Ana, Ioana, Maria, suflete cu răni

dragoeni-taranciFoto Romulus Vuia – Ţărănci, Drăgoeni – sursa http://www.oracoolblog.wordpress.com – Mirifica Romanie

 

Seara îşi târâia sandalele lăbărţate de ultima ploaie pe cer. Le lepădă din picioare şi le atârnă în nişte cuiere de brad. N-avea stele, aşa că trăgea după ea nişte ţoale de vânt, şleampătă şi plină de zdrenţe. Noaptea, nu exista alta mai elegantă ca ea, privea de la geam, clătinând din cap. Nu ziceai că erau facute de aceeaşi mamă … Tatăl dispăruse după Big-Bang. Zâmbind răutăcios, se gândi să-i toarne în cap o găleată plină cu apă, să-i mai descurce din laţe, dar orologiul îi aduse aminte că mai avea vreme, aşa că o lăsă în plata Domnului şi se apucă să-şi facă unghiile.
Cu chef să se dea peste cap, Seara alungă vacile de la păşune. Fremătă de fericire când tălăngile deşteptară un dulău adormit şi din mânăstirile ascunse de păduri le răspunseră alte surate, grăbite să adune maicile pentru Utrenie. Iubea gălăgia, deîndată avea să apară, încruntată, soră-sa, cerând să se facă linişte. Urmări cu ochii mijiţi vitele legănându-şi şoldurile cu greutate, ultimul cântec de leagăn al laptelui. Aveau să-şi găsească singure grajdurile. Dădu cu biciul de firul ierbii, care-şi plângea descăpăţânarea în pumni mici, de trifoi, iar din nori cai sălbatici culcară sub copite gardurile dintre cer şi pământ. Soră-sa, Noaptea, umbla cu şarete şi caleşti cu luceafăr-vizitiu. Se uită ruşinată la picioarele goale, pline de praf de pe şapte planete. Nu era de-ajuns că aia mică – Dimineaţa – plângea cu bob mărunt la fiecare cântat de cocoş? Îşi trase gândurile din păr şi, înfăşurându-le pe încheietura mâinii, le dădu drumul ca unui lasou pe grumazul unei bestii sure şi porni în galop, mânând herghelia pe truda pământenilor.
Din uliţă, vitele rupeau rândurile să se lase la vatră. Seara mai privi o dată în urmă, la satul rămas sub nouri de colb şi pentru prima oară se miră de liniştea amară. Armăsarul o trase după el, pierzând grija pe drum.

La crîşma din sat felinarele cerşeau, fără ruşine, lumină. Bărbaţii, strânşi în jurul meselor de lemn, închinau pahar după pahar, rachiu de prună tras de două ori, să ardă gâtlejul. Trăgeau la câmp de cum Noaptea se lăsa chinuită de căscat. Când Soarele trecea de partea cealaltă, opreau să-şi ostoiască foamea cu ce puseseră muierile prin coşuri, pe sub ştergare de pânză, curate. Clăteau totul cu apă, iar după înca vreo două ceasuri lăsau pălăria pe spate, cătau cu privirea la cât le-a mai rămas de dat la sapă, înjurau, apoi mulţumeau lui Dumnezeu pentru ce-au dus până la capăt şi-şi ţineau umbră unul altuia până la crâşma din sat. De-acolo numai Noaptea îi mai fugărea acasă. Geaba aşteptau muierile cu ochii proptiţi de garduri şi pruncii trăgând de fuste, să le şadă pe umeri. Bucatele se bosumflau în oală, sătule să tot fie târâte pe jar. Dacă îndrăzneau să ia la rost venitul după ora de culcare a copiilor, când nici lumina nu mai era în stare să deschidă gura, se pricopseau cu câte un dos de palmă. Crâşma era sfântă. Muierile aveau biserica, să-i ducă grija. Popa era de-al lor.

În seara ceea, râzând de cine ştie ce frumoasă prinsă singură la fântână, bărbaţii cătară drumul spre casă. Abia după vreo douăzeci de paşi îi izbi pe la tâmplă pustiul. Satul murise în întuneric. Te pomeneşti că muierile se duseseră cu toatele la culcare, lăsându-le soarta la îndemâna blestemului! Întuneric, linişte şi un aer rece, aristocratic. Aşa-i plăcea Nopţii să-şi facă intrarea. Fierbinte, vulcan pe dinăuntru, nu lăsa nimic la vedere. Precum un paianjen prindea sufletul viului şi-l pârjolea în vintre de magmă. Ridică o sprânceană, aşteptând să se dezmeticească ţăranii.
Bărbaţii ţin cont de o singură fiinţă pe lume, ei înşişi. Se îndrăgostesc de propria piele. Te acceptă cât le ţii de cald şi nu te apuci să le doftoriceşti vreo mâncărime. Aia e treaba băuturii.
Începură a se privi unul la altul. Toader parcă avea o presimţire. Gheorghe strigă peste gard, la Maria. Nimic. Se năpustiră zăpăcind porţile şi aerul, bicisnic, azvârli sub sutană sudălmile nenorocite. Muierile dispăruseră cu prunci cu tot. Toate. Nimeni nu mai văzuse aşa ceva. Crezând că era de glumă, au mai dat drumul unei porţii de râs şi s-au dus într-ale somnului. La săptămână, gunoiul strigă grindei că-l apăsa. Jigăriţi, mâncând te miri ce mai găseau prin cămări, se lăsară la mâna băuturii. Nici dracu’ n-avea să-i ducă după ele! De-acum mândria avusese timp să se înfrupte şi să pună la pământ orice vinovăţie, cât de mică. Ca să le facă în ciudă, s-au îmbăiat, şi-au luat hainele de duminică şi pălăriile de fetru şi-au plecat să-şi caute şi mai mândre, la oraş. S-au întors cu fuste scurte şi unghii făcute, numai că astea noi aşteptau masa pusă şi priveau cu teamă la grajd şi la maiul de albitură. Munceau sărmanii şi pe câmp şi-n gospodărie, şi gura ibovnicelor tot nu tăcea. Voiau ojă, voiau ruj, discotecă nu horă, şi umblau după ei la crâşmă. Iadul rămăsese fără nicio treabă. În sat era ca la şcoala de meserii.
Iernile vindeau blănuri albe primăverii, ca să poată pleca în vacanţă. Cum dădea să prindă floare vinul, fetele fugeau înapoi la oraş. Se-ntorceau, de tot, la marginea toamnei, când porumbul îşi aştepta rândul la moară. Când n-au mai răbdat să ţipe la bătăturile din palmă, bărbaţii le-au fugărit înapoi la oraş, făcând promisiuni să nu mai tragă pe ascuns la damigeană. Venise vremea să caute muierile, rămăseseră multe nefăcute pe lângă casă, iar umerii se lăsau grei, pe coate. Le-au găsit la jumătate de an.

Nici Seara nu mai avea ce să povestească. Ridicaseră case mici, de chirpici, copiii cei mari îşi ridicaseră la rândul lor case, de piatră, ţâncii mergeau deja la şcoală. Stăteau pe prispă, domesticind firul de lână. Feţele curate, ca pacea lumii, ţineau Serii loc de lumină. Numai vreo cinci s-au întors să se îngroape acasă. Cele mai tinere deprinseseră altfel viaţa. Parte dintre bărbaţi au rămas să îndure iertarea, parte şi-au luat lumea în cap.
Apoi a ieşit la plimbare Noaptea şi lumea n-a mai ştiut ce era de făcut.

tismana-femei-torcand

Foto Romulus Vuia – Femei torcand,Tismana – sursa http://www.oracoolblog.wordpress.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.