Matrimoniu

masks-2

– Consideră că nici n-am fost!
Aşa mi-a aruncat peste umăr, când şi-a luat tălpăşiţa. Aşa am considerat, având în vedere că a plecat cu toţi banii. M-am uitat în oglindă, să văd ce-a mai rămas. Nici babă, nici tânără, nici văleleu, nici foarte-foarte. Cum ar fi spus tata – o babetă. Trebuia să mă apuc iar de făcut manichiura. Să mă epilez. Să merg mai des la coafor. Habar nu aveam cum îşi mai dădeau oamenii întâlnire după o pauză de ceva ani. Ce se schimbase? Sau despre ce nu mai aveam eu chef să vorbesc? În plus problema cu chiloţii. Sunt mai groşi, mai lungi, mai greu de dat jos. Am spus chestia asta ca să nu se plictisească bărbaţii taman în mijlocul lecturii.

O prietenă mi-a spus că cei de vârsta mea socializează duminica. Duminica? Când Dumnezeu stă şi el degeaba şi lasă soarta la voia întâmplării? Vai de capul nostru! „Nuuu”, mi-a zis, „vineri ies cei tineri. Ăia deja intimidează sau caută figuri materne, să se poată desprinde de ombilic lent şi cu duioşie. Sâmbăta ăilalţii abia încep să-şi facă curaj. Duminica, când toată tinereţea îşi menajează faţa pentru serviciu, au şi ei, în sfârşit, temele făcute. Dacă până la varsta asta n-au învăţat îndeajuns încât să fie ceva şefi sau măcar însuraţi şi fericiţi, bat cluburile cu buza umflată.”
Am cerut mai multe informaţii despre pub-uri şi club-uri, parcă mă mai înveselisem un pic. „Cum îi recunoşti?”, am întrebat necontrolat, cu voce tare. Prietena mea a căzut pe spate de la atâta râs. „Te recunosc ei pe tine! Femeie singură, speriată şi nelalocul ei de rujată.”. Nu credeam să fi fost pregătită. „Există şi o variantă mai blândă? Cu recomandări de la neamuri şi prieteni?” (mă bucurasem de astfel de blagosloveli, cu prisosinţă, în tinereţe). „Nu se mai poartă! De ce nu încerci cu nişte site-uri matrimoniale?”. „Bună idee! Oare de ce nu m-am gândit eu la chestia asta?”. „Atât îţi spun, ca să nu fiu nevoită să-ţi ţin batista la ochi, mai degrabă să apuc să mă citez, gen ‘ţi-am spus eu!’, bărbaţii vor doar sex, femeile, în general, companie.”.
Sex şi companie. Sunau bine, puse laolaltă.
„Aşa, şi vezi că bărbaţii folosesc poze care au dreptul la propriul buletin, cam de când erau cu vreo 15-20 de ani mai tineri.”. „Păi, nu-i prinzi cu minciuna când îi întâlneşti?”. „Nu-i interesează părerea ta, cu tine îşi dau întâlnire doar pentru că se poate întâmpla să ai chef de sex, pe alea tinere încearcă ei să le impresioneze. Dar alea sunt atente doar la număratul din portofel.”

Cel mai greu e să-ţi construieşti un profil. Site-urile astea cred că dacă pun o sută de întrebări sunt apreciate drept ‘mai sofisticate’. Şi asta după ce ai trecut, asudând, de stabilirea unei parole. Ce poza îţi alegi? Te uiţi la ele ca la uşa deschisă a şifonierului când trebuie să alegi cu ce te îmbraci la o petrecere. Uneori îţi trebuie şi câte o săptămână să te hotărăşti. Dilemă specific feminină, bărbaţii nu trăiesc astfel de angoase. Apoi o alta, la fel de fundamentală: spui tot adevărul sau mai păstrezi câte ceva numai pentru tine, ca orice intelectuală care se respectă. În sfârşit, după ce te declari mulţumită cu aperitivele, administratorii site-ului îţi trântesc pe sub ochi o listă cu posibilele suflete pereche. Chiar că suflete, numai ce expiri şi trei sferturi dintre ele au şi dispărut deja! Îi bifezi pe cei care îţi plac. Eventual îi laşi să vadă că eşti interesată, printr-un simplu şi bine evaluat, din doar două cuvinte, click. După primele schimburi de amabilităţi rămâne, invariabil, doar unul. Ceilalţi sunt obraznici. Ăsta e disperat. Dar tu nu ai de unde să ştii. Urmează partea cea mai fericită, conversaţia anonimă. Când încep tatonările de ieşire în real, se exacerbează angoasele.
– Te-aş invita la un film, dar mi-am pierdut vederea în războiul din Golf.
Un erou! Îţi vine să-l pupi. Nimic altceva nu mai contează.
– Mi-am pierdut şi picioarele, n-am găsit curajul să-ţi spun de la început.
Inima ta, fiartă, dată deja în foc, îşi adună, de pe creştet, caimacul. Visul ţi-e încă ascuns sub o voaletă cu picăţele.
– Şi de la tors îmi lipseşte un organ …
Parcă nu contează aşa de mult, deşi în acel punct şi suferinţa devine un afrodiziac. Nici ăla de te-a părăsit mai înainte nu făcea mare lucru prin casă, ai să munceşti la fel de mult …
– N-am mâini, iubito, nu am mâini!
Asta disperare! Dar când pune în pagină cuvântul magic, cel pe care îl aşteptai de la prima tutuire, leşini, dar nu te predai!

Între timp te sună şcoala, să-ţi aducă la cunoştinţă că fiu-tău a început să chiulească de la ore. Maică-ta îţi aduce aminte, dezgustată, că iar n-ai trecut să aprinzi o lumânare şi pe la taică-tău, pe la cimitir. Te repezi la calculator şi-l slobozi pe Hamletul raţiunii pure:
– Atunci cu cine vorbesc?

chicken-fly

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.