Vieti pe tipsii de argint ( IX )

Eclipse de stele
letter-opener

– Ai grija cu cutitul pentru scrisori, dupa atatia ani inca mai are dintii ascutiti. Lasa-l in teaca.
Mai inalt decat un frate bisturiu cutitul de scrisori era lucrat manual pe toate partile. Ochii verzi: smaralde si peridot, ochi de pisica smintita, isi atinteau privirea asupra ta, otravind, pandind clipa de neatentie. “Ochii verzi sa nu-i crezi”, asa imi spunea mama cand minteam ca m-am spalat pe dinti inainte de a merge la culcare. Intins pe palma parea bland si adormit. L-am apucat de maner si cu ochii mijiti am schitat cateva fandari de muschetar:
– En garde! am strigat nimanui si doamna Otilia a inceput sa rada.
Maria, care insaila o fusta pentru doamna, ridica privirea cu repros. Brusc a inceput sa-mi arda pe palma. Crima? Da Doamne sa nu fi fost crima …
Mi-am intors speranta pe fata si pe dos si am asezat-o pe nasul doamnei sa citeasca in palma stafiilor trecutul gravat pe argint.
– Cutitul il am de la tanti Caliopi. I-l facuse cadou profesoara de pian, domnisoara Albertine.
Tanti Caliopi era o cleptomana buna la suflet, de cele mai multe ori primea in dar pe cele ce-i cadeau cu tronc. Cutitul pentru scrisori venise insa cu obligatiunea de a deserta buzunarele la iesirea din casa. Nimeni nu scapa iertat daca o insela pe domnisoara Albertine. Locuia sus pe deal, la conac, unde acum e crasma literara, locul de pelerinaj bahic al poetilor. Conacul apartinea lui Albert Geza, al carui bunic fusese lasat in urma de imperiu cu patalama pe un lan de mamaliga si sapte flacai vanjosi care sa tina numele si fala infaptuitorului de gulas vii. Albert fusese scolit la Viena, intaiul nepot urmat de sase fete a caror zestre il purta pe batran noaptea prin cosmaruri pana in ultimii ani. Plecase pe lumea cealalta suduindu-si neamurile de sange, lipsite de vana si de roada falnica. Dupa moartea batranului Albert isi lua viata in maini si se stabili la Viena motivand ca in tara totul ii aducea aminte de batran. Conacul il dadu cu acte unei verisoare, domnisoara Albertine, care se instala imediat. Domnisoara Albertine se intorsese recent de la Paris, ranita in amor si lasata fara alinare de un pictor ingropat de friguri. Domnisoara concedie tot personalul pastrand doar gradinarul si bucatareasa aproape mioapa. O fata din sat venea de doua ori pe saptamana sa faca curat. Desi se plangea ca nu are bani sa-i risipeasca pe servitori domnisoara Albertine tinea de doua ori pe saptamana seri muzicale. Bucatareasa, care nu innopta la conac, lasa musafirilor masa incarcata. Prietenii domnisoarei se dovedisera a fi din cei nefandositi caci nu cereau pe nimeni sa-i serveasca. Domnisoara Albertine dadea lectii de pian si de franceza, dar nu se amesteca cu studentele sau cu rudele acestora. Era o singuratica indragostita de muzica, blanda domnisoara. Apoi s-a intamplat nenorocirea. Mai intai domnisoara se imbolnavi de plamani. Doctorul fu platit de Albert, care primise vestea deindata, sa ramana la conac pana ce domnisoara se va pune pe picioare. La inzdravenire, doctorului i se oferi un sejur in capitala austriaca de unde la inspiratie lua drumul Parisului si nimeni nu mai auzi nimic de el. Prin sat circulau vorbe cum ca ar fi fost impins din tren de un sot gelos, se stia ca doctorul flirtase cu toate nevestele din sat si din luncile megiese. Nu se dovedi niciodata nimic. Apoi, intr-un tarziu de amiaza bucatareasa se apleca pe fereastra bucatariei sa apuce un stergar luat de vant si-si dadu duhul in bratele domnisoarei, alertata de strigate. Gradinarul alerga dupa ajutoare dar doctorul cel nou sta in chirie in satul vecin si ajunse prea tarziu. Domnisoara fu vazuta purtand negru si aprinzand lumanari la cimitir. Nu mai tocmi pe nimeni sa tina bucataria. Gradinarul, care avea o casuta in fundul livezii, primi insarcinarea sa ajute la bucatarie. Domnisoara insasi gatea, asa o lauda fata care venea o data pe saptamana pentru curatenie. Apoi ii ajunse veste la urechi ca varul Albert se prapadise si el intr-un accident de automobil. Dupa atatea tragedii domnisoara Albertina cauta alinare in compania pisicilor. Aduna de pe drumuri toate sufletele ratacite. Se stinse in bratele gradinarului care se ocupa de inmormantare si o pomeni pana in a saptesutetreizecea zi. Unic mostenitor dona conacul statului si pleca la un azil de batrani, la Viena. Asa il povatuise domnisoara, platindu-i credinta de-o viata. Un scaun cu spatar din biserica fu gravat cu numele domnisoarei Albertine multumita donatiilor generoase facute casei lui Dumnezeu si fu pomenita mai mereu, mai ales la slujba de duminica.

mademoiselle

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s