Vieţi pe tipsii de argint (V)

Lily şi linguriţa de argint

baby-7

Fiecare zi are o eclipsă de orologiu. Evreii o numesc siestă, deşi în spatele obloanelor închise îşi fac, cu minte ageră, bilanţul. E o oră cu chef de somn şi dor de incul pasiunii, când ştii că vrei şi nu se poate. La ora la care nimănui nu-i pasă, Maria servea dulceaţă. Dulceţurile Mariei erau delicioase, diferite de tot ce gustasem mai înainte. Astăzi aşezase în centrul mesei cheseaua de porţelan fin, din care se zgâiau puradei de cireşe negre, burţi veşnic flămânde şi priviri cu amărăciune. Deasupra punea întotdeauna câte o lingură de smântână şi o servea cu ceai de salcâm de la gheaţă. Doamna Otilia lăsă să curgă chihlimbar în două căuşuri de cristal, Armagnac adus de un nepot din sudul Franţei. Nici n-am apucat să servesc dulceaţa pentru mine şi dumneaei, când m-a prins strâns de mânecă, până am început să ţip:
– Las-o jos! Ai linguriţa ta, asta e linguriţa lui Lily.

lily-spoon

Atunci mi-au căzut ochii pe minunea de argint, ce ţineam în palmă. Apucasem, din greşeală, o linguriţă lăsată pe masă, la curăţat, nu pe cea pe care Maria o aşezase lângă farfuriuţa mea. Doamna a luat linguriţa de la mine, ca şi cum scăpase din poala lui Dumnezeu şi a plecat la bucătărie, s-o clătească, după care a pus-o pe un săculeţ de catifea roşie.
– E linguriţa lui Lily. Nimeni nu s-a atins de ea cât a trăit şi nimeni n-a îndrăznit s-o atingă nici după ce s-a stins.
Linguriţa era una simplă, fără înflorituri. Avea totuşi o linie frumoasă şi fusese şlefuită cu gând de perfecţiune. Era mică, o miniatură, dar fascina.
– Lily a fost sora bunicii mamei. Se făcuse anul când au dus-o la prima împărtăşanie. În dantele albe, cu boboci rozalii de trandafiri, brodaţi în coroniţe şi îmbăiată în petale de grădină. Arăta ca un înger. De când o adusese pe lume, mamă-sa Elena se topea de dragul ei. Încă de la naştere fusese albă şi curată, ca un crin, aşa o botezaseră. Slujnicele din casa îşi făceau cruce, când le era lăsată în grijă, nu mai văzuseră copil aşa frumos.

spoon

Preotul le întâmpină la uşa bisericii, se cunoşteau din copilărie, erau veri primari. Închinată la icoane, Lily fu dusă, la lumina lumânării, la uşa altarului. După ce se înfruptă din sângele Domnului, Lily prinse ca-ntr-o menghină linguriţa şi nu-i mai dădu drumul. Degeaba încercară şi preotul şi mamă-sa s-o momească cu jucării şi scofeturi, chiar gata să-i mai dea o gură de împărtăşanie, Lily nu renunţă la linguriţă. Tată-său, Alexandru, donă bisericii un set de linguriţe de argint, lucrate la Viena, pentru ca fata să o poată păstra. Mai târziu, îi gravă numele pe coadă, ca să nu se piardă. Dacă alte fetiţe se jucau cu păpuşi sau ursuleţi sau fugăreau boboci de raţă, Lily nu pleca nicăieri fără linguriţa ei de argint. Cu toată strădania, Elena nu mai dădu viaţă altui copil, aşa că Lily fu răsfăţată în fel şi chip, deşi mam’ mare avertizase pe toată lumea că nimic bun nu va ieşi din asta. Dintr-un copil cu chip angelic, Lily se transformă într-o mândreţe de fată şi mai apoi, aşa cum era de aşteptat, într-o femeie frumoasă, sigură pe ea, magnetică. Peţitorii se călcau pe picioare, dar alegerea lui Lily descumpăni toată familia. Alese un poet. Cine altcineva ar fi înţeles o femeie care purta mereu, în buzunar, o linguriţă de argint?
Lily era fericită la moşie. Rătăcea în vara câmpurilor, în căutarea tăcerilor scăpate de-acasă. Poetul alerga la Bucureşti, împiedicat în manuscrise şi odihnea neliniştea de-acasă în variaţiunile de limbă română ale saloanelor la modă. Odată se întâmplă să întârzie câteva zile, pentru a-şi vedea tipărite câteva poeme în jurnal. Şi pentru a sărbători promisiunea trimiterii la tipar a unui volum.

Tată-său, aflat şi el la Bucureşti, cu treburi, dând în cârciumă peste un amic, şef de redacţie, îi trimise vorbă la moşie despre aşa bucurie. Bunică-sa îi lăsase o casă în Bucureşti, în apropiere de Calea Moşilor. Opri trăsura în faţa casei şi parcă o gheară i se puse pe inimă. Cercetă buzunarul şi răsuflă uşurată, linguriţa era acolo. Şi totuşi, inima neagră n-o lăsa să pună piciorul jos. În manşon avea un buzunar secret, unde papa ascunsese un pistolet mic, de damă, o bijuterie cu încrustaţii de fildeş. Intrând în casă, se miră de lipsa servitorilor. În dormitor se chicotea vesel. Dădu uşa de perete şi lăsă aerul să scape din plămâni, cu greutate. În dantelele, cadou de nuntă de la maman, se hârjonea, pe coapsa poetului, o creatură voluptoasă, fără spaimă de ruşine şi cu vorba languroasă. Lily trase un singur foc de armă, în inimă, după care lăsă pistolul să cadă în mâinile goale ale poetului. Aşa i-a găsit poliţistul chemat de un profesor, care s-a întâmplat pe sub geamuri. Pentru că se făcu mare vâlvă, de caz s-a ocupat însuşi Şeful Poliţiei Capitalei. Pe armă s-au găsit doar amprentele poetului. Lily purtase mănuşi. În declaraţie, o Lily cu ochii roşii de lacrimi, mărturisi că poetul îşi omorâse amanta pentru că aceasta voise să facă totul public şi îşi dorise locul de soţie. Arma fusese uitată de Lily în sertarul noptierei, de când petrecuseră acolo de Anul Nou. Poetul n-a respins niciuna dintre acuzaţii.
Din temniţă i-au fost publicate patru volume.
Lily n-a mai iubit niciodată.
Au îmbătrânit la moşie, ca un blestem fără leac.
S-au stins ca două candele suflate de vânt, ţinându-se cu ghearele de suflet.
Niciunul nu şi-a cerut iertare.

spoon-3

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s