Neputinta fiului Glod

apasPhoto concept by KEESIC DOUGLAS

Umblam cu nuielusele alea toata ziua pe pajiste. Imi aratase un cap alb cum se arcuiesc dupa apa. Stiu multe capetele albe, dezleaga visul din noi sa se duca inapoi la ceruri. La ceruri sunt suflete aliniate ca si cusatura de pe gulerul camasii, rasuflandu-ti in ceafa daca n-ai deprins mestesugul. Ochii te privesc de peste tot, pe lumea asta nu ai avut niciodata sansa sa fii singur. Dincolo iti raman numai ochii, ce ironie!
Umblam cu nuielusele cu bagare de seama pana colbul mi se ridica pana la genunchi, apoi doborata de atata cazna il lasam sa se aseze pentru o alta zi. Cand au inceput sa se bucure de parca inmugurisera am inceput sa chiui dansul fumului, caci ce suntem noi daca nu un fum de dat vestire? Am sapat pana-n poarta lunii. In prima zi am dat de toate snoavele pamantului. Gandaci flamanzi, paianjeni cautand adepti, rame asteptand lenes sa se intample ceva, radacini subrede ale celor gata sa plece. A doua zi m-am marturisit celor care aveau sa stea. Radacini cu lancii si credinta gata sa-si apere sufletul de tineretea dimprejur. Se intindeau de departe, ca niste iscoade in maruntaiele pamantului sa vada de mai e sanatate sau se mai aude ceva din infern. Am indurat si in lut, mama a tras pe roata niste oale. Se lipea de mine si de sapa tragandu-ne la piept. Pieptul lat si asudat ne-ar fi sufocat in imbratisare, dragostea la care nu astepti lasa in urma respiratia. Ma pregatisem mai demult pentru piatra si incapatanarea de bolovan. Mi-a zgariat palmele si si-a odihnit genunchiul la mine in tremur si in oase. Pava calea spre iad si nu era inca intuneric. Zile in sir am sapat cu rabdare. Apoi mi-am odihnit speranta. Pasari plecau sa mai caute niste anotimpuri si m-am intors la cele pe care le stiam. Si iar m-am incovoiat cand timpul mi-a mai atarnat de glezna o povara. Si tot n-am dat de apa. Izvorul meu daduse inapoi sa mai cugete. Venirea pe lume e o treaba serioasa pentru suflete primordiale. Doar noi oamenii ne aruncam in abis fara sa stim unde ne ducem. Ce viata ar fi avut el sa fi fost al meu, sa apartina cuiva cand singur amagea pe toata lumea? Lucrurilor le poti da un scaun sa se aseze, o casa s-o locuiasca, un sat sa se-nfrateasca. Sufletelor le poti da un nume si nici acela nu inseamna nimic daca nu ai loc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s