Vieti pe tipsii de argint (IV)

Manastire-ntr-un picior

cross4

Soarele vari un ochi pe fereastra si-si aranja mustatile in oglinda inflorata cu maner rasucit. M-am aplecat s-o intreb daca-s frumoasa. Imi vedeam inima. O lumina rosie ca un taciune inflorit in mac pe jar. Peste care se aseza o umbra. Am tresarit si am dus mana s-o caut. O simteam batand nelinistita.
– Un rubin. Pietrele pretioase stiu ca sunt frumoase. Lumina le fura din culoare in fiecare zi si imparte prada cu noi, martori de pripas ai atator minuni, fara drag de intelegere.

Doamna Otilia schimba politeturi cu un crucifix. Il tinea culcat pe palma deschisa. Era la fel de mare ca cel al calugarului Ignatie, un lipovean care copilarise cu tata si care la moartea muierii se pripasise pe langa o manastire. Uneori Dumnezeu il lasa in permisie si atunci venea la noi si-si bea povestile cot la cot cu tata. Aducea vin tare si curat de manastire. Mie imi aducea bomboane stranse de pe la nunti care plateau copilariei sa fie. Calugarul Ignatie era mamos ca o closca si desi pare ciudat el a fost imaginea materna care mi-a marcat viata. Crucifixul care starnise atentia doamnei era unul complicat. Pe brate riduri adanci impingeau timpul in valuri, niste spirale cu viclenie de sarpe facand parada inefabilului. Coloana ce ducea la Dumnezeu avea boboci de floare insailati la intamplare. In jurul rubinului, ce astepta cuminte in mijloc, florile se deschideau umile, primind impartasania vinului din culoare. Inima mea inca tanjea dupa un tete-a-tete cu piatra in flacari.
– Tanti Clemance l-a recuperat de la manastire. Apartinuse lui Manon. Tanti Clemance era verisoara bunicii. De fapt tanti Clemance era o jumatate dintr-un suflet. Tatal, un diplomat francez, luase la divortul de dragoste si datorie de moment cealalta jumatate – Manon. Clemance si Manon erau gemene. Parintii au incurajat legatura dincolo de sange a fetelor. Distanta fusese pentru fete o provocare si nu o piedica. Intr-una din vizitele prelungite, tanti Clemance s-a indragostit de un francez, un arhitect jovial, indragostit de hachitele in lemn ale Romaniei. Se marita in graba, gata sa se arunce in fericire. La petrecerea de nunta parintii fetelor, pusi fata in fata de regrete mai vechi, isi regasira simtamintele, desi batrane si neputincioase. Soarta nu fusese insa incantata, nimerisera una fara rabat la morala. Casatoriti in deznadejdi diferite s-au tinut de mana cand au fost trasi afara de moarte dintr-un automobil esuat in Sena. Sena, fara a-l mania pe Dumnezeu, varsa uneori suflete de pacatosi Raiului. Tanti Clemance si blandul Andre si-au deschis bratele pentru Manon care refuza sa ia in serios chemarile mature.
Printre lucrurile mamei, ajunsa in tara, Manon gasi un crucifix, da, unul cu rubin, invelit intr-o hartie alba, dantelata, pe care mana eleganta a mamei asternuse cateva cuvinte:”Pentru Manon, cand doare sa fiu cu ea”. Intoarsa la Paris, Manon, inca cruda, se indragosti de un paragon. Damian, un roman frumos incalcit in anarhia artelor, pretins pretendent la logica stiintelor. Despartiti de veacuri de indulgente, adusi impreuna de ani neastamparati s-au aruncat unul in celalalt ca dupa o sete de certitudine. Nimeni nu stia daca mancau, nu fusesera vazuti pe nicaieri. Nimeni nu stia daca plangeau, vecinii nu stiau sa citeasca in soapte. Nimeni nu stia daca erau uluiti, pierduti, vii, nu trimiteau vesti. Dupa ce se framantase saptamani in sir Clemance renunta sa mai creada in griji. Apoi intr-o dimineata se trezi cu ea la usa. Manon venise sa-si ia ramas bun. Pleca in Romania. Clemance vazu in cearcanele sora-sii oboseala tumultului conjugal si promise sa o ajute cu organizarea petrecerii de nunta. O voia traditionala? Copiii inca refuzau sa vina sa i se culce la san asa ca o noua grija pentru Manon acoperi linistea casei.
Manon disparu si nimeni nu mai stiu nimic de ea. Dupa cateva luni Clemance lua drumul osandei si opri la o manastire in nordul Moldovei. Damian inchiriase o camera in sat. Slabit si cu o spaima gri spalata pe fata abia balmaji ca Manon avea o chilie la manastire si refuza sa vada oameni. Inainte sa-l paraseasca ii marturisise ca el nu poate sa creada in Dumnezeu si Manon fugise in bratele celuilalt. Ii trimisese vorba ca si-a oferit sufletul in fata altarului. Manon ramasese neinduplecata. Mai mult, refuza sa se arunce in bratele sora-sii. Clemance si Andre facura loc in viata lor si pentru durerea lui Damian. Avea sa le aduca, la cativa ani de oblojire sufleteasca, bucuria primilor ‘nepoti’. De la manastire sosise impachetat in hartie ieftina crucifixul cu rubin. Manon isi lua adio.
La una din galeriile de arta ratacite printre ploile Londrei expunea o artista romana. Fusese bine primita de critici desi nimeni nu o vazuse vreodata. In lumea pestrita a artelor umbla vorba, dosita sub rame, ca o boala cumplita ii mutilase fata. Semna Penance Balasoiu. Un gol de suflet? Mais non.

the veiled lady by Raphaelle Monti( The veiled Lady by Raphaelle Monti )

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s