Vieti pe tipsii de argint (VII)

Circumcizia

tava

Pe Maria o pierduse varsta cruda a serii in coltul camerei. Isi trasese o basma pe gura si plangea inabusit. Postasul adusese vesti din sat, murise cainele. In satele moldave cu gospodarii urcate pe garduri si lucratura in lemn, cainele iti purta numele. Chiar daca pe toti ii chema Grivei erau ‘al lui Vasile’,’al lui Niculaie’, ‘al lui Anton’,’al lui Mos Radoi’. Aveau cusca de gospodar si castron de tabla emailata ca ala din care ai lor mancau borsul. Doamna Otilia a chemat cu noi la masa un vechi prieten – coniacul frantuzesc – si puse grumajii paharului in mana tremuranda cu sughituri a Mariei. Fara o vorba il stranse la piept. Am plecat ochii sa ies din scena. Era atat de profunda legatura dintre cele doua femei incat umplea incaperea. Am dat drumul aerului din plamani, lent, sa nu ranesc si mai mult durerea care plutea in aer. De pe masa ma privea senina o tava din acelea urecheate in doua toarte cu care duci micul dejun la pat. O foaie palida de portelan pe care dadeau cap in cap sa-i faca in ciuda perechi de cirese, talia se strangea intr-un brau de argint gravat cu frunze de laur. Degetele au fugit sa fure niste ruj de obraji, intr-atat eram de invidioasa pe prospetimea lor, cand mi s-a lipit de burice un pandantiv. 

cross-angel

Unul ranit, rupt in doua. Nu mai vazusem asa ceva. Am vazut inimi zimtate in bucati, chiar si pasari, dar nu mai vazusem la nimeni sa-l imparta pe Dumnezeu. Caci ce altceva este crucea daca nu altarul pe care te darui lui Dumnezeu?
– Dumnezeu nu daruieste, da cu imprumut. Viata, iubirea, un pic de vesnicie …
Vocea acum grava a doamnei tragea intunericul in odaie.
– Pe Nora o maritasera la 17 ani cu un negustor de giuvaieruri, batran si uscat la suflet. Taica-sau se imprumutase de la banca si seceta se razbunase pe mosie. Nu vazuse alta scapare. Afacerea ginerelui prospera, deschisese si niste ateliere pe unde se perindau mesteri aurari dintre cei mai priceputi.
Casatoria a prefacut o fata frumoasa intr-o papusa fragila, de portelan. Parea ca incremenise si se descotorosise de bataile inimii. Apoi o minune i-a salvat viata. Dadu nastere unui baietel, Aristide il botezase tata-sau in acte. Pentru Nora era Gabriel, un inger. N-ai fi putut sa-i dezlipesti unul de celalalt intr-atat de mare le era dragostea.
Pe cand copilul avea trei ani un giuvaiergiu italian, vechi prieten al batranului, isi trimise fiul sa desluseasca mestesugul si la atelierele Moldovei, unde trageau si mesteri veniti din Siberia cu pietre scumpe si aur rusinat pe deget. Caci aurul acela nu era atins de galbinare ca cel din sud ci-i dogoreau obrajii de gerul stepei. Enrico n-ar fi putut iubi pe altcineva. Nora nici nu-si dadu seama ce i se intampla. Venise sa ceara mesterilor sa-i repare un lantisor de care se agatase implorand mana lui Gabriel cand ii trecu prin minte sa imparta pandantivul cu fiul ei. Enrico aproape i-l smulse din palma, gatuit de frica ca ar putea sa-l lucreze altcineva. Pe jumatate a brodat roze si a cernut praf de rubine, pe cealalta a lasat sa cada un inger, doua aripi si un sufletel. Batranul incuraja vizitele tanarului, ii aduceau nevesti-sii cate o umbra de zambet pe fata si in prezenta lui. Apoi multumit de lumina care incepuse sa nu se mai rusineze atat de tare sa le intre in casa ii lasa din ce in ce mai mult singuri. Doar ca bunavointa lui n-o adusese inapoi de bunavoie in patul conjugal ci o aruncase in bratele tanarului Enrico.
Intr-o dimineata Nora se trezi cu greutate. Capul ii atarna inca pe perna ca lovit de inchipuiri cand deslusi soarele urcat pe mijlocul cerului. Bause niste lapte inainte de culcare ca-i venea greu somnul dupa nopti de veghe la capataiul durerilor copilariei. Sari din pat sa vada de ce slujnicele nu impinsesera perdelele in laturi si nu se invrednicisera sa aduca micul dejun. Casa era goala. Cateva mobile desperecheate radeau stirb la frica ce incepuse sa-i coboare in oase. Lupta cu viata o vreme apoi se retrase la manastire. De barbatu-sau se auzise ca ar fi cumparat niste parti intr-o mina de ametiste in Brazilia. Ea nu avea bani nici sa coboare din tren la Pascani. Apoi Enrico a renuntat si el sa-i mai aduca aminte. Sufletul ei a plecat sa-i plateasca lui Dumnezeu datoria. Trupul zacea sub tufe de trandafiri intr-o rana a manastirii. La o vreme, un domnisor frumos ca o duminica aducea flori si lacrimi de pus la cruce. Trandafiri rosii, parca plansi de rubine. Nimeni nu stia ce-si aducea aminte.

mother-and-child

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s