipeam cuvintele de priviri, dar apoi s-au împreunat între noi, ca fumul de ţigară. Când şi-a atins genunchiul de al meu, sub masă, primii fiori, de aveau să-mi aducă dragostea, au făcut aşa ravagii în mine, că tremuram laolaltă cu aerul, zăpăcit de spaime grăbite. Mama a trebuit să mă strige de trei ori, ca să răspund frumos întrebărilor despre mine. Am prins privirea gânditoare a tatei şi una furibundă a doamnei de lângă el. O soaţă răsfăţată de ministru, unul din aceia care punea ţara la cale ca să fie pe placul nevesti-sii. Pentru mine, lăute odihneau rugăciuni pe aripi de îngeri şi lumea se mutase în respiraţia lui.
Şi a venit să-mi tulbure fericirea ziua când am împlinit 20 de ani. Purtam mătase azurie, aşa cum poartă cerul când iese dimineaţa dintre aşternuturi. Când l-am văzut, toţi norii s-au ascuns, discret, după paravane. S-a oprit lângă tata şi inima a început să mă ia la întrebări. Oare avea curajul? Nici nu l-am lăsat să mă ajungă şi m-am aruncat în braţele lui, sărutându-i în gând parfumul şi toate mirările. Mi-a pus în palmă un suflet de argint. Am deschis capacul şi pe catifeaua încruntată ca singurătatea nopţii chinuia o lacrimă, o singură lacrimă. De atunci nu l-am mai văzut. Am aflat că tata îi spusese că m-a promis vărului ministresei, un politician îmbătrânit de ambiţii fără dragoste de oameni. S-a auzit vorbă că a plecat să-şi continue studiile în străinătate.
Ca un hoţ, am scos mâna din ascunzişul feţei de masă. De pe inelar, se uita urât la mine, ca şi cum m-ar fi văzut atunci pentru prima dată, un inel cu ochi mici şi vicleni, de turcoaz, ţinând pe gene un topaz cu clar de lună. L-am pus în cutie, fără să ridic privirea. Am plecat în căutarea Mariei, aveau atât de multe să-şi spună. Când m-am întors, cu pahare de vin dulce, aromat, doamna Otilia şi l-a pus în sfârşit pe degetul, care în atâţia ani se înconjurase de o dâră de fum, o amintire de neatins. Nici nu ştiu cum au început să ne curgă lacrimile şi ne-am prins una de alta, să-l păstrăm pe bunicul între noi, măcar o clipă, până să ni-l ia îngerii înapoi.
Într-o zi inelul se va întoarce la mine, dar va ţine veşnic două inimi prizoniere în cătuşa fină de argint, cu ochi mici şi vicleni de turcoaz şi un topaz timid, ca o lacrimă de lună.

jew box

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s