Trei, Doamne, cinci cu rezervele

god 1

Alexandru Ioan Cuza făcea băi de mulţime, adică lua câte un ţăran de gulerul scurteicii şi-l întreba: ”Măi, omule, ţi-am dat pământ, ţi-ai plătit taxele?”.

Dumnezeu privea neputincios cum domnitori unşi cu voia şi întru numele Lui umpleau cu galbeni visteria. Sătul de atâta voyeur-ism, îl chemă pe Peter, care se maghiarizase pentru a echilibra opinia subiectivă a Domnului despre ţara cu cei mai fericiţi copii din lume, grădina Maicii Domnului şi spaima lui Nostradamus, căci plăcuţele găsite peste tot în România nu numai că atestau originile divine ale naţiei, dar vorbeau, în clar, despre intenţiile de viitor ale lui Ăl de Sus. De-aia arhanghelul Mihail, care era un pic mai sugubăţ de felul lui şi mergea cu Steaua, lansase zvonul că nu erau autentice. Românii ăştia tupeişti mai aveau puţin şi înlocuiau toate cadrele de nădejde ale lui Dumnezeu! “Şi pe cele ale lui Dracu‘! ”, oftase văru-său Gabriel, închis în veacul lui de singurătate.
– Dragă Pete, sau mai bine zis Pitt, ca să n-o mai supărăm inutil pe Angelina, plec şi eu oleacă la băi, la Felix. La ce oră am avion?
– Păi se poate, Doamne? Au muncit îngeraşii ăia mici din Bangladesh de pomană? Avem jet privat până la Cluj, de acolo însă poţi să iei trenul.
– Prea bine, Pitt. Să pregătească Maria-Magdalena valiza, dar să n-o mai lase pe Coco să-mi aleagă patrafirele, că ultima oară când am fost în vizită la Moş Crăciun am luat un premiu de interpretare, m-apucase aşa, dintr-o dată, să cânt yodlere.
– Cu Supuşenie ironizată în Franţa mă închin Ţie Doamne, mai bine să instaleze Sfinţia Ta cartierul general în România, că acolo avem mânăstiri antiteroriste şi Catedrală antidrachetă.
– Am dat drumul la nişte acoperiţi cu legitimaţii de la fratele Allah, să creeze confuzie, ca să am timp s-o găsesc pe Elodia, că am aţipit pe masa de masaj când a îngropat-o bărbatu-său. Să dai mâine o ordonanţă de urgenţă, să se interzică uleiul de levănţică în Rai, adoarme şi plictiseala din mine şi rămâne grădiniţa fără lipici pentru penele din aripile îngerilor.
– Superglue, Doamne.
– Alt cuvânt dac? Parcă ne hotărâsem să exploatăm mai mult greaca veche.
– Grecii sunt la cursuri de limba germană, Doamne, începuse să-i enerveze terminaţia aia frecventă, în ‘os’.
– Am plecat, Pitt, ai grijă de hardughie, nu te pup, că miroşi de la o poştă a mir! Părintele Arsenie mai ţine prelegeri?
– Da, Sfinţia-Ta. A luat la rând toţi sfinţii, săptămâna viitoare îşi dau tezele de doctorat.
Plecă Dumnezeu, dus pe gânduri. De la atâta învăţătură, pe unde altădată curgeau alene râuri de lapte şi de miere, acum tronau librării cu acoperişuri de dop de plută, pe unde fuseseră grădini cu verdeaţă, apăruseră şcoli superioare, cu sfinţi parveniţi din rândul autodidacţilor proveniţi din familii defavorizate de El Însuşi. Ăsta era primul concediu, după mai bine de 2000 de ani, de când îşi dusese fiul la şcoala cu regim închis. Era obosit şi vraful de dosare din secţiunea ‘urgenţe’ se dubla neîncetat. Băiatul fusese cuminte şi terminase şcoala la superlativ, fusese crucificat, adică făcut icoană, de către enoriaşi, încă din timpul vieţii, iar de atunci Dumnezeu le tot dădea câte un şut în fund, să grăbească progresul, căci vrednică îi era Creaţia.
Ajuns la Cluj se urcă în trenul de Oradea şi-şi lăsă vertebrele bolnave să se facă comode pe tapiţeria clasa întâi. De pe fotoliul de vis-à-vis, o doamnă în vârstă, cu pălărie de pai şi bordură de panseluţe, nu-şi putea lua ochii de pe oasele carpiene.
– Avem copii care plâng de foame, în orfelinate şi mata, părinte, umbli cu ghiuluri la mână. Până la Oradea probabil ai să scoţi şi cartonaşul cu rugăminţi pentru donaţii. Nu v-ar mai ajunge …
– Da, da … are dreptate mamaie. Inga la el ce anteriu are!
– No, parcă-i mătasă, iar noi umblăm cu sfetere de scame.
– Ian să-i dăm două la şăli lu’ domnu’ popa, cî la mini, la Gura Humorului, n-o instalat niciun sfânt, s-avem şî noi moaştili noastri … Înafară di o mână di călugări, nu mai chişă niminea ochii …
– Na! Na! Vreţi catedrală? Na!
– Da’ moscheea ci ari, bre? Di ci nu-i gata? Poc! Poc! Uiti, scot cuiu’ din cioc, păsărica-i cu noroc! Allah, bre, Luminati, pregăteşti la mini, Ahmed, ăsta harem, cî vin!

– Doamne, eşti cam negru la faţă, prima dată am crezut că eşti Morgan Freeman. Hahaha. Iartă-mă, Doamne, m-a luat gura pe dinainte.
– Ordonanţă de urgenţă, Mihaile! Scrii?
– Scriu, Sfinţia-Ta.
– Eliberează toţi dracii din beci!
– Dar, Doamne, cu greu i-am priponit …
– Le dai drumul, cum îţi spun, dacă în 24 de ore mai prind picior de neprihănită pe lumea asta, şi pe voi vă ia Dracul! Acu’ să văd eu cum o scoate pe mânecă fratele Allah, cu petardele lui cu tot! Ce-avem în meniu, sarmale?
– Noodles, Doamne?
– Noodles?
– Ar prinde bine o alianţă cu fratele Buddha …
– Tom Cruise?
– A terminat filmările …
– Să-nceapă campania în media!
– Otrăvim fântânile? Dăm foc la fâneţe?
– Nu, doar o schimbare de sex între Merkel şi Iohannis, să văd eu cam cât rezistă discipolii lui Mohamed în Noua Germanie – Germania lui Ştefan, a lor, nu a noastră!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.