Stele-n iele

fairy-1

O urmăream cu ochii obosiţi,
lăsând în urmă satul, bostanii auriţi,
îşi ascundea sub ierburi, pe sub tăcerea moale,
şoaptele vrăjite, de picioare goale.
Părul cernut inele de-a lunii lăcrimare
se legăna pe trupu-i, cerşind o sărutare,
sânii se strângeau, bâlbâind un pic,
pe sub cămaşa fină, dar rupt din borangic.
Opri pe negândite, văzui freamătul gurii,
ducea în ea gând aprig, să-l dăruie pădurii,
spusese mama bine, şi baba rea, Domnica,
ielele dănţuie noaptea, când satul simte frica,
oare am să-mi pierd privitul şi, dulce, ascultarea,
va face ea din mine un val pierdut, ca marea?
Ajunsă-n întunericul desişului de ramuri,
se-mbrăţişează-n frunze, îşi unduie aleanuri,
dănţuie învârtit, pe braţul de lemn tare,
copacii-ngenunchează, cerşindu-i de iertare,
mă uit la ea, la lună, la fel sunt amândouă,
soarele-şi pierde firea, se rupe-n mii, pe rouă,
simt ameţeala cum mă prinde blând de palmă,
eu, muritor, am vrut să-i fur nopţii o toamnă.
Cad slab şi aiurat de foşnetele hoaţe,
un gând îmi dă fiori, zâna m-a prins în braţe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s