… şi calul nu mă lasă

caruta-2

Seninul blând, un pic albastru,
se strânge-n nori, ca un sihastru
şi-n rânjet de satrap coleric
coboară-n blănuri Întuneric.
Departe-n lume, un pic miop,
un cal asuda în galop,
trăgând de frâie, prins în ham,
pentru-o căruţă şi-un ţăran.
Pierzând din gânduri, pe-arătură,
deschise ochii-n fundătură,
bătu pe loc caia-n potcoave,
aveau să-l ia în râs, în snoave,
şi după atâta alergătură
făcu, sfârşit, spume la gură.
Întoarse capul, ostenit,
ţăranul dormea liniştit,
un zâmbet tâmp îi ţinea chip,
pe ochii strânşi – dor adormit,
şi-n noaptea, târfă ticăloasă,
ce îi smintise drumul acasă,
rămase singur, prost, dar teafăr,
să-i fie omului luceafăr.
Precis visa preafericitul
că Luna-i acceptase flirtul.
Doar el, din armăsar şi agă
era strigat în zori mârţoagă …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s