Apa vie

basilica-san-marco-venice( La Visitation – detaliu – Basilica San Marco Venetia )

– Marie …
Dadu norii deoparte.
– Plangi … raiul nu-ti este pe plac …
– Plang pentru orbi, lor nu le-am lasat nimic.
– Au suflete, te aud de acolo.
– Doamne, inchide ochii.
– Ce-i asta?
– Nu, nu-i deschide!
– Ce e Marie, ce mi-ai dat?
– O lacrima, in rest le ai pe toate.
– Ce faci?
– O iau inapoi, le-o dau lor sa vada cu ochii tai.

Lacrima cazu bland din largul cerului cautand un suflet si se rani de sticla.
Pietro privea tacut apele Venetiei. Mesterul ii ceruse o oglinda care sa rivalizeze cu vorba. Lua o bucata de sticla si iesi din atelier. Merse de-a lungul canalului pana gasi locul soarelui. Puse oglinda pe apa decis sa-i fure secretul. Un strop isi lasa umerii obositi pe linistea clara si timpul se dadu o secunda inapoi. Pietro zambi dezamagit. Apa nu voia la schimb gloria omului, ea purta coroana intregului pamant si pe degete perle. Pietro se intoarse in atelier si lasand sticla sa se usuce se apuca de rama. Sori, serafimi si spuma valurilor, asta ceruse contele Baldacci pentru aniversarea fiicei sale, Angela. Contele era un om influent, putred de bogat si temut dar fiica lui se aruncase contesei. Contesa fusese o femeie micuta, fragila si tacuta. Singurele strigate de care se invrednicise fusesera la nasterea Angelei, apoi disparu la brat cu moartea. Fusese speranta saracilor ceea ce trezi dispretul si mai apoi sordide razbunari din partea contelui. Mama acestuia, o femeie uscata de seva bunatatii, tinea cheia portilor palatului si biciul singuratatii. Contesa era vazuta uneori la fereastra de unde arunca sarmanilor arginti. Angela era insasi imaginea inimii contesei. Chipul insa luase incruntarea contelui in serios. Liniile ascutite, neinduplecate, ochi haini tiviti cu margini rosii sub negura grea a noptii, cazuta in par. La paisprezece ani Angela auzi servitoarele suspinand la bucatarie ca trasaturile diavolesti ale fetei ii vor tine petitorii la distanta si probabil contele o va marita cu unul din prietenii sai, vreun bosorog schimonosit de rele, gata sa plateasca pentru sange proaspat. De multe ori Angela, pandind porumbeii de la fereastra, se gandise sa se arunce in apa, sa le duca zborul in adancuri. La optsprezece ani, contele dadu veste de mare bal la palat. Toate coroanele Europei trimisera daruri. Contele avea interese financiare pe mare parte a continentului si spera prin fiica-sa sa-si consolideze pozitia. Nu era ea o frumusete dar el avea si cartea santajului pregatita in maneca. Putea scoate macar niste bani din intrigi iar daca nu, s-o marite cu batranul Paolini, un diavol care ingropase trei neveste si era nerabdator s-o gaseasca pe-a patra, una care sa-i daruiasca un mostenitor pentru a-si salva averea din mainile intinse ale nepotilor. Angela dispretuia lumea contelui dar in acelasi timp incerca fata de el un fel de duiosie a mucegaiului, respingator la vedere dar tolerabil la atingere, daca inchideai ochii. Nu se privea in oglinzi de aceea uri de la inceput darul contelui. Il banui ca incerca sa-i aduca aminte ca fara banii lui era searbada ca un zid de manastire. Cu o noapte inainte de bal nu putu dormi. Un ochi i se zbatu fara mila. Trase panza de pe oglinda si se privi curioasa sa prinda freamatul la lumina lunii. Buzele se trasera de colturi in sus, din oglinda un chip bucalat cu parul ciufulit si ochii crapati o privea ca pe o stafie, incordat si temator. Angela auzise de oglinzi din acelea care schimonoseau chipuri si pe care mastile le purtau la carnaval in buzunare, cioburi sparte din oglinzi pupate de diavoli. Mesterii distrugeau astfel de oglinzi si-si amenintau ucenicii cu moartea daca lasau sa scape taina printre clienti. Oglinda ei in schimb gasea ingeri in toate fapturile. Angela dadu din maini imitand zborul si pielea de pe brate se lasa sa cada in tiv de pene pe margini de aripi. Luna agatata de geam i se aseza pe par sa se vada mai bine. Camerista, auzind-o razand fericita, crezu ca stapana isi pierduse mintile. Poate era mai bine asa.

angel-mirror

A doua zi de dimineata contele simti o gheara in piept, desi nu mai avea nimic demult acolo. Fiica-sa era frumoasa. Angela zambea tamp, din orice, si era frumoasa. Nimeni n-a aflat vreodata ce taina ascunsese in suflet copila. La scurt timp se marita cu fiul mijlociu al unui aristocrat englez de la curtea lui Henric al doilea, care fusese atasat pe langa cancelaria Papei Alexandru cel de-al treilea. Cand chicotelile slujnicelor trecand prin fata oglinzii trecura dincolo de ferestre si inchiriind barci dadura buzna pe culoarele rezidentei papale, acesta ordona distrugerea obiectului. Oglinda fu facuta farame si aruncata cu lumina legata de gat in apele Venetiei. Cerul se intrista in gri, a toamna tarzie.
Undeva intre vanturile neprietenoase ale Scotiei servitoarele atatau focul in vatra sa incalzeasca peretii umezi si reci. Niste mesteri tocmiti din sat schimbau sticla de la geamul din camera de zi a stapanei. Noaptea lovise sticla cu un cioc de pasare. Acolo isi crescu Angela copiii si intr-o zi, impacata cu Dumnezeu, muta geamul cu totul la poarta castelului, in calea drumetilor si la indemana celor obositi. La inceput se inghesuira morocanosii si hohotele de ras fura puse pe seama bauturii. Apoi nimeni nu mai simti frigul.
In laboratoarele din infern incepura primele experimente de distilare a scotch-ului.
Dumnezeu n-a inteles niciodata oglinzile, dar daca o faceau pe Maria fericita avea sa inchida un ochi.

touch ( Michelangelo Buonarroti- Capela Sixtina- detaliu )

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s